Numărul cazurilor confirmate de coronavirus în lume a ajuns la aproape 34,5 milioane, iar cel al deceselor Covid-19 raportate la 1.027.000, peste 25,5 milioane de pacienți fiind declarați vindecați de Sars-Cov-2, potrivit centralizării Worldometers.

Spital coronavirusFoto: Heidi Levine / Sipa Press / Profimedia

Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:

--------------------

00.51Un studiu finlandez demonstrează că pandemia este cu adevărat un coşmar colectiv

22.15Peste 42% dintre locuitorii provinciei italiene Bergamo au anticorpi, potrivit testelor sangvine

22.10 Un prim lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a sosit în Venezuela, a anunțat vineri guvernul lui Nicolas Maduro (AFP)

20.13Joe Biden a fost testat negativ pentru Covid-19

19.54 Rusia recunoaște „creșterea gravă” a cazurilor de coronavirus / Cel mai grav bilanț din mai

19.42Germania a înregistrat peste 2.600 de contagieri într-o zi, un nou record după luna aprilie

18.53 UE, în discuții cu alte patru companii pentru vaccinuri, pe lângă cele șapte de care se știa deja

18.44Madridul se pregătește, în incertitudine, de o carantină parțială dificil de aplicat

18.29Rusia s-a oferit să-l vaccineze pe Donald Trump după ce acesta a fost testat pozitiv. Şeful Institutului Gamaleya, care a dezvoltat vaccinul rusesc Sputnik-V, a declarat: „Dacă îşi vor întoarce oficial faţa către autorităţile din Rusia, îi vom putea ajuta”.

17.10 Numărul cazurilor de COVID-19 din India a crescut la 6,39 milioane după ce au fost raportate 81.484 de noi infectări în ultimele 24 de ore, în timp ce decesele asociate se apropie de pragul de 100.000, potrivit datelor oferite vineri de Ministerul Sănătăţii

16.27 Rusia dresează 15 câini pentru detectarea pasagerilor cu Covid-19 în aeroporturi

16.26Suedezii care locuiesc în aceeași gospodărie cu o persoană depistată cu COVID-19 vor fi nevoite să se izoleze acasă, a anunțat joi Agenția de Sănătate Publică din Suedia în cadrul unei conferințe de presă

15.51Măştile vor trebui purtate tot timpul în exterior la Roma şi în regiunea Lazio, au anunţat vineri autorităţile locale, în încercarea de a stopa creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus

14.40Compania de biotehnologie IDT Biologika devine a treia companie germană de profil, după BioNTech şi CureVac, care poate testa pe oameni un vaccin experimental împotriva noului coronavirus, după ce a obţinut avizul în acest sens al organismului german de reglementare a vaccinurilor

13.55 Autoritățile poloneze au raportat vineri pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei depășirea pragului de 2.000 de infecții înregistrate în 24 de ore, 2.292 de noi contagieri fiind depistate în această țară cu o populație de 38 de milioane de locuitori

12.05 Rusia: 9.412 de cazuri noi, cel mai mare număr zilnic după data de 23 mai, numărul total al infectărilor la nivel naţional ajungând la 1.194.643. Autorităţile au declarat că 186 de persoane au murit la nivel naţional în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 21.077.

12.01Franța: Numărul deceselor COVID-19 a depăşit pragul de 32.000

10.39Locuitorii Noii Zeelande vor putea călători în curând în anumite părți din Australia fără a fi nevoiți să se autoizoleze după ce numărul infecțiilor a intrat în declin iar autoritățile de la Canberra încearcă să reanimeze economia, a anunțat vineri vicepremierul australian Michael McCormack

09.11Amazon spune că aproape 20.000 de angajați din SUA au fost testați pozitiv cu noul coronavirus

09.02 Testul care arată în 15 minute dacă o persoană are coronavirus a fost aprobat în Europa și ar trebui să apară pe piaţa europeană la sfârşitul lunii octombrie, urmând să fie utilizat în special la urgenţe, de medici generalişti şi pediatri, scrie Time. Testul a fost realizat de compania americană Becton Dickinson.

08.10Donald și Melania Trump, testați pozitiv cu coronavirus / Ce spune medicul personal al președintelui SUA

07.51Avertisment al unui grup de cercetători britanici: Viaţa nu va reveni la normal prea curând, chiar și după apariția unui vaccin anti-coronavirus

07.42 Cehia raportează un bilanț zilnic record - 3.493

07.37 India a raportat 1.095 decese noi, bilanțul total a ajuns la 99.773.

06.46 Trump intră în carantină în aşteptarea rezultatelor testului

--------------------