Etimologic, din latinescul “cōleus”, întâlnit în variate forme, în limbi moderne. Kulje, coglia, cojón. La noi există și “Koios”, adică “cu testicule mari”, urajos, “fără amă, fără ată”. Dar cea mai tare dispută, după mine, este între cele două forme “oaie” și “oae”. Adică, vezi, Doamne iartă-mă, că vorbesc spurcăciuni, ești mai nobil cu cât deformezi cuvântul. Ești mai oios cu câti îl reduci la esența lui de vocale. Dar nu despre etimologie și forme ne purechăm noi aici. Nu. qoae ăsta e un cuvânt pe buzele puștilor, un cuvânt pe buzele sexului feminin, culmea, oameni indiferent de vârstă. Tineri sunt tineri, bătrânii sunt tineri, cu oae ân gură. Am auzit oameni cu păr alb și oameni cu păr vopsit de tânăr vorbind uruienos, doar să facă impresie. Ba chiar într-un miting la o corporație unii umblau cu ula și oaiele prin gură. Nu-s din fire rușinos, dar parcă prea mult qoaie în România mea, o țară cu prostie și oție multă, dar fără oaie inteligente. Vorba aia, pe mine cine mă apără?
Uite cam așa am auzit aseară în gura unor puști de liceu, că eram în dreptul unui liceu: “Qoae, te face aia cu capu’, dă-o ân ula mea!”
sau din gurița unui testatoare de jocuri video, cred, că eram prin dreptul clădirilor unde se produc/testează jocurile: “Ula mea, qoae, m-a doborât jocul ăsta cât e de tâmpit, oae!” De qoae mă lovesc peste tot în viață. N-ai unde să te ascunzi de acest automatism verbal, o formă de teribilism dusă la extremul și esența minunată: oae, ula mea, oae! Primul șoc este că într-o gașcă în care toată lumea zice Qoae, nimeni nu observă cât de perimat e Qoae. Băi, stau locului, nu mai vorbesc așa că toți vorbesc așa.
Nu, ca-ntr-o contaminare, ca-ntr-o amnezie de moș de 104 ani, grupul ia și duce din gură-n gură qoae, qoae, qoae. Hai, mai dă-o în –la mea!
Da, lipești logic oae și ulă, dar dacă nu vorbești așa, nu mai ești în grup. Să observi deștept că toată lumea vorbește ca tâmpită la fel e un joc periculos care te scoate din grup. Deci, vorbești la fel, ca să te recunoască lumea ca Om. Al doilea șoc este că qoae nu te face mai cu qoae. Am văzut în pauza de țigară tipe cu oaele în gură, dar la ședința cu șeful tăcute ca oile sătule. Șeful le umilea, le punea să muncească sâmbăta și ore peste program. Sau am văzut, de mirare, unii care intrau în scrotul oaelor și vorbeau tot timpul cu autorități de tot felul, cu oae în gură. Lasă-mă oae! Lasă-mă! Știu eu ce fac, oae! Și oaele nu se justificau, era o discuție calmă între profesor și elev, între polițist și șofer. Unora li se urcă rău la cap. Repet, sunt asaltat de oae peste tot, număr locurile unde oae nu este prezent.
Limbajul ăsta, o știe toată lumea, a urcat din Ferentariul anilor 1999 către Calea Victoriei.
Asta-nseamnă că oae a fugit de istoria lui mică, vioaie, de mahala, de revoltă. S-a mitocanizat lumea, da, pe Calea Victoriei! Dar mitocănizarea lumii e o bucurie mare, în fapt. Ceea ce însă n-are cum să bucure este tâmpizarea lumii în acest moment. E ca o rujeolă. Se rostesc "oaie" cu mult năduf, cu multă voluptate. Se răspunde la "oae" cu "ula mea, oae", între fete. Nimeni nu fuge de qoaie. Qae e unisex.
Mă gândesc, să fie și o frustrare generală în România? Așteptarea unei mâne forte? Absența unor reforme adevărate? Hahaha, o fi. Nu mă duce capul. Nu am statistici în acest sens.
Sigur se va ieși din boala qoaielor. Știu asta, cunosc asta.
Dar până atunci, pe mine cine mă apără? Să mă apuc să corectez oamenii la mitinguri, pe șefi la mitinguri, pe puști la o țigară, pe bătrâni la o cafea? Păi, doar n-am înebunit, eu nu-s qoos. Nu-s! Stau în scrot cuminte.
CA SĂ NU MĂ-NJURI degeaba, citește înc-o dată articolul:
DIN ACEEAȘI SERIE DE mic SCANDAL CITEȘTE ȘI:
“Boul moralist” în oraș. Băi, stai chill în banca ta, viața mea nu e mă-ta! / Pe mine cine mă apără?
Lăsați drogații să vină la mine! / ODĂ DROGAȚILOR!
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
PIN-ul UBER m-a “spart” la gură.
5
20
