Europarlamentarul Cristian Terheș a fost sancționat pe 14 decembrie cu taierea a 7 zile de diurnă pentru că nu a prezentat niciodată "Certificatul Verde" la intrarea în Parlament, deși aceasta era o obligație impusă de pe 3 noiembrie. Anunțul a fost făcut chiar de europarlamentar, care acuză UE de tiranie și că o astfel de măsură este abuzivă.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Pe data de 14 decembrie 2021 preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, m-a sancţionat cu tăierea a 7 zile de diurnă pentru că nu am prezentat niciodată "Certificatul Verde" la intrarea în Parlament. Este cea mai mare sancţiune dată europarlamentarilor care nu s-au supus acestei măsuri abuzive. Am spus de la început că nu mă voi supune acestei decizii abuzive, care încalcă Tratatul UE şi legislaţia UE, nu am făcut-o şi nici nu o voi face. Exercitarea mandatului unui europarlamentar nu poate fi îngrădită de nici o măsură administrativă, or condiţionarea intrării unui europarlamentar în clădirea Parlamentului European de deţinerea unui Certificat Verde tocmai acest lucru îl face. E alegerea fiecărui europarlamentar dacă vrea să se supună unei astfel de decizii abuzive sau nu. Eu am ales să nu o fac”, a scris europarlamentarul pe Facebook.

El a anunțat că va ataca sancțiunea.

Cristian-Vasile Terhes, fost preot greco-catolic, a fost ales în Parlamentul European în 2019 pe lista PSD, însă ocupă în prezent funcția de membru al Parlamentului European pentru Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat.

Acesta a părăsit în 2020 familia social-democraților europeni (S&D) pentru grupul ECR (al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni).

Despre el a scris și AFP în luna mai că a cerut condamnarea României pentru instituirea măsurilor de carantină, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat inadmisibilă cererea europarlamentarului.

„Nivelul de restricții impuse asupra libertății de mișcare a reclamantului nu ne permite să considerăm că măsura de carantină generală impusă de autorități a constituit o privare de libertate”, a decis Curtea.

„Măsura atacată nu poate fi asimilată unei măsuri de detenție la domiciliu”, a subliniat aceasta, judecătorii respingând cu unanimitate de voturi solicitarea europarlamentarului român.

CEDO notează, de asemenea, că reclamantul „nu a fost supus supravegherii individuale de către autorități”, nu a fost „obligată să locuiască într-un loc înghesuit”, a putut „stabili contacte sociale” și să-și părăsească casa „din diferite motive”.

Terheș a fost unul dintre cei 18 europarlamentari români care s-au opus adoptării rezoluției referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE, care spunea că Uniunea ar trebui să elimine toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când își exercită drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de a se căsători, de a forma un parteneriat și de a circula în libertate.

Citește și: