Coronavirus în Franţa: Elevii între 11 şi 18 ani vor trebui să poarte măşti de protecţie după redeschiderea şcolilor

de RA     HotNews.ro
Duminică, 26 aprilie 2020, 16:34 Actualitate | Coronavirus


copiii trebuie sa poarte masti
Foto: Pexels
​Elevii din Franţa cu vârste între 11 şi 18 ani vor fi nevoiţi să poarte măşti de protecţie după redeschiderea şcolilor, care este prevăzută începând cu 11 mai. Redeschiderea şcolilor se va face progresiv, şi doar pe bază de voluntariat, după cum au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

Ministrul Educaţiei din Franţa a făcut anuţul legat de obligativitatea purtării măştilor pentru elevii de peste 11 ani pe pagina sa de Twitter. Subliniind că este imposibil să le ceri să poarte măşti celor sub această vârstă.

Pandemia a ucis 22.614 oameni în Franța din luna martie, oficialii raportând sâmbătă 369 noi decese.

17 priorități au fost identificate pentru o ieșire graduală a Franței din carantină începând de pe 11 mai. Acestea includ redeschiderea școlilor, reîntoarcerea la muncă a companiilor, revenirea la normal a transportului public, furnizarea de măști și dezinfectant, precum și o politică de testare și sprijin pentru vârstnici. Prezentarea lui Philippe în Adunarea Națională de marți va fi urmată de o dezbatere și de un vot.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4126 vizualizari

  • -4 (4 voturi)    
    ... (Duminică, 26 aprilie 2020, 16:38)

    tirolez [utilizator]

    Si nu sar istetii de serviciu ca e discriminare ca unii fac ore si altii nu? Adica un copil care are diabet sau un parinte bolnav cronic probabil ca nu va merge la scoala. Nu e discriminare?
  • +1 (5 voturi)    
    Foarte riscant. (Duminică, 26 aprilie 2020, 16:39)

    Marionette [utilizator]

    Italienii totusi sunt cei mai cu capul pe umeri. Mai bine pierd un an copii decat sa piarda parintii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by