Armata ucraineană a publicat miercuri o nouă înregistrare video dramatică despre care afirmă că arată distrugerea unui centru de comandament rusesc.

Nou atac ucrainean impotriva pozitiilor rusestiFoto: Captura video - Defense of Ukraine

Ministerul ucrainean al Apărării a precizat pe pagina sa de Twitter că lovitura aparține Brigăzii 28 de Artilerie și a unei unități de recunoaștere aeriană din cadrul Gărzii Naționale a țării.

Ministerul Apărării de la Kiev nu precizează unde sau când ar fi avut loc această lovitură însă ea rămâne notabilă datorită faptului că arată cum o dronă ucraineană a putut filma apoi nestingherită urmările atacului.

O a doua înregistrare video publicată miercuri de forțele armate ale Kievului a surprins un nou moment cu care armata rusă probabil nu se va mândri, arătând cum după acest atac doi soldați ruși folosesc o motocicletă cu ataș pentru a fugi de la fața locului în timp ce un al treilea militar al forțelor de invazie fuge disperat după ei.

„Lăsându-și în urmă armele și camarazii de arme”, subliniază ministerul Apărării de la Kiev cu privire la acest moment.

Ucrainenii ar fi ucis un general rus într-un atac asupra unui centru de comandament

Armata ucraineană a susținut de-a lungul celor aproape 12 luni trecute de la declanșarea invaziei rusești că a distrus mai multe centre de comandament ale forțelor armate trimise de Vladimir Putin în Ucraina.

Deși aceste afirmații sunt dificil de confirmat independent, unele dintre ele au fost confirmate pe canalele de Telegram din Rusia, unde activează popularii bloggeri militari ai țării și corespondenții de război ai Moscovei.

O parte a loviturilor au fost geolocalizate și confirmate independent, una dintre acestea vizând în luna august un centru de comandament din apropierea localității Chornobaivka, aflată la nord de Herson.

Se crede că cel puțin un comandant rus a fost ucis în urma acestor atacuri, oficialii de la Kiev anunțând în luna martie a anului trecut că generalul Vitalii Gherasimov (n.r. a nu fi confundat cu șeful Statului Major Rus, Valerii Gherasimov) a fost eliminat alături de mai mulți ofițeri ai statului său major după ce a dat un telefon de pe o linie nesecurizată.

La sfârșitul lunii iulie forțele armate ucrainene au atacat inclusiv Statul Major al flotei ruse de la Marea Neagră, exact în ziua în care Rusia celebra Ziua Marinei.

Urmărește ultimele evoluții din a 343-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.