Centrala nucleară de la Zaporojie rămâne în centrul îngrijorărilor: există un risc de „pulverizare de substanțe radioactive” , asta după ce Moscova și Kievul s-au acuzat sâmbătă din nou reciproc de bombardamente în jurul unității ocupate de ruși. În același timp, oficialii ucraineni avertizează asupra „înghețării” conflictului și că toate „compromisurile” cu Rusia vor avea consecințe dezastruoase pentru umanitate.

Militari ucraineni pe un transportor blindat - Război în UcrainaFoto: David Goldman / AP - The Associated Press / Profimedia

Cele mai importante informații de duminică, ziua 186 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

23:30„Salutările calde” trimise de Dmitri Medvedev Europei: „Gazul va ajunge la 5.000 de euro până la sfârșitul anului”

21:57UE se pregătește să suspende acordul cu Rusia privind vizele de călătorie - anunță duminică cotidianul Financial Times

20:42Imagini incredibile cu două elicoptere militare ucrainene care zboară la foarte joasă altitudine și par că trec pe sub liniile de curent ale unor stâlpi:

20:01 Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor

19:35 După noi bombardamente la Zaporojie, nivelul de radiaţii în zona centralei nucleare nu a crescut

19:00Ucrainenii au improvizat un lansator multiplu de rachete pentru trupele terestre dintr-un tub recuperat de pe un elicopter de atac al rușilor ce a fost doborât:

17:55Rusia ar fi reluat operațiunile aeriene la baza militară Saki din Crimeea, bază care a fost puternic lovită de ucraineni în urmă cu două săptămâni.

17:28Rușii care au cucerit un avanpost admiră calitatea fortificațiilor ridicate de ucraineni

16:50 NATO şi SUA vor să îşi crească prezenţa în Arctica, în contextul activităţii militare sporite a Rusiei în regiune

16:25 Moment simbolic la Kiev: Cele două maluri ale Niprului au fost unite cu un drapel ucrainean ținut de persoane care au fost nevoie să-și părăsească casele din calea războiului:

16:05 Milioane de tone de cereale ucrainene, transportate pe Dunăre

15:28 Rușii spun că au lovit uzina Motor Sich din regiunea Zaporojie, unde se reparau elicoptere

Cum s-ar fi deplasat un nor radioactiv de la Zaporojie în aceste zile dacă ar fi avut loc un incident

14:34Cum s-ar fi dispersat un eventual nor radioactiv dacă ar fi avut loc un accident la centrala nucleară de la Zaporojie în aceste zile, potrivit unei simulări făcute de autoritățile ucrainene:

14:17Ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba spune că rușii au transformat centrala nucleară de la Zaporojie într-o bază militară:

13:33Explozie puternică în orașul Nova Kakhova, zonă controlată de ruși. Deocamdată nu sunt mai multe informații.

13:15Când va fi sfârșitul lui Putin? „În următoarele luni, un an şi jumătate maxim. Rusia trebuie înfrântă. Rusia nu se retrage decât dacă e înfruntată militar” - Armand Goșu

12:53Turcia informează că alte șase nave încărcate cu grâne au părăsit porturile ucrainene.

12:12VIDEO După vestele antiglonț, ucrainenii au testat și căștile de protecție ale rușilor. Ce au aflat

11:48Rusia ar fi ucis până acum 379 de copii în Ucraina, în timp ce alți 733 de copii au fost răniți, a precizat procurorul general al Ucrainei, citat de The Kyiv Independent.

Este vorba despre morți și vătămări confirmate oficial până acum, însă numărul real al copiilor uciși în război este, cu siguranță, mult mai mare fiindcă nu ia în calcul situația din teritoriile ocupate sau din zonele unde luptele încă se duc.

11:28Armand Goşu: Sunt indicii că Daria Dughina trebuia să fie victima atentatatului şi nu tatăl ei / Cine ar sta de fapt în spatele acestui scenariu

„Eu nu sunt convins că trebuia să fie victima Aleksandr Dughin. Mai degrabă, din cum s-au desfăşurat lucrurile zilele trecute, cred ea era destinată să fie victimă. A fost acel schimb de maşini, dar în acelaşi timp bomba a fost pusă sub scaunul şoferului. Dughin nu conduce, doar fiica lui conduce”, a explicat istoricul.

El a precizat că acest atentat pare a fi o piesă de teatru în care s-a căutat obţinerea unor emoţii.

Un mercenar rus spune că războiul nu se va termina până „nu dezucrainizăm Ucraina”

10:35Pierderile Rusiei, conform armatei Ucrainene:

- 46.750 militari (+250)

- 1.942 tancuri (+3)

- 4.257 blindate de luptă (+3)

- 1.050 tunuri de artilerie (+5)

- 274 sisteme multiple de rachete

- 148 sisteme antiaeriene

- 234 avioane

- 202 elicoptere

- 15 nave/ambarcațiuni

- 838 drone (+2)

10:05Un celebru mercenar rus, vorbind la un eveniment ținând în mână craniul unui militar ucrainean ucis pe front, spune că scopul războiului este de a „de-ucrainiza Ucraina”.

„Nu suntem în război împotriva unor persoane din carne și oase, ci împotriva unei idei. Ideea unui stat ucrainean anti-Rusia. Toți cei care poartă această idee trebuie să moară. Nu poate exista pace. Trebuie să dez-ucrainizăm Ucraina, trebuie să ne returnăm pământurile noastre rusești”, a spus mercenarul Igor Mangushev.

09:40De teama unei penurii la iarnă, polonezii stau zile întregi la coadă pentru a cumpăra cărbune

09:02Explozii au fost auzite noaptea în orașul Melitopol aflat sub control rusesc, fără a fi clar până la această oră care a fost cauza deflagrațiilor. În același timp, rușii sunt acuzați că au continuat cu răpirile unor rezidenți din Herson, potrivit The Kyiv Independent. Cel puțin patru persoane au fost luate cu forța din casele lor, locuințe care apoi ar fi fost jefuite.

08:10Ce fac niște soldați ruși când realizează că drona lor a fost deturnată de ucraineni - VIDEO

Rusia ar fi reușit să treacă prin strâmtoarea Bosfor în Marea Neagră un sistem antiaerian S-300 transferat din Siria

07:53Zelenski a discutat cu actorul american Jimmy Fallon.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o convorbire video cu prezentatorul şi actorul de comedie american Jimmy Fallon, cu care a discutat despre modalităţi de a atrage şi mai mult atenţia întregii lumi asupra războiului din Ucraina şi pe care l-a invitat să viziteze Kievul, relatează Ukrinform, citând Preşedinţia, potrivit News.ro

Ei au discutat opţiuni de cooperare care să atragă şi mai mult atenţia întregii lumi asupra războiului rusesc din Ucraina.

„Timpul trece, iar oamenii, din păcate, s-au obişnuit chiar şi cu faptul că există un război în Europa, în secolul 21. Nu putem permite acest lucru. Acest subiect ar trebui abordat în mod constant. Şi oameni ca tine, Jimmy, ne pot ajuta în acest sens”, a spus liderul de la Kiev.

El a remarcat activitatea lui Jimmy Fallon, adăugând că, înainte de război, uneori îi urmărea emisiunea.

„Acum trecem printr-o perioadă foarte întunecată. Şi, s-ar părea, în zilele noastre nu este vorba deloc despre glume. Cu toate acestea, uneori, umorul este cel care oferă putere suplimentară pentru a merge mai departe", a spus Volodimir Zelenski.

Preşedintele l-a invitat pe Jimmy Fallon să viziteze Ucraina.

07:30 Rusia ar fi reușit să treacă un sistem S-300 prin Bosfor în Marea Neagră, în contextul în care Turcia a interzis tranzitul navelor militare.

07:10Prima reprezentație de la invazia Rusiei: Actorii ucraineni revin pe scenă într-un adăpost subteran transformat în teatru.

Scurtă recapitulare a celor mai importante știri ale ultimei zile:

  • Ce spune secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională al Ucrainei despre o posibilă „îngheţare” a războiului: „Important e să nu permitem un Minsk-3”
  • Îngrijorările privind posibilitatea unei scurgeri radioactive la centrala nucleară de la Zaporojie persistă. Operatorul nuclear ucrainean Energoatom a avertizat că există „riscuri de scurgeri de hidrogen și de pulverizare de substanțe radioactive” la centrala ocupată de ruși în Ucraina. Autoritățile au început să distribuie tablete de iod locuitorilor din apropierea centralei, în caz de expunere la radiații.
  • Rusia și Ucraina s-au acuzat din nou reciproc de bombardarea zonei în care se află centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Potrivit Energoatom, trupele rusești au „bombardat în mod repetat în ultima zi”. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că trupele ucrainene că „au bombardat complexul de trei ori” în ultimele 24 de ore.
  • O echipă de inspectori de la organismul de supraveghere nucleară al ONU este pregătită să efectueze o vizită de urgență la Zaporojie, potrivit unor informații de presă. Surse au declarat pentru Wall Street Journal că este „aproape sigur” că o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) va vizita centrala la începutul săptămânii viitoare, deși detaliile sunt încă în curs de finalizare.
  • Volodimir Zelenski a difuzat sâmbătă un comunicat pentru marcarea Zilei Aviației în Ucraina, în care a promis că trupele Kievului vor „distruge pas cu pas potențialul ocupanților”. Președintele ucrainean mai spune în mesaj că „invadatorii ruși vor pieri ca roua-n soare”.
  • Marinarilor ucraineni li se va permite să părăsească țara pentru a munci, a anunțat guvernul de la Kiev. Decizia e menită să atenueze deficitul de marinari capabili și dispuși să să completeze echipajele navelor care vin şi ies din Ucraina pentru a exporta cereale.
  • Marea Britanie a anunţat sâmbătă că va dona şase drone submarine Ucrainei pentru a o ajuta la neutralizarea minelor ruseşti în largul coastelor sale şi pentru a face mai sigure transporturile de cereale. În plus, „zeci de membri ai marinei ucrainene vor fi instruiţi să utilizeze aceste drone în cursul lunilor următoare”, după cum a anunțat Ministerul Apărării de la Londra.
  • Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret ce facilitează şederea „pe termen nelimitat” şi dreptul de muncă în Rusia a refugiaţilor ucraineni. Potrivit Moscovei, milioane de oameni ar fi plecat din Ucraina în Rusia după declanşarea ofensivei militare a Kremlinului în ţara vecină.
  • Orașul Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, a fost lovit sâmbătă de o rachetă rusească. Atacul cu rachetă a avariat mai multe clădiri și a lăsat un mare crater în mijlocul străzii, în districtul istoric al orașului.
  • Stocul de rachete al rușilor ar fi scăzut sub jumătate. Rusia mai are cel mult 45% din stocul său de rachete, afirmă serviciile secrete ucrainene. Vadim Skibițki, de la Direcția de informații a Ministerului ucrainean al Apărării, a declarat că Rusia are o „situație dificilă” în ce privește rachetele sale Kalibr și „aproximativ 20% sau mai puțin” dintre rachetele balistice Iskander.
  • Kazahstanul, vecin şi aliat al Rusiei, a suspendat toate exporturile de arme timp de un an, a anunțat sâmbătă guvernul său, pe fondul conflictului din Ucraina şi al sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.
  • Polonia şi Cehia au convenit să protejeze spaţiul aerian al Slovaciei, țară aliată NATO cu care ambele se învecinează, în condițiile în care Slovacia renunţă la avioanele sale MiG-29 de fabricaţie rusească și așteaptă să primească un lot de avioane F-16 din SUA.

Imaginile virale din ultima zi: