Slovacia a predat Ucrainei primul dintre avioanele de luptă MiG-29 pe care le-a promis Kievului, a anunțat joi guvernul slovac, citat de Reuters.

MiG-29Foto: Andreas Franke / DPA / Profimedia

Anunțul a fost făcut de către ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Nad, acesta precizând că restul vor fi trimise Ucrainei în următoarele săptămâni.

Comentariile sale vin după ce vinerea trecută guvernul slovac a anunțat că va dona Ucrainei cele 11 avioane MiG-29 retrase din uz anul trecut, devenind astfel doar a doua țară care oferă Kievului avioane de luptă.

UPDATE: Nad a clarificat ulterior pe Twitter că este vorba de 4 avioane, nu doar de unul, cum a scris presa internațională.

„Fie ca ele să salveze vieți și ajute Ucraina să își apere pământul și infrastructura împotriva agresiunii lui Putin. Sprijinul nostru va continua pentru cât timp este nevoie”, a scris el pe Twitter.

Cu o săptămână înainte de anunț, ministrul Nad a fost cel care a ieșit cu un apel public pentru a îndemna la luarea unei decizii în acest sens.

„Cred că este momentul să luăm o decizie. Oamenii mor în Ucraina, îi putem ajuta cu adevărat, nu este loc pentru politicianisme slovace”, a scris el într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook în data de 9 martie, cu referire la escadrila de 11 avioane MiG-29.

Premierul slovac Eduard Heger a invocat posibilitatea trimiterii unor avioane de luptă MiG-29 Ucrainei încă din luna iulie a anului trecut însă până săptămâna trecută Bratislava nu a mai anunțat nimic în acest sens.

Slovacia a anunțat oficial că își va dona avioanele MiG-29 Ucrainei la o zi după Polonia.

Saga trimiterii avioanelor MiG-29 Ucrainei

Polonia a anunțat încă din data de 8 martie a anului trecut, la nici două săptămâni după declanșarea invaziei rusești, că doresc să își trimită imediat și gratuit toate avioanele MiG-29 Ucrainei. Guvernul de la Varșovia a propus atunci ca avioanele sale să fie transferate la baza americană Ramstein din Germania și predate Kievului prin intermedierea Statelor Unite.

Washingtonul a respins însă acest plan, Pentagonul catalogându-l drept „neviabil”.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, invoca la momentul respectiv „complexitatea” logistică a unei astfel de operațiuni, afirmând de asemenea că „pur și simplu nu ne este clar că există o justificare de fond pentru aceasta”.

Apoi, la începutul lunii iulie, premierul Eduard Heger a vorbit la rândul său posibilitatea trimiterii unor avioane de luptă MiG-29 Ucrainei.

„Dar nu vreau să intru în detalii fiindcă Ucraina ne-a cerut să nu detaliem informațiile despre aceste [livrări] de echipamente”, a afirmat el într-o emisiune a televiziunii CT24 la care a participat alături de omologul său ceh, Petr Fiala.

Ulterior, guvernul slovac nu a mai dat niciun semn în acest sens,

În ultimele luni discuțiile s-au învârtit în schimb în jurul posibilității de a trimite avioane de luptă occidentale Ucrainei, Statele Unite exprimându-și însă opoziția fermă față de idee.

Urmărește ultimele evoluții din a 393-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.