Spania a prezentat sâmbătă un plan de relaxare a măsurilor de restricţie pentru următoarea perioadă. Printre noile modificări se numără şi posibilitatea ca cei mici să iasă la joacă afara, în apropierea casei, iar adulţii vor putea ieşi să facă activităţi sportive individuale, scrie Reuters.

copii in parc in timpul pandemieiFoto: pxfuel.com

Ministerul Sănătății din Spania a anunţat că alte 378 persoane au murit sâmbătă după ce au fost diagnosticate cu noul coronavirus, în creștere ușoară faţă de vineri când ţara înregistra 367, cea mai mică cifră din ultima lună, dar cu o scădere mare faţă de 950 de decese cât a înregistrat pe 2 aprilie.

În total, Spania a ajuns la 22.902 de decese şi peste 224.000 de îmbolnăviri.

Scăderea numerelor victimelor COVID-19 este văzută de guvernul spaniol ca o bună ocazie de a anunţa câteva măsuri de relaxare a măsurilor de restricţie de după anunţarea stării de urgenţă, pe 14 martie.

Spre exemplu, copii sub 14 ani vor putea, începând de duminică, să iasă la joacă afară, timp de o oră, în intervalul orar 9.00-21.00, sub suprevegherea unui adult şi nu la o distanţă mai mare de un kilometru de casă.

Un adult poate însoți până la trei copii, cărora nu li se va permite totuşi să se joace în parc și vor trebui să respecte regulile de distanțare socială.

De asemenea, premierul Pedro Sanchez a mai anunţat că cetăţenii vor putea ieşi la activităţi sportive sau plimbări în aer liber, individual sau cel mult în doi, dacă cele două persoane au stat împreună în izolare.