Comandantul Statului Major General al Marii Britanii, generalul Patrick Sanders, a reacționat marți la amenințările repetate ale Rusiei la adresa țării sale, afirmând că armata Regatului Unit trebuie să fie capabilă să se mobilizeze mai rapid pentru a descuraja amenințările rusești, relatează Reuters.

Generalul Patrick Sanders (centru-stanga)Foto: Profimedia Images

În primul discurs pe care l-a susținut de la numirea în funcție mai devreme în cursul lunii iunie, Sir Patrick Sanders a ordonat armatei „să se pregătească și antreneze din greu”, avertizând că nu a văzut niciodată o amenințare atât de clară la adresa păcii și democrației precum cea reprezentată de președintele rus Vladimir Putin.

Potrivit The Times, el a declarat că „acesta este momentul 1937 al zilelor noastre” și a ordonat armatei să se concentreze pe războiul urban și operațiunile aeropurtate în contextul în care forțele armate britanice își refac stocurile de armament și muniție.

El a subliniat că forțele armate ale Marii Britanii trebuie să fie pregătite să „lupte și câștige” pentru a împiedica răspândirea războiului în Europa și că acestea nu se mobilizează pentru a provoca un război.

Declarațiile sale vin după ce duminică comandantul britanic afirmase că este primul șef al Statului Major General din 1941 încoace „care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală”.

Săptămâna trecută, generalul Adrian Bradshaw, fost șef al forțelor speciale britanice, a declarat la rândul său că Marea Britanie „trebuie să se pregătească pentru război”.

Amenințările la adresa Marii Britanii, o constantă la televiziunile rusești

Declarațiile agresive și amenințările explicite la adresa Regatului Unit au devenit o constantă la televiziunile de stat din Rusia după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie în contextul în care guvernul conservator condus de premierul Boris Johnson s-a dovedit a fi printre cei mai puternici susținători ai Ucrainei.

În unul dintre cele mai cunoscute exemple, prezentatorul TV rus Dmitri Kiseliov, supranumitul „cel mai toxic propagandist al Kremlinului”, amenința la începutul lunii mai că Rusia va transforma Marea Britanie într-un „deșert radioactiv” și că Moscova poate scufunda „pentru totdeauna” Insulele Britanice cu o singură rachetă.

Ulterior, un deputat rus a declarat în cadrul unui interviu acordat televiziunii Al Jazeera că Rusia poate distruge Marea Britanie „în două minute” dar că autoritățile ruse fac toate eforturile pentru a nu se ajunge la acest lucru.

Pe 17 iunie Johnson a făcut o a doua vizită surpriză la Kiev unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, promițând că Marea Britanie va antrena forțele armate ucrainene.

Boris Johnson s-a deplasat la Kiev pentru o întâlnire cu liderul ucrainean și pe 9 aprilie, el plimbându-se la pas cu Zelenski pe străzile capitalei ucrainene.

În cursul acestui weekend Boris Johnson a avertizat că va urma un „dezastru economic” dacă Vladimir Putin își atinge obiectivele în Ucraina și i-a transmis președintelui francez Emmanuel Macron să nu se lase pradă tentației de a accepta în momentul de față o soluționare negociată a războiului.

Urmărește ultimele evoluții din a 125-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.