​Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat luni, în cadrul unui forum militar de la Beijing, că Rusia este pregătită pentru discuții privind o soluție post-conflict la criza ucraineană. Pe front, duminică, forțele ucrainene au avansat în apropiere de Bahmut, și au continuat operațiunile ofensive în vestul regiunii Zaporojie. Trupele Moscovei au continuat și ele operațiunile ofensive pe mai multe axe și au avansat la vest de orașul Donețk.

Soldați ucraineni într-o pădure din zona HarkovFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

07:29Noul articol LIVE, cu evenimentele de marți, este aici pe HotNews.ro

SINTEZA ZILEI

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 614, LIVETEXT:

01:00Volodimir Zelenski, în mesajul de luni seară: „Pentru a doua oară în acest an, Rusia pierde controlul asupra evenimentelor”

Preşedintele ucrainean afirmă, în discursul video adresat naţiunii, că incidentele de duminică de pe aeroportul din capitala Daghestanului, Mahacikala, luat cu asalt de manifestanți care căutau pasageri israelieni, arată, deja pentru a doua oară în acest an, după revolta eşuată a mercenarilor ruşi din iunie, că Moscova a pierdut controlul asupra evenimentelor.

00:11Un blogger militar rus susține că a fost nevoit să își închidă canalul de pe mesageria Telegram după ce „trădători” i-au răpit ratonul pe care îl folosea ca mascotă pentru a strânge fonduri pentru armata rusă, a relatat luni Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Animalul fusese furat de ruși anul trecut dintr-o grădină zoologică din Herson.

22:30Washingtonul califică drept „absurde” acuzațiile Moscovei

Statele Unite au calificat drept „absurde” acuzațiile Rusiei potrivit cărora Ucraina ar fi jucat un „rol-cheie” în revoltele anti-israeliene care au avut loc duminică pe un aeroport din Daghestan, republică rusească predominant musulmană din Caucaz.

„Am văzut comentariile lor care dau vina pe Ucraina și sunt absurde (...) Credem că ar trebui să îi tragă la răspundere în schimb pe cei responsabili”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.

„Cerem autorităților ruse să condamne public aceste demonstrații violente și să asigure siguranța israelienilor și evreilor din Rusia”, a adăugat purtătorul de cuvânt al diplomației americane.

Putin lansează acuzații la adresa Ucrainei și SUA

22:04 Putin acuză Ucraina și aliații săi occidentali că se află în spatele incidentelor anti-israeliene de pe aeroportul din Daghestan

Tot luni seară, Vladimir Putin a acuzat Ucraina și aliații săi occidentali că au instigat la luarea cu asalt, duminică, a aeroportului din Daghestan (republică rusească caucaziană predominant musulmană), de către sute de manifestanți care căutau pasageri israelieni. Putin a cerut serviciilor de securitate rusești să ia „măsuri ferme” drept represalii.

„Evenimentele survenite seara trecută la Mahacikala au fost provocate, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, în special din Ucraina, de către agenți ai serviciilor speciale occidentale”, a susținut Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale consacrate incidentului.

21:35Putin afirmă că SUA sunt responsabile pentru „haosul mortal” din Orientul Mijlociu

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că, în opinia sa, Statele Unite sunt responsabile pentru „haosul mortal” din Orientul Mijlociu, după mai bine de trei săptămâni de război între Israel și Hamas, soldat cu mii de morți, potrivit AFP.

„Trebuie să înțelegem clar cine se află de fapt în spatele tragediei popoarelor din Orientul Mijlociu și din alte regiuni ale lumii (...) Este vorba de elitele conducătoare actuale ale Statelor Unite și de sateliții lor, care sunt principalii beneficiari ai instabilității globale”, a acuzat el în cadrul unei ședințe de guvern transmise de televiziunea rusă.

20:15 Avioanele F-16 olandeze destinate Ucrainei vor ajunge în România în două săptămâni, anunță premierul Olandei

Primele avioane de luptă F-16 (de fabricație americană) pe care Olanda le donează Ucrainei vor ajunge la centrul de antrenament din România în termen de două săptămâni, a declarat luni premierul olandez în exercițiu Mark Rutte.

„Mă aștept ca rachetele Patriot să fie livrate în scurt timp, pentru a ajuta Ucraina în iarna care urmează. Și aceeași viteză este valabilă și pentru avioanele F-16”, a declarat Rutte în timpul unei videoconferințe cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a fost postată pe X (Twitter).

„Primele (avioane F-16) vor fi expediate la centrul de antrenament din România în următoarele două săptămâni, astfel încât în acea zi să ne pregătim pentru continuarea antrenamentelor”, a mai spus Mark Rutte.

Danemarca, Norvegia și Belgia au anunțat de asemenea că vor oferi avioane F-16 Ucrainei.

Mai multe victime după bombardamente ruseşti în regiunea Herson

19:38Doi civili ucişi și cel puțin opt răniți în urma bombardamentelor ruseşti din Herson

Regiunea Herson, de pe linia frontului din sudul Ucrainei, a fost bombardată luni de forţele ruse, atacurile, care au lovit un autobuz, o instalaţie de infrastructură critică şi un cimitir, soldându-se cu moartea a doi civili şi rănirea a cel puţin opt, au informat autorităţile locale, potrivit Reuters.

„Deocamdată, ştim despre şapte victime în urma bombardării unui (autobuz) în Herson. Doi bărbaţi şi cinci femei”, a precizat guvernatorul regional Oleksandr Prokudin pe Telegram, adăugând că unele dintre victime au suferit răni grave.

Autobuzul se afla la o intersecţie când un obuz a explodat în apropiere, au declarat procurorii locali. „Clădiri rezidenţiale, linii electrice şi vehicule au fost de asemenea avariate”, au precizat procurorii.

Prokudin a mai informat că Rusia a atacat și o instalaţie de infrastructură critică nespecificată din regiune, lăsând locuitorii din patru mici aşezări fără electricitate.

Anterior, el a anunțat că un cimitir din satul Kindiyka din regiune a fost de asemenea ţinta unor tiruri, ucigând o persoană şi rănind un bărbat de 62 de ani.

Oraşul Herson a fost, de asemenea, supus unui bombardament intens în timpul nopţii, care a ucis o femeie în vârstă de 85 de ani, a scris pe Telegram Roman Mrociko, şeful administraţiei militare a oraşului. „În cartierul central al oraşului, au fost lovite clădiri înalte şi una dintre instituţiile sociale”, a menţionat el, precizând că atacul a provocat un incendiu şi a rănit un rezident.

Fluviul Nipru traversează regiunea Herson, iar trupele ruseşti controlează teritoriul de pe malul estic al acestuia. Oraşul Herson şi zonele controlate de ucraineni de pe malul vestic sunt supuse în mod regulat bombardamentelor ruseşti.

18:57„Ungaria se învecinează atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia”. Donald Trump (încă) nu poate găsi Ungaria pe hartă

Noul lider al Camerei Reprezentanților din SUA vrea să decupleze ajutorul pentru Ucraina de cel pentru Israelul

18:35Cine e generalul Mihail Teplinski, care l-a înlocuit pe comandantul grupării militare ruse din sudul Ucrainei

18:17 Guvernatorul regiunii ucrainene Herson, Oleksandr Prokudin, anunță că bombardamentele au lovit un cimitir din satul Kindiyka din regiune, o persoană fiind ucisă, iar un bărbat de 62 de ani fiind rănit. (The Guardian)

16:50Mike Johnson, noul președinte republican al Camerei Reprezentanților din SUA, vrea să decupleze ajutorul pentru Ucraina de cel destinat Israelului. El se opune astfel preşedintelui american Joe Biden, care vrea ca Congresul să aprobe un ajutor global de circa 106 miliarde de dolari destinat celor două ţări aflate în război.

„Vom prezenta săptămâna aceasta în Camera (Reprezentanţilor) un proiect de lege distinct cu privire la ajutorul pentru Israelul şi ştiu că colegii noştri din Senat pregătesc o măsură asemănătoare”, a anunţat Mike Johnson într-un interviu la Fox News.

Președintele Biden vrea să aloce Ucrainei un ajutor în valoare de 61,4 miliarde de dolari, iar Israelului 14,3 miliarde de dolari.

Mike Johnson vrea să acorde prioritate războiului Israelului împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.

„Se întâmplă multe lucruri în lume pe care noi trebuie să le rezolvăm şi o vom face. Dar, la ora actuală, ceea ce se întâmplă în Israel trebuie să ne reţină atenţia imediată”, a subliniat el. Johnson a adugat: „Trebuie să separăm cele două aspecte, dar să le trecem pe amândouă”.

Mike Johnson a votat în septembrie, înainte să fie ales preşedinte al Camerei inferioare a Congresului, împreună cu alţi 93 de republicani, în favoarea suprimării ajutorului pentru Ucraina, aflată în război cu Rusia, amintește News.ro.

La Bahmut, rușii au trecut de la poziții defensive la „acțiuni active”

16:02Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, a declarat luni că atacul de duminică de pe un aeroport din Daghestan, republică rusească caucaziană predominant musulmană, a fost „o încercare de a semăna discordie" între musulmani și evrei în Rusia, în plin conflict între Israel și Hamas, transmite France Presse.

15:41Apartamentul de lux deținut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și soția sa Olena în Crimeea a fost vândut de autoritățile ruse la o licitație publică.

15:19 Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat luni că Kievul nu are nicio legătură cu tulburările antiisraeliene din regiunea rusească Daghestan, predominant musulmană, respingând acuzațiile Moscovei pe această temă.

„Bineînțeles, Ucraina nu are nimic de-a face cu ultima izbucnire de amploare a sentimentelor xenofobe de pe teritoriul Federației Ruse", a declarat consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podolyak pentru Reuters.

15:03 Șeful forțelor terestre ucrainene, generalul Oleksandr Sirski: Pe frontul din Bahmut, rușii au trecut de la poziții defensive la „acțiuni active”

14:38Polonia a arestat un norvegian care voia să treacă în Ucraina / Ce spune serviciul polonez de informații

Moscova dă vina pe Ucraina pentru incidentele din Daghestan

14:29 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a făcut lumină asupra declarației lui Peskov, care a spus mai devreme că incidentele de pe aeroportul din Daghestan au fost provocate de forțe externe „răuvoitoare”

Zaharova susține că luarea cu asalt a aeroportului Makhachkala, duminică, de către o mulțime anti-israeliană, a fost rezultatul unei „provocări" orchestrate din afara Rusiei, Ucraina jucând un „rol direct și esențial".

14:04 Trupele rusești au încercat fără succes să recupereze pozițiile pierdute în apropiere de Robotîne, în regiunea Zaporojie, și de Andriivka, în regiunea Donețk, a raportat luni Statul Major General al forțelor armate ucrainene. Ucraina a eliberat Robotîne în august și Andriivka în septembrie.

În ambele regiuni, forțele ucrainene continuă operațiunile ofensive la sud de Bahmut și spre orașul-cheie Melitopol, ca parte a contraofensivei ce durează de cinci luni, a afirmat Statul Major General.

În cursul zilei trecute, armata ucraineană ar fi respins atacurile rusești în jurul Kupiansk din regiunea Harkov și în mai multe așezări de lângă Lîman, Avdiivka, Marinka și Șahtarske din regiunea Donețk. (Kyiv Independent)

13:20 Comandantul forțelor aeropurtate ale Rusiei, generalul-colonel Mihail Teplinski, a fost numit șef al grupului militar rus Dnipro din Ucraina, a anunțat luni agenția de presă de stat TASS.

Teplinski îl înlocuiește pe generalul-colonel Oleg Makarevici, care va primi alte atribuții, a relatat și ziarul Izvestiya.

Ucrainenii spun că au lovit apărarea antiaeriană din Crimeea, rușii afirmă că au doborât opt Storm Shadow

13:08 Ministerul rus al apărării susține că a doborât un număr record de opt rachete Storm Shadow pe care ucrainenii le-au tras asupra unor ținte din Crimeea.

„A fost dejucată o tentativă de atac a regimului de la Kiev cu opt rachete de croazieră Storm Shadow asupra unor instalații din peninsula Crimeea. Ca urmare a respingerii atacului de către mijloacele de apărare aeriană aflate în serviciu, toate rachetele au fost doborâte", se susține într-un comunicat.

12:54Președintele rus Vladimir Putin va organiza luni o reuniune cu oficialii de rang înalt de la Moscova pentru a discuta despre „tentativele occidentale” de a „diviza” societatea rusă, argumentul folosit de Kremlin pentru a explica incidentele din jurul aeroportului Mahacikala din Daghestan.

Deși această ședință va avea în prim-plan tensiunile dintre Rusia și Israel, este probabil ca Putin să facă noi comentarii și despre războiul din Ucraina și eforturile „Occidentului colectiv” împotriva Moscovei.

12:47 Forțele ucrainene au lovit azi-noapte cu succes un obiect strategic al sistemului de apărare aeriană rusesc din Crimeea ocupată temporar, potrivit Comandamentului comunicațiilor strategice (StratCom) al forțelor armate ucrainene.

„În noaptea de 30 octombrie, forțele armate ale Ucrainei au lovit cu succes un obiect strategic al sistemului de apărare aeriană de pe coasta de vest a Crimeei ocupate temporar", se săune în comunicat.

Luni dimineață canale de Telegram din Crimeea au raportat explozii puternice în zona Sevastopolului ocupat. Podul Kerci a fost închis temporar.

Republica Moldova închide șase posturi TV

12:29 Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a intensificat presiunile asupra băncilor din zona euro pentru ca acestea să îşi reducă expunerea pe Rusia, a declarat preşedintele Consiliului de supraveghere de la BCE, Andrea Enria.

12:25 Noi declarații ale lui Peskov, de data aceasta despre incidentele violente de pe aeroportul din Daghestan. În mod foarte puțin surprinzător, purtătorul de cuvânt al lui Putin a dat vina pe „răuvoitori” din afara Rusiei.

„Este bine cunoscut și evident că evenimentele de ieri din jurul aeroportului Makhachkala sunt în mare parte rezultatul interferențelor externe, inclusiv al influenței informaționale", a spus el.

Peskov a Susținut că „răuvoitorii" au folosit imagini larg răspândite ale suferinței din Gaza pentru a agita populația din regiunea predominant musulmană din nordul Caucazului. El nu a precizat cine crede Kremlinul că a pus la cale violențele sau de ce.

12:23Republica Moldova închide șase posturi TV implicate în războiul informaţional împotriva ţării

Noua estimare a pierderilor rusești

11:34 Premierul Mihail Mișustin a declarat luni că Rusia va crea o procedură simplificată pentru cetățenii și companiile din țările „prietenoase" care vor investi în această țară.

Mișustin a spus că entităților dintr-o listă de 25 de țări li se va permite să deschidă conturi bancare în Rusia și să facă depozite prin intermediul unei proceduri simplificate.

„Crearea unor condiții mai convenabile pentru companiile și întreprinzătorii străini este o parte importantă a eforturilor sistemice ale guvernului de a obține suveranitatea financiară ca parte a implementării obiectivelor naționale stabilite de președintele nostru", a afirmat Mișuștine.

Acesta a precizat că procedura se va aplica pentru 25 de țări „prietenoase", printre care China, India, Brazilia, Arabia Saudită, Turcia, Kazahstan și Belarus. (Reuters)

11:22 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 860 de soldați, 15 tancuri, 17 alte blindate de luptă, 14 tunuri, 1 sistem antiaerian, 1 avion, 2 echipamente speciale și 23 diferite vehicule.

Doi răniți și clădiri avariate după lovituri cu rachete asupra Odesei

10:55 Parchetul general al Ucrainei a transmis luni dimineața că trupele ruse au ucis 510 de copii în Ucraina și au rănit cel puțin alți 1.141 de copii de la începerea invaizei.

„Peste 1.651 de copii au căzut victime în Ucraina ca urmare a agresiunii armate pe scară largă a Federației Ruse. Până dimineața zilei de 30 octombrie 2023, potrivit informațiilor oficiale ale procurorilor, 510 copii au fost uciși și peste 1.141 de copii au fost răniți cu diferite grade de gravitate”, afirmă parchetul de la Kiev într-un comunicat de presă citat de Ukrinform.

10:28 Guvernatorul regiunii Odesa a declarat că două persoane au fost rănite și au fost avariate clădiri în urma unui atac cu rachete rusești asupra unui șantier de reparații navale, luni.

„Dimineața, teroriștii ruși au atacat cu rachete districtul Odesa. Inamicul a vizat un șantier naval. Atacul a provocat un incendiu, care a fost stins rapid de forțele noastre de intervenție. Clădirea administrativă și echipamentele întreprinderii au fost avariate", a spus Oleh Kiper pe Telegram.

10:17 Un atac rusesc asupra orașului Herson a ucis un om și a rănit trei, transmite Kyiv Independente.

Forțele rusești au lovit de pe malul stâng al fluviului Nipru, omorând o femeie în vârstă de 85 de ani și rănind alte trei persoane, a declarat luni Roman Mrochko, șeful administrației militare a orașului.

09:42 Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat luni că a reținut un cetățean rus în Crimeea sub suspiciunea de trădare, acuzându-l că a transmis secrete militare Ucrainei, potrivit agenție de presă de stat RIA.

FSB a spus într-un comunicat că bărbatul a „colectat și transmis informații despre anumite locații, cu coordonate geografice, unui reprezentant al armatei ucrainene".

Rusia a atacat azi-noapte cu 12 drone și 2 rachete

09:26 Rusia a atacat azi-noapte Ucraina cu 12 drone Shahed și două rachete de croazieră X-59, toate fiind doborâte au anunțat forțele aeriene ucrainene pe Telegram.

Rachetele X-59 au fost lansate de aeronave inamice din spațiul aerian al regiunii Zaporojie, iar dronele au venit din sud-est, din direcția orașului rusesc Primorsko-Akhtarsk.

Anunțul forțelor aeriene a venit înainte de cel privind lansarea de rachete balistice spre Odesa, unde au fost raportate explozii luni dimineață.

09:00Mai multe explozii au fost auzite în orașul Odesa din sudul Ucrainei, luni dimineață. în jurul orei locale 8:30, a relatat postul de știri Suspilne.

Anterior, Forțele Aeriene avertizaseră în legătură posibilitatea unor rachete balistice lansate de Rusia asupra regiunii, notează Kyiv Independent.

08:34 Noi declarații anti-Occident de la vizita ministrului rus al apărării în China. Şoigu a acuzat luni Vestul că vrea să extindă conflictul din Ucraina spre regiunea Asia-Pacific.

Vorbind la Forumul Xiangshan, cel mai mare eveniment de diplomaţie militară din China, Şoigu a spus că NATO muşamalizează acumularea de forţe în regiunea Asia-Pacific cu o „dorinţă ostentativă de dialog", a informat agenţia de presă rusă TASS.

Şoigu a mai declarat că ţările NATO promovează o cursă a înarmărilor în regiune, sporindu-şi acolo prezenţa militară, precum şi frecvenţa şi amploarea exerciţiilor militare. Forţele americane vor folosi schimburile de informaţii cu Tokyo şi Seulul asupra lansărilor de rachete pentru a descuraja Rusia şi China, potrivit lui Şoigu.

Șoigu spune că Rusia e pregătită de discuții pentru o soluție post-conflict

08:02 Luni, la un forum de apărare de la Beijing, un înalt oficial militar chinez a criticat țările care „creează în mod deliberat probleme" în lume, transmite AFP.

„Unele țări (...) creează în mod deliberat probleme, se amestecă în chestiunile regionale, se amestecă în afacerile interne ale altor țări și instigă la revoluții colorate", a declarat generalul Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale, într-un discurs rostit în cadrul Forumului Xiangshan.

Generalul Zhang nu a precizat la ce țări se referă, dar Beijingul a fost foarte critic în ultimele luni față de poziția SUA în ceea ce privește invazia rusă în Ucraina și conflictul dintre Israel și Hamas.

​07:31 Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a spus că Moscova este pregătită pentru discuții privind soluționarea post-conflict a crizei ucrainene privind continuarea „coexistenței" cu Occidentul, dar că țările occidentale trebuie să înceteze să mai urmărească să obțină înfrângerea strategică a Rusiei.

Precizând că nu au fost încă întrunite condițiile pentru astfel de discuții, Șoigu a spus: „de asemenea, este important să se asigure relații de egalitate între toate puterile nucleare și membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, care poartă o responsabilitate specială pentru menținerea păcii și a stabilității globale". (Reuters)

07:27 Șaizeci de persoane au fost reținute după ce sute de protestatari anti-Israel au luat cu asalt duminică un aeroport din regiunea rusească Daghestan, predominant musulmană, a anunțat luni RIA.

Agenția de presă a transmis că a fost identificată identitatea a 150 dintre cei mai activi protestatari și că nouă ofițeri de poliție au fost răniți în incident, dintre care doi sunt tratați la spital.

Sinteza ultimelor 24 de ore de război:

------------------