Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas și un cunoscut naționalist rus pro-război, a fost condamnat joi de către o instanță din Moscova la 4 ani de închisoare pentru „incitare la extremism”, relatează Reuters și CNN.

Igor Ghirkin retinut pentru apel la extremism, adus in fata tribunaluluiFoto: Kirill Zykov / Sputnik / Profimedia

Procurorii ruși au dispus arestarea lui Ghirkin în data de 21 iulie a anului trecut, soția sa relatând atunci că „reprezentanții Comitetului de investigații au venit la noi” într-un moment în care ea nu se afla acasă.

„Curând, potrivit cuvintelor paznicului, l-au scos pe soțul meu de sub brațe și l-au dus într-o direcție necunoscută. De la prieteni am aflat că soțului meu i-au fost aduse acuzații conform Articolului 282 din Codul Penal al Federației Ruse (extremism)”, a relatat ea.

Informația a fost confirmată la scurt timp după ce forțele de securitate ruse l-au ridicat pe Ghirkin. „Vineri dimineață, Igor Strelkov (Ghirkin) a fost reținut la Moscova. În prezent, el este supus unor acțiuni de investigație”, a declarat un reprezentant al forțelor de securitate pentru TASS.

La sfârșitul lunii august Ghirkin a anunțat din arest că intenționează să candideze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale de anul acesta însă, potrivit unor informații apărute în decembrie anul trecut, candidatura sa nu ar fi fost validată de Comisia Electorală Centrală a Rusiei.

Cine este Igor Ghirkin

Poreclit „Strelkov” („trăgător” în limba rusă), el era unul dintre principalii comandanţi ai separatiştilor pro-ruși la începutul războiului cu armata ucraineană în Donbas, după anexarea Crimeii, şi probabil cel mai mediatizat comandant al acestora la acea vreme.

Înainte de a prelua comanda trupelor separatiste din Donbas, Ghirkin a jucat un rol important în planificarea anexării Crimeei și organizarea notoriilor „omuleți verzi” ai Rusiei, el fiind la momentul respectiv un ofițer al FSB, principalul serviciu de informații de la Moscova.

Ghirkin a fost acuzat de terorism în Ucraina și vizat de sancțiuni ale Uniunii Europene din cauza rolului său în aceste activități.

După declanșarea războiului din Ucraina anul trecut, el s-a remarcat datorită criticilor puternice aduse ministrului rus al Apărării Serghei Șoigu și analizelor privind evoluția de pe front, devenind unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari din Rusia.

Pe 17 noiembrie 2022 el a fost condamnat la închisoare pe viață în Olanda pentru rolul său în doborârea avionului MH17 al Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei în 2014. Victimele tragediei au provenit din 17 țări, printre acestea numărându-se 198 de cetățeni olandezi, 43 din Malaysia, 38 de australieni și 10 pasageri din Marea Britanie. 80 dintre cei care și-au pierdut viața au fost copii.

Investigația asupra tragediei a fost condusă de Olanda, cu participarea Ucrainei, Malaysiei, Australiei și Belgiei.

Instanța a declarat că a ajuns la concluzia că nu există „nicio urmă de îndoială rezonabilă” că zborul MH17 a fost doborât de un sistem antiaerian rusesc BUK, Ghirkin și ceilalți inculpați fiind acuzați că au aranjat ca acesta să ajungă în mâinile separatiștilor și au organizat transportarea acestuia.

Kremlinul n-a mai tolerat atacurile lui Ghirkin la adresa sa

Deși în primele luni ale războiului Ghirkin a pus insuccesele și regresele forțelor armate ale Rusiei pe seama incompetenței comandamentului militar de la Moscova, criticându-l cu precădere pe ministrul apărării Șoigu, începând cu finele lui 2022 a început să îl critice inclusiv pe președintele Vladimir Putin.

„Nu sunt doar eu... oamenii nu sunt deloc orbi și surzi: oamenii de la nivelul mediu de acolo nici măcar nu-și ascund opiniile care, cum să spun, nu sunt pe deplin elogioase la adresa președintelui sau a ministrului apărării”, a afirmat el în unul dintre primele mesaje de acest fel, publicat pe 11 decembrie 2022.

Într-un videoclip dur de 90 de minute în care a analizat felul în care a fost purtat războiul de către Rusia, Ghirkin a vorbit inclusiv despre „capul peștelui care este complet putred” și a cerut măsuri pentru reformarea armatei.

Într-un alt mesaj din martie 2023, el a afirmat că singurele momente în care președintele Vladimir Putin este cel real, și nu o dublură, sunt acelea în care liderul de la Kremlin apare singur sau la un capăt al mesei, la distanță de invitații săi.

„Adevăratul Vladimir Vladimirovici era de Crăciun, stând singur în Biserica Kremlinului. Singur! Preoților probabil le era teamă să se apropie de el. Probabil era un lunetist care a avertizat că va trage dacă aceștia se vor apropia mai mult de 20 de metri. Acesta este adevăratul Vladimir Vladimirovici, care, atunci când primește miniștri, stă singur într-o parte a mesei și se uită la ei cu binoclul: 'Unde sunt?'”, a spus el atunci.

„Acesta este adevăratul. Dar acela care decorează, îmbrățișează pe toată lumea, sunt alții Iar cel care ține discursuri..., când văd un presupus Putin în mulțime, văd imediat o sosie. Și nimeni nu știe ce spune această dublură. Probabil vorbește prostii”, a continuat el.

Fostul comandant al separatiștilor din Donbas l-a comparat pe Putin cu o „mumie”

Doar o lună mai târziu, Ghirkin anunța crearea unui așa-zis „club al patrioților supărați”, acuzând că Rusia este condusă spre o înfrângere militară.

„Am intrat într-un război lung și prelungit pentru care economia noastră a fost complet nepregătită. Nici armata și sistemul nostru politic nu erau pregătiți pentru asta”, a acuzat el într-un mesaj transmis pe 2 aprilie.

Într-un alt atac direct la adresa președintelui rus, transmis cu o lună înainte de arestarea sa, Ghirkin a spus că Putin, în calitate de lider militar, nu ar trebui să se ascundă, ci să preia frâiele războiului.

„Dar unde este Putin? Peskov (n.r. - purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov) din când în când face o declarație și spune că Putin știe ce se întâmplă, că este la curent cu ceea ce se întâmplă. Știți ce, poți da raportul și unei mumii până la urmă. Mumia este întinsă, vii la ea, o saluți și poți raporta: Permiteți-mi să vă familiarizez cu situația. Se întâmplă asta și aia. Mumia tace. Ați prezentat raportul? Ei bine, au prezentat. Rezultatul este clar”, a acuzat Ghirkin pe 9 iunie 2023.

„Comandantul-șef s-a retras complet în timp de război, în timp ce oamenii din cercul său intim se luptă în mod deschis între ei pentru conducere. Astfel de acțiuni ale lor subminează stabilitatea pe front, iar el nu reacționează în niciun fel”, a continuat el cu acuzațiile, referindu-se la tensiunile de la momentul respectiv dintre mercenarii Wagner conduși de Evgheni Prigojin și ministerul rus al apărării.

Analiștii au considerat că arestarea lui Ghirkin în vara anului trecut a avut loc într-un moment de epurare ordonată de Putin după rebeliunea militară a mercenarilor Wagner conduși de Evgheni Prigojin.

Urmărește ultimele evoluții din a 701-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.