Naționalistul rus pro-război Igor Ghirkin, supranumit Strelkov, a fost desemnat de un grup de inițiativă pentru a candida la președinția Rusiei, dar notarul menit să certifice candidatura nu s-a prezentat, relatează Ukrainska Pravda.

Igor GhirkinFoto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Meduza scrie citând un canal de Telegram că 556 de persoane au semnat în favoarea candidaturii lui Strelkov (minimumul necesar fiind de 500 de semnături).

Pe de altă parte, semnăturile nu au putut fi procesate și certificate pentru că nu s-a prezentat notarul.

„Vom face totul mâine, azi nu ne-a mers cu notarul, dar mâine vom legaliza. Astăzi, din păcate, nu am putut”, a spus soția lui Strelkov, Miroslava Reginskaya.

Patru notari cu care grupul de inițiativă a avut un acord pentru a certifica semnăturile au refuzat să participe la întâlnire, au declarat organizatorii sediului de campanie al lui Strelkov, după cum a raportat proiectul SOTAvision.

Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse „nu și-au arătat prezența [la ședință] – este puțin probabil că vor putea accepta astfel de documente”, potrivit canalului de Telegram Ostorozhno, novosti, citat de Meduza.

De altfel, Igor Ghirkin, aflat în arest preventiv în așteptarea procesului în care va fi judecat pentru incitare la extremism, a declarat în noiembrie că dorește să candideze la președinție.

Naționalistului rus i s-a prelungit detenția cu încă șase luni pe 7 decembrie.

Fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), calitate în care a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014 și apoi să organizeze miliții pro-ruse în estul Ucrainei, Ghirkin a declarat înainte de arestarea sa că el și susținătorii săi vor intra în politică.

„Înțeleg foarte bine că, în situația actuală din Rusia, participarea la campania prezidențială este ca și cum te-ai așeza la o masă pentru a juca cu trișori", a afirmat Ghirkin într-o scrisoare publicată de contul său de pe Telegram.

Ghirkin a spus că nu crede că i se va permite să participe la alegeri, dar speră că încercarea sa de a uni forțele patriotice va perturba planul Kremlinului de a organiza „un simulacru de alegeri" în care „singurul câștigător este cunoscut dinainte".

„Aceasta este șansa noastră de a ne uni în fața amenințărilor externe și interne", a afirmat Ghirkin în scrisoarea postată cu titlul „Voi candida".

Cine este Igor Ghirkin

Ghirkin, care a servit, de asemenea, în Cecenia și Republica Moldova, a fost arestat în iulie.

Ghirkin, un monarhist care a scris o disertație despre „rușii albi" care au luptat împotriva bolșevicilor „roșii" după revoluția din 1917, este unul dintre cei mai proeminenți naționaliști care au criticat modul în care Rusia a dus războiul, pe care îl prezintă ca parte a unei bătălii existențiale cu un Occident arogant.

El a calificat drept „pozitivă" prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, dar a afirmat că elita rusă post-sovietică a fost coruptă și a lucrat pentru Occident pentru a slăbi Rusia.

Ghirkin a declarat în luna mai că, în ciuda criticilor sale la adresa eșecurilor lui Putin, „Putin este în prezent singura figură legitimă din Federația Rusă".

El a afirmat în august că ar fi un președinte mai bun decât Putin, descriindu-l pe șeful Kremlinului ca fiind „prea amabil" și „prea încrezător" în șefii securității și ai armatei ruse.

Referințe: