Forțele ucrainene au continuat să înainteze spre nord în regiunea Harkov și să avanseze în sudul și estul țării după căderea rapidă a principalului bastion rusesc din nord-est, a declarat duminică șeful armatei Kievului. Zelenski a spus „că această iarnă va fi un punct de cotitură ce poate duce la dezocuparea rapidă a Ucrainei”, adăugând că pentru asta este nevoie să fie ceva mai puternică din punct de vedere al armamentului.

Război în Ucraina: Forțele ruse au lovit infrastructura critică din HarkovFoto: Kostiantyn Liberov / AP - The Associated Press / Profimedia

Cele mai importante informații de duminică, ziua 200 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

01:08Naționaliștii ruși, furioşi după eșecul uimitor din Ucraina

Pene masive de curent în estul Ucrainei după lovituri rusești. Zelenski acuză Moscova de atacarea deliberată a infrastructurii civile

00:30Ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, a denunțat loviturile rusești: „Răspunsul aparent al Rusiei la eliberarea de către Ucraina a numeroase orașe din est: trimite rachete pentru a încerca să distrugă infrastructura civilă critică”.

23:40Forțele ruse au lansat în total 11 rachete către regiunile din estul Ucrainei, au anunțat duminică noapte într-un tweet Forțele Aeriene Ucrainene.

22:30Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat duminică seara că Rusia este responsabilă de penele de curent care au lovit estul Ucrainei și a acuzat Moscova de atacarea deliberată a infrastructurii civile, scrie AFP.

„O pană totală de curent în regiunile Harkov și Donețk, una parțială în regiunile Zaporojie, Dnipropetrovsk și Sumî”, a anunțat Zelenski într-un mesaj postat pe rețelele sociale, acuzând că scopul Moscovei este „de a-i priva pe oameni de lumină și căldură”.

„Teroriștii Federației Ruse rămân teroriști și atacă infrastructură critică. Nu instalații miltare, scopul lor e de a-i priva pe oameni de lumină și căldură”, a scris Zelenski.

22:15Rusia a lovit rețelele electrice din Dnipropetrovsk, anunță și guvernatorul acestei regiuni

Forțele ruse au lovit duminică infrastructura energetică din regiunea centrală ucraineană Dnipropetrovsk, întrerupând alimentarea cu energie electrică în mai multe orașe, a anunțat guvernatorul acestei regiuni, Valentin Reznicenko, potrivit Reuters.

„Unele orașe și comunități sunt fără curent electric. Rușii au lovit infrastructura energetică. Nu-s capabili să se împace cu înfrângerile de pe câmpul de luptă”, a scris Valentin Reznicenko pe Telegram. „Ne vom descurca. Toate serviciile sunt în funcțiune. Vom restabili totul cât mai repede posibil”, a mai notat el.

22:00 Mare parte din orașul Harkov este în întuneric, în urma unei lovituri rusești

Mai multe zone din Harkov, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei, au rămas fără electricitate duminică seară după un atac al forțelor ruse, a anunțat primarul orașului, Ihor Terehov.

În urma unei lovituri asupra unei instalații de infrastructură din Harkov, „s-a întrerupt curentul în mai multe zone ale orașului. Din același motiv nu este nici apă în acele zone - pompele nu funcționează”, a informat primarul Ihor Terehov pe Telegram.

21:48Întreruperi masive de curent în mai multe regiuni din estul Ucrainei

21:08AIEA anunţă că linia electrică de rezervă a centralei nucleare din Zaporojie a fost restabilită

20:45Palatul Elysee are o variantă diferită în privința discuțiilor Putin - Macron

Convorbirea dintre președinții Rusiei și Franței, la inițiativa celui dintâi, a fost urmată de comunicate oficiale, în care fiecare parte și-a prezentat punctul de vedere. După ce Vladimir Putin a susținut că „atacurile constante ale ucrainenilor asupra sitului centralei Zaporojie ar ar putea duce la consecințe catastrofale”, președinția franceză a informat că Emmanuel Macron i-a spus liderului de la Kremlin că ocupația rusă a centralei nucleare de la Zaporojie este de fapt cea care compromite securitatea acesteia.

19:17Peste 40 de localități din regiunea Harkov au fost eliberate, anunță un oficial ucrainean

Roman Semenuha, șef adjunct al administrației militare regionale din Harkov, a declarat la televiziunea ucraineană: „Putem anunța oficial eliberarea a peste 40 de așezări. Situația se schimbă incredibil de repede și mai sunt multe, multe astfel de asezări (eliberate)”.

Semenuha a precizat că numărul de 40 se referă doar la acele zone unde situația se află complet sub controlul forțelor Kievului și că steaguri ucrainene au fost arborate în mult mai multe localități. „Situația este în dinamică pozitivă. Și, într-adevăr, se schimbă”, a spus el.

18:29Vladimir Putin reclamă atacuri ale ucrainenilor la Zaporojie și avertizează asupra „consecințelor catastrofale” pe care acestea le pot avea. Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu omologul său Emmanuel Macron în care a atras atenția că „atacurile constante ale ucrainenilor asupra sitului centralei Zaporojie ar ar putea duce la consecințe catastrofale”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP.

18:00 Ministerul ucrainean al apărării îi ironizează pe Twitter pe omologii săi de la Moscova pentru limbajul prin care încearcă să-și acopere înfrângerile:

„Gest de bunăvoință", „operațiune de retragere și redistribuire organizată a trupelor", „evenimente demonstrative pentru a marca acțiunile efective ale trupelor"...În ultimele 6 luni, Ministerul Apărării al Rusiei a scris mai mult de un capitol de noi eufemisme pentru manualele de strategie militară.

17:30 Șeful separatiştilor pro-ruşi din Doneţk susţine că situaţia pe linia frontului este „tensionată, dar sub control”

„Situaţia din prima linie este tensionată, dar sub control”, a declarat duminică Denis Puşilin, pentru agenția de stat rusă TASS.

În multe zone, spune el, forţele DPR avansează, deşi cu dificultate. „Situaţia din zona Doneţk este neschimbată, forţele DPR încă deţin controlul aeroportului”, a mai susținut Puşilin, calificând drept false informaţiile conform cărora forţele de la Kiev au preluat aeroportul.

Kadîrov cere socoteală Moscovei pentru retragerea din Harkov

16:00 Liderul cecen Ramzan Kadîrov a criticat dur armata rusă pentru retragerea din Harkov și cere răstit explicații Moscovei, potrivit Meduza.io.

Duminică, Kadîrov și-a adăugat vocea unui acest cor din ce în ce mai mare de critici, atacând Ministerul rus al Apărării pentru retragerea forțelor de ocupație din orașele Izium, Kupiansk și Balakliia.

Într-o înregistrare video difuzată pe canalul său Telegram, Kadîrov a avertizat că va fi „nevoit" să contacteze liderii militari și naționali ai Rusiei „pentru a explica situația", dacă nu se vor face schimbări imediate în strategia de invazie.

„Dacă Rusia ar fi vrut, [liderii] ar fi putut ordona să nu se facă nici măcar un pas înapoi. Așadar, ei trebuie să explice de ce au făcut ceea ce au făcut. Pentru ceea ce s-a întâmplat, văd că oamenii lor au fost nepregătiți”, a adăugat el.

15:50 Ucraina intenționează să devină parte integrantă a UE în doi ani, a spus premierul Denys Shmyhal, citat de Kyiv Independent.

Acesta a declarat că Ucraina are ambiția de a îndeplini toate cele șapte condiții impuse de Comisia Europeană, iar apoi să continue procesul de negociere privind aderarea la UE.

Rușii pleacă din toată aproape toată regiunea Harkov

15:38 Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că Grecia a luat măsuri pentru a asigura o aprovizionare suficientă cu energie în timpul iernii în cazul în care fluxurile de gaz rusesc către țară vor fi întrerupte.

15:13 Zelenski a avertizat că urmează „cea mai grea iarnă din întreaga lume” şi că acesta va fi un test nu doar pentru Ucraina:

”Rusia face totul pentru a înfrânge rezistenţa Ucrainei, a Europei şi a lumii în 90 de zile de iarnă. Pentru că asta speră Rusia. Acesta este ultimul ei argument.”

15:12 Ministerul rus al apărării spune că armata lui Putin se retrage din aproape toată regiunea Harkov:

15:09 Armata ucraineană a postat și ea câteva imagini cu ce a rămas în urma retragerii rusești.

Cel mai mare furnizor de blindate pentru Ucraina este ... Rusia

14:42 Publicația rusă Baza spune că un avion rusesc Su-24 s-a prăbușit în Crimeea, iar conturi de Telegram rusești acuză că ar fi fost doborât de propria antiaeriană.

„Voi spune încă o dată că apărarea noastră antiaeriană nu este prietenă cu aviația noastră. Temeți-vă de ea mult mai mult decât de apărarea aeriană a hoholilor (ucrainenilor). Să vă ia dracu, nenorociților”, comentează contul de Telegram Fighter Bomber.

14:25 O linie electrică de rezervă către centrala nucleară Zapororojie (ZNPP) a fost restabilită, furnizând astfel energia externă de care are nevoie pentru a-și răci reactoarele, a anunțat duminică Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

„După ce ieri a fost restabilită (linia electrică) ... operatorul ZNPP a oprit în această dimineață ultimul său reactor în funcțiune, care în ultima săptămână a furnizat ZNPP cu energia necesară după ce a fost deconectat de la rețea", a informat AIEA pe Twitter.

14:09 Corespondentul de război al Kyiv Independent face și el o remarcă interesantă privind echipamentele lăsate în urmă de trupele rusești ce fug de ofensiva ucraineană:

„Cel mai mare furnizor de vehicule blindate al Ucrainei este... Rusia. Nu glumesc”.

Șeful armatei ucrainene: În Harkov înaintăm în trei direcții

13:41 Ministerul rus al apărării a făcut duminică noi declarații ce par să nu aibă vreo legătură cu realitatea.

Moscova susține că în Nikolaev și Harkov (de unde trupele ruse fug din fața ofensivei ucrainene) a ucis 4.000 de soldați ai forțelor ucrainene și a rănit alți 8.000

13:24 Analistul militar ucrainean Oleh Zhdanov a declarat că progresele din Harkov ar putea deschide calea pentru o nouă ofensivă în regiunea Lugansk, a cărei cucerire totală a fost revendicată de Rusia la începutul lunii iunie.

„Dacă vă uitați la hartă, este logic să presupunem că ofensiva se va dezvolta în direcția Svatovo - Starobelsk, și Sieverodonetsk - Lysychansk. Acestea sunt două direcții promițătoare", a spus el.

12:42 Comandantul statului major ucrainean a spus că în Harkov au fost eliberați peste 3.000 de km pătrați de teritoriu de la începutul lunii și până acum. (aceeași suprafață a fost estimată dimineață de Institutul pentru Studiul Războiului).

„În regiunea Harkov, armata Ucrainei avansează în trei direcții, granița cu Rusia este la doar 50 km distanță. Ucraina continuă să elibereze teritoriile ocupate de Rusia.", a declarat Valery Zaluzhny.

Este Putin atât de disperat încât să folosească o armă nucleară?

12:26 Trupele ruse care s-au retras în debandadă din Harkov au lăsat în urmă „cantități masive” de tancuri, blindate și alte vehicule, subliniază contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker, care urmărește războiul din punct de vedere al echipamentelor militare ale celor două parți combatante:

12:12 Este Putin atât de disperat încât să folosească o armă nucleară? Ce spun doi generali americani despre această variantă

Cum a fost posibilă ofensiva-fulger din Harkov

11:28 Mykola Bielieskov, cercetător la Institutul Național pentru Studii Strategice din Ucraina, a explicat pentru Euromaidan Press cum a fost posibilă ofensiva din Harkov:

„Frontul are o lungime de peste 1.300 km, iar rușii dispun de 200.000-250.000 de soldați. Acest lucru este categoric insuficient pentru a crea o apărare stratificată serioasă.

Cel mai probabil, au avut doar un singur nivel de apărare la nord de Balakliia, iar forțele rușilor erau formate în principal din echipe de răspuns rapid SOBR, care nu sunt specializate în a duce un război, ci în reprimarea acțiunilor de protest.

Rusia a avut doar o singură linie de apărare, Ucraina a străpuns-o și apoi a adus eșalonul său de avansare care nu a intrat în orașe, dar a mers în direcția Volokhiv Yar, Shevchenkove, Kupiansk și, practic, a început să întrerupă liniile de legătură.”

Aviația ucraineană a doborât un bombardier Su-34

11:17 Sâmbătă, forțele rusești au ucis 10 civili și au rănit alți 19 în regiunea Donețk, potrivit guvernatorului regiunii.

Pavlo Kyrylenko a spus că forțele ruse au ucis patru persoane în Pokrovsk, trei în Krasnohorivka, două în Bahmut și una în Raihorodok în ultimele 24 de ore. (Kyiv Independent)

11:01 Forțele ucrainene recâștigă controlul asupra orașelor și satelor din jurul orașului Izium, în cadrul contraofensivei lor împotriva forțelor ruse din estul Ucrainei, a anunțat Kievul.

„Eliberarea unor părți de teritoriu din districtele Kupiansk și Izium din regiunea Harkov este în curs de desfășurare", a transmis statul major ucrainean.

10:57 Forțele aeriene ucrainene anunță că au doborât un modern bombardier Su-34 al aviației ruse în regiunea Harkov. Imagini postate online par să confirme informația:

Cel puțin 3.000 km2 de teritoriu eliberați în Harkov

10:35Potrivit noii estimări a armatei ucrainene, armata rusă a pierdut în ultima zi 400 de soldați, 18 tancuri, 33 de vehicule blindate, 4 sisteme de artilerie, 3 avioane, un elicopter, 4 drone, un echipament special și 19 diferite vehicule și autocisterne:

09:54 Evaluare Institutul pentru Studiul Războiului: Contraofensiva ucraineană a eliberat 3.000 km2 de teritoriu / Derută în rândul propagandiștilor Kremlinului / Eliberarea Izium, cea mai mare realizare militară de la Bătălia pentru Kiev

08:57 Operațiunile la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, au fost oprite complet, a anunțat duminică Energoatom, agenția de stat ucraineană responsabilă de centrală.

Ofensiva ucraieană continuă și în Herson

08:51 Aproape toată atenția internațională este îndreptată spre contraofensiva din Harkov, în ucrainenii spun că și ce din regiunea sudică Herson continuă.

Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei a raportat distrugerea, în ziua de duminică, a unor depozite de muniții în orașul Herson și în jurul acestuia, precum și a unei treceri de feribot din Nova Kakhovka,

Ca urmare a contraofensivei ucrainene în curs de desfășurare, a fost confirmată distrugerea a opt tancuri rusești, a 17 vehicule blindate, a unui obuzier Msta-B, a unei drone Orlan-10 și moartea a 80 de soldați ruși. (Kyiv Independent)

08:45În ultimele 24 de ore, forțele ucrainene au continuat să obțină progrese semnificative în regiunea Harkov. Rusia a retras probabil unități din zonă, dar luptele continuă în jurul orașelor de importanță strategică Kupiansk și Izium, spune ministerul britanic al apărării în evaluarea de dimineață.

08:42 Ultimele hărți (publicate azi-noapte în jurul orei 02:00) de Institutul pentru Studiul Războiului cu situația din teren a luptelor. (Trebuie precizat că acțiunile sunt în continuă dinamică, iar confirmările vin cu întârziere, astfel că situația poate fi diferită la acest moment)

Cele mai importante evenimente recente privind invazia rusă:

  • Contraofensiva ucraineană din această lună a eliberat aproximativ 2.000 de km pătrați de teritoriu, a declarat Zelenski.
    Contraofensiva fulger începută luni de trupele Kievului pare să fi provocat o prăbușire catastrofală a trupelor lui Vladimir Putin din regiunea Harkov
  • Administratorul-șef instalat de Rusia în părțile controlate de aceasta din regiunea ucraineană Harkov a recomandat tuturor locuitorilor săi să fie evacuați în Rusia „pentru a salva vieți", potrivit TASS.
  • Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba: „Am demonstrat că suntem capabili să învingem armata rusă. Facem acest lucru cu armele care ne-au fost date. Așa că reiterez: cu cât primim mai multe arme, cu atât mai repede vom învinge și cu atât mai repede se va încheia acest război."
  • Forțele ucrainene au stabilit controlul total asupra orașului Balakliia, a spus ministrul adjunct al apărării Hanna Malyar.
  • Ministerul rus al Apărării a ordonat trupelor să părăsească zona din jurul orașului Izium, în provincia Harkov, spunând că acestea vor fi trimise pentru a întări operațiunile în altă parte.
  • „Pentru a atinge obiectivele declarate ale Operațiunii militare speciale pentru eliberarea Donbasului, s-a decis regruparea trupelor rusești aflate în districtele Balakliia și Izium în scopul creșterii eforturilor în direcția Donețk", a transmis Moscova.
  • Trupele ucrainene au capturat orașul Kupiansk, singurul nod feroviar care aprovizionează linia frontului rusesc din nord-estul Ucrainei, lăsând mii de soldați ruși fără aprovizionare.
  • Un jurnalist Reuters aflat în interiorul unei zone vaste recucerite în ultimele zile de forțele ucrainene care continuă să avanseze a văzut polițiști ucraineni care patrulau prin orașe și cutii de muniție care zăceau în grămezi în pozițiile abandonate de soldații ruși.
  • Ucraina va analiza dacă poate furniza urgent Poloniei vecine 100.000 de tone de cărbune pentru a o ajuta să treacă iarna, a declarat Zelenski.
  • Zelenski a anunțat că a vorbit cu Emmanuel Macron despre situația de la centrala nucleară Zaporojie, cerând ca aceasta să fie „demilitarizată".
  • Mai mulți aleși locali au fost chemați la poliție în Rusia după ce au cerut inculparea preşedintelui rus Vladimir Putin

------------