Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei susține că soldații ucraineni au reușit să-l elimine în timpul luptelor de la Harkiv pe Vitalii Gerasimov, un general-maior al armatei ruse.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vitalii Gerasimov este comandant militar rus, general-maior, șef de stat major și prim-adjunct al Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei. ”Un număr de ofițeri superiori ai armatei ruse au fost, de asemenea, uciși și răniți”, potrivit ministerului Apărării din Ucraina.

Vitalii Gerasimov a participat la cel de-al doilea război cecen și la operațiunea militară rusă în Siria. A primit și o medalie „pentru revenirea Crimeei” la Rusia.

Joia trecută, un important comandant militar rus, multiplu decorat, a fost ucis în războiul din Ucraina, au relatat joi publicații ucrainene, dar și ruse, preluate de Newsweek și Daily Mail, care scriu despre o „lovitură majoră” pentru forțele armate rusești care au invadat Ucraina.

Presa ucraineană a relatat că general-maiorul Andrei Sukhovetsky, comandant adjunct al Armatei 41 din cadrul Districtului Militar Central al Rusiei, a fost ucis miercuri de forțele armate ucrainene care respingeau ofensiva rusă.

Ministerul Apărării de la Moscova nu a confirmat oficial moartea generalului rus, dar aceasta a fost anunțată în social media de camarazi ai militarului.

---

Desfășurarea evenimentelor din Ucraina în ziua a 13-a de invazie este LIVETEXT aici pe HotNews.ro.