Coronavirus în lume: Școlile din Italia se vor redeschide abia în toamnă / Spania raportează cel mai mic bilanț zilnic al deceselor de pe 20 martie încoace / Situația la nivel global, în timp real
Numărul cazurilor de coronavirus se apropie de 3 milioane, în timp ce bilanțul deceselor din cauza Covid-19 a depășit 200.000, conform centralizării realizate de Universitatea Johns Hopkins pe platforma Arcgis. Premierul Franței, Edouard Philippe, este așteptat, marți, să anunțe strategia națională de ieșire din carantină Parlamentului francez, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat rezervele cu privire la ”pașapoartele imunitare”, o idee exprimată în anumite țări pentru ieșirea din carantină. Orașul chinez Wuhan, unde a început pandemia cu coronavirus, nu mai are niciun caz în spitale, iar toți pacienții sunt externați. Duminică este prima zi în care copiii spanioli au ieșit afara după șase săptămâni, în vreme ce în Marea Britanie, premierul Boris Johnson este așteptat luni să se întoarcă la muncă.
Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:
20.24Coronavirus în Marea Britanie: 413 decese / Cel mai redus bilanţ din martie
20:07Nurci din două crescătorii din Olanda, infectate cu coronavirus
18.12 Letonia are doar 12 morţi din cauza COVID-19, deşi nu a blocat economia
18.00 Malta, fără cazuri noi de coronavirus, pregăteşte relaxarea restricţiilor
16.57 Iranul va redeschide moscheile în zonele neafectate de coronavirus
13.40:Școlile din Italia se vor redeschide în septembrie, spune premierul Giuseppe Conte
13.05: Spania înregistrează cel mai mic număr zilnic de decese în mai bine de o lună
12.55: Bilanțul cazurilor în Rusia depășește 80.000
Rusia a raportat duminică 6.361 de noi cazuri de coronavirus, aducând bilanțul național la 80.949, relatează Reuters.
66 de oameni au murit din cauza coronavirusului în 24 de ore, aducând bilanțul la 747, au spus autoritățile din Rusia.
12.10: Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a avertizat împotriva redeschiderii destinațiilor turistice prea devreme, spunând că Europa ar trebui să cadă de acord asupra unei căi comune de întoarcere la libertatea de călătorie, relatează Reuters.
”Cursa europeană de a vedea cine va permite mai întâi călătoriile turistice va conduce la riscuri inaccpetabile”, a spus Maas pentru Bild am Sonntag.
Maas s-a referit la rata mare de infecție din stațiunea de ski din Austria, Ischgl, unde se crede că mulți turiști germani au fost infectați.
Autoritățile austriece au ridicat carantina săptămâna aceasta în trei stațiuni de schi, printre care și Ischgl.
În Australia, anumite guverne au anunțat relaxarea distanțării sociale, iar Australia de Vest a spus că de luni, câte 10 oameni vor putea să se strângă în încăperi și să reînceapă activitățile recreaționale fără contact precum, picnicurile private, pescuitul, campatul, hikingul.
11.02:China spune că toți pacienții cu Covid-19 din Wuhan s-au vindecat și sunt externați / Niciun nou pacient pe 26 aprilie
10.25: Numărul noilor cazuri a scăzut în Germania față de ziua precedentă
10.15:Coronavirus Ecuador: Cadavrele sunt înghesuite în toalete, din cauză că morgile sunt pline
09.50: În New York farmaciile vor efectua teste pentru Covid-19
08.25: Coronavirus SUA: 2.494 morţi în 24 de ore, bilanţ zilnic în creştere
08.20: Boris Johnson se întoarce la muncă
El însuși infectat cu coronavirus, Boris Johnson, care a ieșit din spital pe 12 aprilie, s-a recuperat și se întoarce de luni la muncă, pentru a anunța strategia sa în lupta cu coronavirus.
În vârstă de 55 de ani, va prelua controlul guvernului sub presiunea căderii economice ce a urmat carantinei menite să oprească răspândirea coronavirusului, precum și creșterea bilanțului deceselor.
Spania a prezentat sâmbătă un plan de relaxare a măsurilor de restricţie pentru următoarea perioadă. Printre noile modificări se numără şi posibilitatea ca cei mici să iasă la joacă afara, în apropierea casei, iar adulţii vor putea ieşi să facă activităţi sportive individuale.
Asta în contextul în care Spania a ajuns la 22.902 de decese şi peste 224.000 de îmbolnăviri.
