Rusia a publicat imagini din dronă cu atacurile sale care au distrus două din turnurile de artilerie M777 donate de către aliații vestici, în special Statele Unite ale Americii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tunurile M777, de calibru NATO 155mm, au început să fie folosite de către ucraineni în aprilie-mai, „frustrând” armata rusă. Tunurile M777 au însemnat un plus de foc și de precizie pentru ucraineni, care au rămas fără mare putere de artilerie după primele luni ale războiului.

Acum, Armata Rusiei prin televiziunile rusești a publicat imagini cu distrugerea a două astfel de tunuri M777, cel mai probabil tot prin foc de artilerie.

SUA au donat până acum peste 100 de tunuri de artilerie M777, precum și peste 220.000 de obuze pentru aceste piese de artilerie.

Primele astfel de tunuri au intrat în dotarea Ucrainei la final de aprilie, începutul lunii mai, după ce până și Canada - țară care operează astfel de tunuri - a contribuit la antrenarea și instruirea ucrainenilor pe aceste tipuri de arme.

Tunurile de artilerie M777 de 155mm

Obuzierul M777 a fost dezvoltat de BAE Systems Land Systems și se găsește in special în dotarea forțelor armate americane, canadienie si indiene.

Viteza la gura țevii este de 827m/s, iar distanța maximă de tragere este de circa 24 -30 km, iar precizia e recunoscută ca fiind mai bună decât pe sistemele mai vechi sovietice, de calibru mai mic sau echivalent.

În ultimul ajutor confirmat de președintele Biden, SUA urmează să mai doneze alte 18 tunuri M777 Ucrainei, la pachet cu circa alte 36.000 de obuze de 155mm.

Ucraina mizează mult pe ajutorul occidental în ceea ce privește artileria grea

La începutul lunii iunie, ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov anunța că Kievul a făcut recepția obuzierelor autopropulsate poloneze „Krab” cu calibrul 155 mm, ceva mai grele decât tunurile autopropulsate „DANA”.

„Sunt bucuros să anunț că tunurile autopropulsate poloneze Krab sunt pregătite pentru misiuni de luptă pe front. După obuzierele M777 și FH70, tunurile autopropulsate Caesar și M109A3, acestea sunt al 5-lea tip de artilerie cu calibru 155 mm pe care am reușit să o atragem”, a afirmat el.

Recent, un consilier al președintelui ucrainean Zelenski a recunoscut că raportul de artilerie Ucraina/Rusia este de ordinul unu la zece. Un raport mai sumbru făcutde serviciile de informații occidentale și ucrainene spunea că militarii ruși au de 20 de ori mai multă artilerie și de 40 de ori mai multă muniție decât ucrainenii.

VEZI ȘI:

---

Cele mai noi informații de marți, ziua 118 a invaziei, sunt LIVE pe Hotnews