Polonia a început să distribuie pastile cu iod din cauza îngrijorărilor privind bombardamentele din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, relatează Reuters.

Centrala nucleara Zaporojie, controlata de rusiFoto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

Pastilele sunt distribuite departamentelor regionale de pompieri, acestea fiind însărcinate să le distribuie oamenilor în cazul unei expuneri la radiații.

Bombardările din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, au avariat clădirile din apropierea a șase reactoare și au tăiat în mod repetat cablurile de alimentare cu electricitate, provocând îngrijorări cu privire la un posibil dezastru nuclear care ar afecta și țările învecinate.

Centrala a fost din nou reconectată la rețeaua electrică sâmbăta trecută.

„După relatările din mass-media despre bătăliile din apropierea centralei nucleare Zaporojie am decis să luăm în avans acțiuni de protecție prin distribuirea de iod”, a anunțat joi ministrul adjunct de Interne de la Varșovia, Blazej Pobozy.

„Vreau să îi reasigur pe toți cetățenii că acestea sunt activități de rutină, preventive, care să ne protejeze în eventualitatea unei situații despre care sper să nu aibă loc”, a adăugat el.

Șeful AIEA a vorbit despre o situație în deteriorare la centrala nucleară

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi că situația de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie „continuă să se deterioreze”, în timp ce ucrainenii au acuzat forțele rusești că au bombardat-o din nou.

„Situația se deteriorează și mai mult și nu ne putem permite luxul de a aștepta să se întâmple ceva catastrofal. Atât timp cât continuă bombardamentele, riscurile sunt enorme”, a avertizat el.

Mai devreme în cursul lunii septembrie el a spus că probabilitatea mai multor daune este foarte îngrijorătoare și că „integritatea fizică a uzinei a fost „încălcată, nu o dată, ci de mai multe ori”.

Rusia a refuzat în mod repetat cererile AIEA și ale comunității internaționale să își retragă trupele din interiorul centralei sau să negocieze o zonă de armistițiu în jurul acesteia.

Urmărește ultimele evoluții din a 211-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.