Statele Unite au anunțat vineri că trimit întăriri în Orientul Mijlociu, pe măsură ce temerile privind un atac din partea Iranului împotriva Israelului, acuzat de un atac mortal împotriva consulatului iranian din Damasc, se intensifică în regiune, iar Casa Albă avertizează că amenințările Teheranului sunt „reale”, relatează AFP. Într-o tentativă de descurajare a Teheranului, portavionul USS Dwight Eisenhower se îndreaptă, prin Marea Roșie, spre Israel.

Portavionul USS Dwight Eisenhower Foto: Bernat Armangue / AP / Profimedia

23:21Avioanele de război israeliene au efectuat vineri mai multe lovituri aeriene, vizând „clădiri militare” folosite de luptătorii Hezbollah în anumite zone din sudul Libanului, potrivit Forțelor de Apărare israeliene.

23:05Analiză: Atacul iranian este destul de probabil - și ar putea fi destul de mare

Analistul Sky News de securitate și apărare, Michael Clarke , a declarat că este „destul de probabil” ca Iranul să atace, iar SUA au primit semnale toată ziua că acest lucru ar putea fi ”iminent”.

El a adăugat că este „destul de sigur” că Iranul nu va renunța după atacul asupra ambasadei sale din Siria.

”Statele Unite sunt destul de clare acum că ceva este pe cale să se întâmple, poate în această seară, poate mâine, dar nu va fi mult mai departe de atât și ar putea fi destul de mare”, a declarat profesorul Clarke.

El a explicat că SUA a declarat că este mai probabil ca Iranul să lanseze un atac direct asupra Israelului, iar iranienii au rachete cu capacitatea de a face acest lucru.

Israelul a precizat foarte clar că va riposta dacă Iranul decide să atace, iar profesorul Clarke a spus că unii israelieni ”aproape că și-ar dori ca acest lucru să se întâmple” pentru a putea ataca unele dintre instalațiile nucleare iraniene.

22:26Biden spune că se așteaptă ca contraatacul Iranului asupra Israelului să aibă loc „mai devreme”

Întrebat cât de iminent ar putea fi un atac iranian asupra Israelului, președintele american Joe Biden a declarat reporterilor că nu vrea să dezvăluie informații clasificate, dar „mă aștept să fie mai devreme [mai degrabă] decât mai târziu”, potrivit Times of Israel.

Președintele american a declarat că mesajul său către Iran, care a amenințat că va întreprinde acțiuni militare împotriva Israelului, este pur și simplu să "NU" o facă.

„Vom sprijini Israelul. Vom ajuta la apărarea Israelului, iar Iranul nu va reuși”, a spus el, potrivit Reuters.

22:08 Irlanda, Spania și Norvegia sunt pregătite să recunoască un stat palestinian

Irlanda, Spania și Norvegia sunt pregătite să recunoască un stat palestinian, împreună cu alte țări, au declarat vineri prim-miniștrii celor trei țări, potrivit AFP.

Șeful guvernului spaniol, Pedro Sánchez, care este în favoarea recunoașterii unui stat palestinian, s-a deplasat vineri la Oslo și apoi la Dublin, unde a susținut conferințe de presă comune cu omologii săi norvegian și irlandez, Jonas Gahr Støre și Simon Harris.

„Credem că momentul (recunoașterii unui stat palestinian) se apropie”, a declarat Simon Harris, care este de marți prim-ministru irlandez. „Am dori să facem acest lucru cu cât mai multe alte (țări) pentru a da greutate deciziei și a transmite un mesaj cât mai puternic posibil”, a adăugat el.

Hezbollah a lansat „zeci de rachete” asupra unor poziții israeliene

21:35Oficiali israelieni s-au întâlnit astăzi cu un comandant CENTCOM al SUA pentru a discuta despre pregătirea armatei pentru „operațiuni defensive și ofensive”, potrivit Sky News.

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, s-a întâlnit în această după-amiază cu generalul Michael Erik Kurilla la baza aeriană Hatzor.

„Suntem pregătiți în apărare, și la sol, și în aer, suntem în strânsă cooperare cu vecinii și prietenii pentru a preveni un prejudiciu pentru Israel și vom ști cum să răspundem”, a declarat Gallant după întâlnire.

21:25Forțele israeliene au interceptat vineri rachete trase de pe teritoriul libanez, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului, Daniel Hagari, potrivit CNN.

Hagari a spus că nu au fost răniți

21:20Ministerul român de Externe recomandă din nou cetățenilor români să evite orice călătorie în Israel, Palestina, Liban şi Iran, iar românii aflaţi în aceste zone sunt îndemnaţi să manifeste precauţie.

21:11Organizația libaneză Hezbollah, susținută de Iran, a anunțat vineri că a tras „zeci de rachete” asupra unor poziții israeliene

SUA trimit portavionul USS Dwight Eisenhower în sprijinul Israelului

Într-o demonstrație de sprijin din partea administrației Biden, SUA au trimis portavionul USS Dwight Eisenhower, care poate intercepta rachete și drone care ar putea fi trase de Iran spre Israel, notează Times of Israel.

„Desfășurăm mijloace suplimentare în regiune pentru a consolida eforturile regionale de descurajare și pentru a întări protecția forțelor americane”, a declarat un oficial american al apărării, sub rezerva anonimatului, fără a preciza natura acestor întăriri.

Ameninţările Iranului împotriva Israelului sunt ''reale'' şi ''credibile'', susţine Casa Albă

Ameninţările unui atac iranian împotriva Israelului sunt "credibile" şi "reale", a declarat vineri John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, care nu a dorit să ofere mai multe detalii asupra momentului sau ţintelor, mai scrie AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele Joe Biden "a fost informat în numeroase rânduri de către echipa sa de securitate naţională", iar SUA intenţionează "să facă tot ce este posibil pentru a se asigura că Israelul se poate apăra", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

"Ar fi imprudent să nu ne evaluăm propria postură în regiune, pentru a ne asigura că şi noi suntem pregătiţi corespunzător", a adăugat el.

Cu toate acestea, John Kirby nu a oferit detalii despre eventuale mişcări ale forţelor americane în regiune.

Riscurile unei extinderi a conflictului în desfăşurare în Fâşia Gaza au crescut odată cu ameninţările Iranului la adresa Israelului, acuzat de un atac care a distrus consulatul său din Damasc la 1 aprilie, provocând - potrivit unei organizaţii neguvernamentale - moartea a 16 persoane, între care doi generali ai Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

Iranul şi Siria au atribuit atacul Israelului, care nu şi-a confirmat implicarea, dar care este totuşi considerat responsabil, inclusiv de către proprii aliaţi.

Inamic declarat al Israelului şi aliat al Hamas, Iranul a ameninţat "să pedepsească" Israelul după distrugerea consulatului său din capitala siriană.

Pe fondul ameninţărilor iraniene, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că Israelul şi SUA stau "umăr la umăr" pentru a face faţă Iranului.

"Inamicii noştri cred că pot separa Israelul şi SUA, dar se întâmplă contrariul: ei ne apropie şi ne întăresc legăturile", a dat asigurări ministrul într-un comunicat de presă, în urma unei întâlniri cu generalul american Michael Erik Kurilla, aflat în vizită în Israel.

"Suntem pregătiţi să ne apărăm la sol şi în aer, în strânsă colaborare cu partenerii noştri, şi vom şti cum să reacţionăm", a adăugat Gallant.

Oficialii SUA se tem că Teheranul va lovi Israelul cu 100 de drone și zeci de rachete

Doi oficiali americani au declarat pentru CBS News că un posibil atac iranian asupra Israelului ar putea implica 100 de drone și zeci de rachete și ar putea avea loc încă de vineri.

Publicația americană Wall Street Journal a scris tot vineri, citând o sursă bine informată, că un atac din Iran asupra nordului sau sudului Israelului este așteptat în următoarele 24-48 de ore. O altă sursă care susține că a fost informată de oficiali iranieni a declarat că regimul de la Teheran a discutat un plan de atac, dar nu a luat o decizie finală de a-l lansa.

Israelul se pregătea deja, vineri, pentru un posibil atac din partea Iranului, în semn de răzbunare pentru uciderea unui membru de rang înalt al forțelor Quds ale Corpului Gardienilor Revoluției iraniene (IRGC) în Damasc, săptămâna trecută, într-un atac atribuit Israelului.

Potrivit presei israeliene, Forțele Armate israeliene (IDF) și Mossad au aprobat planurile pentru un atac asupra Iranului în cazul în care Israelul ar fi atacat de pe teritoriul iranian. În plus, coordonarea dintre armata americană și cea israeliană a crescut, au spus surse israeliene.