Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea cărților „Harry Potter”, ar putea fi arestată pentru convingerile sale cu privire la persoanele transsexuale după intrarea în vigoare a unei legi privind „infracţiunile motivate de ură” ce a intrat în vigoare în Scoţia, unde ea locuiește, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

J.K. Rowling, autoarea romanelor „Harry Potter”Foto: Yui Mok / PA Images / Profimedia

J.K. Rowling, o proeminentă activistă feministă, a reacţionat luni, în ziua în care infracţiunea de „suscitare a urii” legat de vârstă, handicap, religie, orientare sexuală şi identitate transsexuală a început să fie sancţionată prin intrarea în vigoare a noii legi.

Premierul scoţian Humza Yousaf a declarat că această lege este „pentru protejarea oamenilor în faţa unui val din ce în ce mai mare de ură”. „Dacă nu ai un comportament ameninţător sau abuziv şi intenţia de a suscita ură, atunci nu ai de ce te teme în ceea ce priveşte noile infracţiuni create”, a dat asigurări politicianul.

Femeile nu sunt protejate ca grup de noua lege, dar guvernul de la Edinburgh caută o serie de reforme separate împotriva misoginiei.

J.K. Rowling testează limitele noii legi adoptate în Scoția

Scoţia se află în avangarda extinerii drepturilor comunităţii transsexuale, dar o tentativă precedentă de a simplifica procedurile pentru a schimba genul de la naştere a fost blocată de Londra din cauza îngrijorării că ar afecta legislaţia existentă în materie de egalitate.

Noua lege împotriva urii din Scoţia a fost criticată şi pentru impactul său asupra libertăţii de exprimare şi există îngrijorări că ar putea fi folosită pentru a reduce la tăcere unele puncte de vedere, inclusiv pe cele care pledează pentru spaţii destinate exclusiv femeilor.

J.K. Rowling a testat noua lege trecând în revistă într-o postare pe „X” 10 femei trans, printre care un violator condamnat, abuzatori sexuali şi activişti pro-trans, şi afirmând că aceştia sunt bărbaţi.

„Libertatea de exprimare şi libertatea credinţei au ajuns la final în Scoţia dacă s-a ajuns ca descrierea corectă a sexului biologic al unei persoane să fie incriminată. Momentan nu sunt în ţară, dar dacă ceea ce am scris aici se califică drept o infracţiune conform noii legi, atunci abia aştept să fiu arestată când mă voi întoarce în locul de origine al Iluminismului Scoţian”, a susţinut ea ironic pe „X”, fosta rețea Twitter.

Autorităţile scoţiene au precizat în trecut că identificarea greşită a genului unei persoane trans nu va fi considerată o infracţiune conform noii legi. Însă, ministrul pentru victime şi siguranţa comunităţii din Scoţia, Siobhan Brown, a declarat luni pentru BBC că aceste chestiuni vor rămâne la latitudinea poliţiştilor.

Guvernul britanic amintește de tradiția libertății de exprimare

De cealaltă parte, premierul britanic Rishi Sunak a susţinut că Marea Britanie are o lungă tradiţie a libertăţii de exprimare şi a comentat că noua lege îi dă poliţiei priorităţi greşite.

„Nu ar trebui să-i criminalizăm pe oamenii care susţin lucruri de bun simţ despre sexul biologic. Este clar că acesta nu este un lucru bun”, le-a spus reporterilor.

Federaţia Poliţiştilor din Scoţia s-a plâns în schimb că ofiţerii sunt chemaţi să apere noi legi în contextul în care resursele sunt tăiate.

„Anticipăm un număr mare de plângeri în legătură cu postări din social media şi este clar că ne va da mult de lucru în plus faţă de îndatoririle de până acum”, conform sindicatului.

J.K. Rowling a fost în ultimii ani în centrul unor controverse din cauza comentariilor sale vizavi de comunitatea transgen, fiind denunțată drept transfobă de unele persoane. Mai muți actori din filmele Harry Potter, inclusiv Daniel Radcliffe și Emma Watson, au condamnat în public unele afirmații ale sale.

Rowling a respins constant aceste acuzații și a relatat în noiembrie 2021 că a primit amenințări cu moartea din cauza situației.

În 2020 ea a renunțat din cauza acuzațiilor și presiunilor la care a fost supusă la prestigiosul premiu „Ripple of Hope” (Rază de Speranță) decernat de Fundația Kennedy pentru Drepturile Omului.

UPDATE: Poliția scoțiană a dat asigurări marți după-amiaza că afirmațiile făcute de Rowling nu constituie o infracțiune.