Rusia nu își permite să piardă controlul. Cum li se interzice oficialilor de la Kremlin și guvernatorilor ruși să își dea demisia – IStories
Mai mulți oficiali de rang înalt de la Kremlin și din regiunile rusești au vrut să își dea demisia, însă li s-a interzis să-și părăsească posturile, susține publicația independentă IStories, potrivit CNN.
IStories este un canal de știri de investigații online cu sediul în afara Rusiei și este condus de un cunoscut jurnalist Roman Aninn, care a spus că sursele sale includ cunoscuți ai oficialilor de rang înalt din Administrația Prezidențială.
Aninn a spus pentru CNN că nu știe câți oameni au încercat să își părăsească posturile, dar nu li sa permis. „Cu toate acestea, cunosc exemple concrete ale celor care au încercat să își dea demisia. Aceștia sunt guvernatori, [de la] forțe de securitate și oameni din administrația prezidențială”, a spus el.
Jurnalistul a refuzat să ofere nume pentru a-și proteja sursele.
Oficialii ruși care vor să demisioneze, amenințați cu dosare penale și intimidați
IStories a spus că un fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) i-a spus că știa de „cel puțin două cazuri când guvernatori au încercat să-și părăsească funcțiile”, dar Departamentul de Politică Internă al Administrației Prezidențiale le-a interzis să demisioneze și a făcut aluzie că vor fi întocmite dosare penale împotriva lor.
Nu există nicio modalitate de a verifica afirmațiile, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți pentru CNN că rapoartele despre oficialii de rang înalt cărora li se interzice să demisioneze pe durata „operațiunii militare speciale” – așa cum se referă Moscova la războiul din Ucraina – este „o ată farsă”.
Aninn a spus că această politică nu este una oficială și nu a fost niciodată transmisă în scris. „Nu pot exista refuzuri sau recomandări scrise, deoarece interdicția este ilegală. Totul se întâmplă informal. Un guvernator al regiunii își depune demisia, este chemat la Departamentul de Politică Internă, intimidat, numit trădător și amenințat cu dosar penal dacă insistă”, a menționat el.
Potrivit unui decret prezidențial, soldații contractuali (care ar include majoritatea angajaților FSB) nu pot pleca nici după expirarea contractului.
Interdicția are două scopuri, a spus Aninn. Dacă pleacă mulți oameni, atunci administrația publică poate deveni de necontrolat, așa că interdicția ar „preveni pierderea controlului”, a spus el, adăugând că celălalt obiectiv este „să le arate oamenilor și subordonaților că autoritățile sunt unite, că toată lumea este în loc și nimeni nu va fugi.”
Închisoarea pe viață pentru „trădare” și „terorism internațional”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat în aprilie un decret care mărește în mod oficial pedeapsa maximă pentru trădare la închisoare pe viață, ca parte a eforturilor de a reprima disidența după începerea războiului din Ucraina de anul trecut.
Kremlinul încearcă să frângă orice formă de disidență. Un cuplu care lua cina la un restaurant din orașul rus Krasnodar a fost reținut de poliție după ce un alt client a sunat la poliție reclamându-i că cei doi tineri își exprimau dezacordul față de război într-o discuție privată.
În decembrie, ofițerii Ministerului de Interne au reținut-o pe studenta Olesya Krivtsova, în vârstă de 19 ani. Două dintre colegele ei de clasă au scris denunțuri împotriva ei.
Oficialii ruși au adăugat-o pe Olesya Krivtsova pe lista teroriștilor și extremiștilor, la un loc cu ISIS, Al Qaeda și talibanii, pentru că a postat pe Instagram un mesaj referitor la explozia de pe podul din Crimeea din octombrie anul trecut în care critica de asemenea Rusia pentru invadarea Ucrainei.
ONG-urile cer abrogarea legii care nu permite oamenilor să vorbească împotriva războiului
Organizațiile rusești pentru drepturile omului au depus plângeri la Curtea Constituțională pentru a solicita abrogarea unei legi care interzice oamenilor să se pronunțe împotriva invaziei Rusiei în Ucraina.
OVD-Info, unul dintre ONG-urile implicate, a declarat marți că scopul este desființarea articolului 20.3.3 din Codul contravențiilor administrative, care interzice „acțiunile publice care vizează discreditarea folosirii forțelor armate ale Federației Ruse pentru apărarea interesele Federației Ruse”.
„Acest articol nu ar trebui să existe deloc, deoarece interzice criticarea statului, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratică”, a declarat pentru Reuters Violetta Fitsner, avocat la OVD-Info.
Autoritățile au înregistrat până acum 6.561 de dosare în temeiul articolului 20.3.3, a spus OVD-Info, inclusiv împotriva persoanelor care au organizat demonstrații solo împotriva războiului, și-au postat opiniile online sau au purtat simboluri împotriva războiului pe haine.
Reamintim că Vladimir Kara-Murza, o figură proeminentă a opoziției, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare și răspândire de informații false despre armată – de trei ori mai mare decât orice sentință impusă anterior pentru că a vorbit împotriva războiului.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat încă de la începutul lunii martie anul trecut o lege care interzice răspândirea de „informații false” despre forțele armate ale țării.
Urmărește ultimele evoluții din a 448-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.
