Noua ofensivă majoră a Rusiei, confirmată luni de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pare să fi reluat vechile probleme ale rușilor mobilizați - soldații sunt trimiși pe front fără echipamente adecvate.

Soldați rușiFoto: Vitaliy Ankov / Sputnik / Profimedia

O nouă înregistrare video virală pe rețelele de socializare arată cum soldații ruși se plâng de neajunsuri și de faptul că sunt înșelați.

  • „Am fost transformați din linie de apărare în trupe de asalt. Suntem mobilizați din regiunea Orenburg, vrem să atragem atenția departamentului de investigații, procuraturii militare, asupra faptului că din ziua 1 în care am fost la centrele de pregătire, am fost păcăliți
  • La început ni s-a spus că vom fi pe apărare teritorială. La sosirea în RPD, ni s-a spus că suntem trupe de șoc. Nu am fost echipați adecvat. Fără chituri de medicamente, fără veste antiglonț potrivite. Nu ni s-a furnizat nimic. Toate asigurările comandantului nostru de batalion s-au dovedit a fi o minciună
  • În 30 de minute, mergem pe linia frontului. Nu este clar unde. Nu ni se spune absolut nimic.
  • Sunt „măsuri secrete”. Dar să nu spui personalului care este obiectivul și ce vom face... Suntem păcăliți
  • Este o totală neglijență și incompetență a comandanților
  • Nici măcar nu cunoaștem numele de familie ale noilor comandanți. Nici măcar nu i-am văzut”, spune un rus mobilizat.

Un alt soldat ia cuvântul și spune că au fost transferați în RPD, le-au fost luate actele fără niciun motiv, iar următoarea zi au fost puse ștampile de RPD.

„Cerem tuturor care vede acest mesaj să îl distribuie măcar pe rețelele de socializare”, spune un altul.

Avocatul poporului din Rusia cere o anchetă privind modul în care sunt trimiși rușii pe frontul din Ucraina

Acest mesaj video vine după ce alte clipuri asemănătoare au fost distribuite pe rețelele de socializare.

Comisarul pentru drepturile omului din Rusia, Tatiana Moskalkova, i-a cerut luni șefului Statului Major rus Valeri Gherasimov să investigheze informațiile conform cărora bărbați mobilizați din Tatarstan ar fi fost trimiși să lupte în Ucraina „practic, fără arme”.

„Suntem regimentul 1231 din Tatarstan. Autorităților locale nu le pasă de noi, suntem consumabile. Ne-au luat vehiculele și ajutoarele umanitare”, spuneau ei.

Inclusiv soțiile și mamele din Tatarstan au publicat un mesaj filmat pe rețelele de socializare în care cer ajutor, pentru că soții și fiii lor au fost trimiși pe front fără pregătire.

Astfel, problemele vechi ale armatei ruse par să revină, în ciuda promisiunilor președintelui Vladimir Putin de a rezolva lacunele.

În luna decembrie președintele rus Vladimir Putin a admis în premieră că au existat probleme cu echipamentele soldaților încorporați începând cu data de 21 septembrie, când a ordonat mobilizarea parțială, după ce numeroase înregistrări video distribuite chiar de recruții ruși pe rețelele de socializare au arătat acest lucru.

La o conferință pe care a susținut-o la Bișkek în timpul unei vizite oficiale în Kârgâztan, liderul de la Kremlin a dat însă asigurări că unele dintre problemele legate de aprovizionarea celor 300.000 de „rezerviști” mobilizați se atenuează.

Câteva zile mai târziu Putin a ordonat guvernului rus să creeze un așa-zis grup de lucru care să coordoneze problemele legate de mobilizare și pregătirea rezerviștilor mobilizați în contextul numeroaselor plângeri formulate de recruții și soldații ruși.

Eșecul din Vulhledar sugerează probleme care ar putea avea ecou și în alte părți ale frontului

Vuhledar este locul unor scenele haotice, în timp ce bloggerii militari ruși îl numesc un fiasco: tancuri rusești care virează sălbatic înainte de a exploda sau conduc direct în câmpurile de mine, soldați care aleargă în toate direcțiile, unii în flăcări, cadavrele soldaților prinse în șine de tancuri, scrie CNN.

Problemele au apărut în contextul în care forțele armate ale Ucrainei ar fi distrus „aproape întreaga brigadă” 155 de Pușcași Marini în luptele de la Vuhledar din regiunea Donețk, a raportat Politico, citând oficialul militar ucrainean Oleksii Dmitrașkivski.

Dezastrul de la Vuhledar sugerează eșecuri cronice în comanda și tactica rușilor în timp ce aceștia se pregătesc pentru o ofensivă de primăvară. Dacă sunt replicate în altă parte pe frontul militar lung din Donețk și Lugansk, astfel de eșecuri ar putea pune în pericol planurile Kremlinului de a ocupa mai mult teritoriu.

Urmărește ultimele evoluții din a 355-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.