Europarlamentarul Cristian Terheş şi-a dat demisia din PSD

de DP     HotNews.ro
Marţi, 12 mai 2020, 10:00 Actualitate | Politic


Cristian Terhes
Foto: Facebook
Europarlamentarul Cristian Terheş a anunţat că şi-a dat demisia din PSD şi s-a înscris în Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, scrie Agerpres. "Azi mi-am dat demisia din PSD, membru al grupului europarlamentar S&D, pentru a mă înscrie în Grupul ECR (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), din care face parte ECPM (Mişcarea Politică Creştină Europeană), partid politic european la care este afiliat PNŢCD. Candidatura mea la alegerile europarlamentare pe listele Partidului Social Democrat a fost urmarea unui protocol între PSD şi PNŢCD, semnat într-o conferinţă de presă de preşedinţii celor două partide", a scris Terheş pe Facebook, luni seară.

El a adăugat că acel protocol stabileşte colaborarea celor două partide "pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a democraţiei constituţionale în România".

"Le mulţumesc şi pe această cale colegilor pentru buna colaborare pe care am avut-o în cadrul Delegaţiei. Ca membru în Grupul ECR - care susţine o Europă a democraţiei şi naţiunilor - voi promova, în numele PNŢCD, toate iniţiativele favorabile României", a încheiat europarlamentarul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3846 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Vremuri in schimbare (Marţi, 12 mai 2020, 10:25)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Se intoarce in mormant Maniu... sa ajunga partidul pe care l-a fondat sa colaboreze cu urmasii in gandire si actiune ai celor care l-au condamnat drept multumire pentru rolul jucat in Marea Unire.

    Daca nu era destul, este vorba de un (fost) preot greco-catolic, religie interzisa tocmai de catre antecesorii celor cu care onor-europarlamentarul a colaborat fructuos.
  • +3 (7 voturi)    
    dl terhes (Marţi, 12 mai 2020, 10:46)

    philby [utilizator]

    a primit, de la psd, sarcina reanimarii si reorganizarii pnt-cd. probabil urmeaza o noua coalitie psd- alde- pro Ro - pntcd (care a fost considerat de stanga in per. interbelica).
    • +3 (3 voturi)    
      care pntcd? (Marţi, 12 mai 2020, 14:47)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui philby

      dupa moartea lui Coposu, acest partid practic nu a mai existat. In acest moment este o anexa a psd cu acest nume, la fel ca alde sau pro rom.
      Nu se poate face nici o legatura intre pntcd actual, o caricatura de partid, si partidul istoric PNT.
  • +5 (7 voturi)    
    alt anonim pus pe capatuiala (Marţi, 12 mai 2020, 10:46)

    iondelaafumati [utilizator]

    un sobolan cu principii !
  • +6 (8 voturi)    
    Uite popa, nu e popa (Marţi, 12 mai 2020, 11:06)

    ipolitic [utilizator]

    Reformeaza Europa.
    De la Amin pan'la Amax
    Zece pastile de Xanax.
    Medicamenteeeeee...!
  • +1 (3 voturi)    
    Demisia din PSD a lui Terhes (Marţi, 12 mai 2020, 14:58)

    Ibit [utilizator]

    Inca un prostituat politic...
    Al catelea ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by