Mihail Hodorkovski, un fost oligarh acum în exil, afirmă că următorul pas în războiul lui Vladimir Putin împotriva Occidentului ar putea fi o invadare a țărilor baltice, relatează Insider.

Foto:

„Trebuie să înțelegem că, în capul lui, Putin nu se află în război cu Ucraina. El se războiește cu Statele Unite și Ucraina”, afirmă Hodorkovski, subliniind într-un interviu acordat CNN că însuși președintele rus „a spus asta de mai multe ori”.

Hodorkovski, un fost oligarh cu afaceri în domeniul petrolier, a fost considerat cel mai bogat om din Rusia până în 2003 când a fost pus sub acuzare și condamnat la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni economice. El spune că acuzațiile împotriva sa au fost de natură politică și condamnarea sa ordonată de Putin.

După eliberarea sa din închisoare în 2013 Hodorkovski a plecat din Rusia, devenind unul dintre cei mai vocali critici ai lui Vladimir Putin.

Înspre sfârșitul lunii martie Hodorkovski a arătat că, în contextul sancțiunilor istorice impuse de Occident împotriva Rusiei, rubla a ajuns să valoreze mai puțin decât o coală de hârtie.

Între timp moneda națională a Rusiei a revenit la nivelurile de dinaintea invaziei în Ucraina, reviriment despre care unii analiști afirmă că ar putea fi înșelător.

Fostul oligarh spune că Vladimir Putin a înnebunit

„Propagandiștii săi au început deja să pregătească societatea rusă pentru un atac asupra unor țări membre ale NATO. Ei vorbesc despre asta constant. Este o pregătire a opiniei publice pentru asta”, afirmă Hodorkovski.

La începutul lunii martie Hodorkovski prognoza că invadarea Ucrainei va pecetlui căderea lui Vladimir Putin într-un an sau doi însă în noul interviu acordat televiziunii americane el spune că președintele rus „a înnebunit” din cauza rezistenței ucrainenilor și că atacurile Rusiei ar putea escalada.

„Sunt absolut convins că, dacă decide că a câștigat în Ucraina, acesta nu va fi ultimul său pas, ultimul război”, afirmă el. „Următorul pas va fi în țările baltice”, spune Mihail Hodorkovski.

Săptămâna trecută Kremlinul a declarat că Rusia nu va ataca țări membre ale NATO, decât „dacă este nevoită”.

„Nu vrem să ne gândim la asta”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov într-un interviu acordat canalului american de televiziune PBS, după ce a fost întrebat dacă o astfel de situație ar putea apărea. Peskov a precizat că „dacă acest lucru nu se face în condițiile reciprocității”, adică dacă „nu ne obligă să facem acest lucru”.

Încă de dinaintea declanșării invaziei de către președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie, masarea de trupe rusești la granița cu Ucraina a stârnit îngrijorări și a trezit amintiri dureroare în țările baltice care au o istorie turbulentă în ceea ce privește relația cu Rusia.

Tensiuni între Rusia și țările baltice

Lituania, Letonia și Estonia au anunțat pe 18 martie expulzarea a zece diplomați ruși, acuzând Rusia de crime de război și crime împotriva umanității.

„Atacurile militare ale Rusiei împotriva civililor, a bunurilor civile, a spitalelor, a școlilor și a bunurilor culturale sunt crime de război și crime împotriva umanității”, a declarat ministerul de Externe al Lituaniei într-un comunicat remis presei.

Înspre sfârșitul lunii martie Moscova a anunțat la rândul ei expulzarea a zece diplomați din țările baltice, ministerul rus de Externe afirmând că măsura a fost luată „potrivit principiului reciprocității” după expulzarea „nejustificată” a diplomaților ruși de către cele 3 țări membre ale NATO.

Expulzările reciproce au venit după ce țările baltice au anunțat pe 11 martie că vor redenumi străzile pe care se află ambasadele Rusiei din capitalele lor pentru a onora Ucraina.

Pe 3 aprilie cele 3 state vecine Rusiei au anunțat de asemenea că vor sista toate importurile de gaze rusești, fiind primele țări din Europa care au luat această măsură care stârnește diviziuni în rândul țărilor membre ale Uniunii Europene.

Pe 8 martie președintele american Joe Biden anunțase că SUA vor interzice toate importurile de petrol și gaze naturale din Rusia.

Urmărește ultimele evoluții din a 40-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.