Masterand roman in Astronomie la Universitatea Helsinki. Victor Solea: Am lucrat la o sonda spatiala a ESA care urmeaza sa fie lansata catre Mercur in 2014

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Joi, 8 decembrie 2011, 10:22 Actualitate | Studenti in strainatate

Victor Solea
Foto: Arhiva personala
Victor Solea (26 de ani) studiaza Astronomia la Universitatea Helsinki, unde in primavara va termina masteratul. "Astronomia a fost marea mea pasiune de cand eram mic. Am citit foarte mult in domeniu, dar in Romania nu am unde sa urmez studii de astronomie", a declarat tanarul care in tara a absolvit facultatea de matematica-informatica la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Intr-o relatare pentru HotNews.ro, Victor Solea a vorbit despre dificultatile de adaptare la un alt sistem de invatamant, despre conditiile de cazare, costul vietii, despre modul in care se desfasoara cursurile, dar si despre perspectivele de angajare ale unui absolvent de astronomie.

Citeste scrisoarea integrala trimisa de Victor Solea, masterand in Astronomie la Universitatea Helsinki
 
"Ma numesc Victor Solea, am 26 de ani, sunt din Sibiu, si urmeaza ca in primavara sa termin masterul de Astronomie al Universitatii Helsinki, dupa care ma voi inscrie la un doctorat, tot aici.

Cum am ajuns aici

Universitatea Helsinki
Foto: Arhiva personala
Astronomia a fost marea mea pasiune de cand eram mic. Am citit foarte mult in domeniu, dar in Romania nu am unde sa urmez studii de astronomie. Sunt cateva mici observatoare astronomice care sunt coordonate de persoane foarte pasionate, insa nu se poate face cercetare acolo si, din lipsa de bani si de personal, nu se poate participa la proiecte mari. Cateva facultati ofera cursuri introductive in astronomie pentru studentii din ani mari de la matematica si fizica. Am studiat matematica-informatica la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj (majoritatea astronomilor au ca specializare de baza fizica sau matematica) si m-am apucat sa imi caut in strainatate un masterat in astronomie.

Programul din Helsinki m-a atras datorita flexibilitatii oferite, a invatamantului gratuit si a curiozitatii mele fata de aceasta tara, limba si cultura. Si, cum se spune, ai grija ce iti doresti, fiindca risti sa se implineasca, am fost admis si, in plus, am primit si o bursa (University of Helsinki International Student Grant - din cate vad acum, au redus suma si au dat bani mai multor studenti, eu am primit 2500€). Prietenii mei au zis, mai in gluma, mai in serios, ca eu, fiind un mare fan al muzicii metal, era normal sa aleg Finlanda.

Pentru admitere este un sistem centralizat la nivel national, prin care se pot trimite documentele (test de engleza, scrisoare de motivatie, recomandari, acte de studii) pentru mai multe programe de studii deodata, dar este posibila urmarea unui singur program la un moment dat.

Despre universitate

Universitatea Helsinki
Foto: Arhiva personala
Universitatea are patru campusuri, in patru zone diferite ale orasului. In campusul meu sunt stiintele exacte si ale naturii (matematica, informatica, fizica, chimie, geologie, etc.), locuinte pentru aproximativ 2000 de studenti din aceste domenii si o sala de sport. De acasa fac aproximativ 20 de minute cu autobuzul sau cu bicicleta si din campus pana in centru se poate ajunge in 15 minute cu autobuzul sau cu tramvaiul. Studentii beneficiaza de servicii medicale subventionate la policlinica universitatii (de exemplu, vizita la medicul generalist, fizioterapia si analizele de sange sunt gratuite, iar o plomba costa 15€), salile de sport ale universitatii (sunt in toate 4 campusurile) sunt foarte ieftine si exista multe organizatii studentesti care tot timpul organizeaza diverse evenimente de toate felurile.

Cazarea se face in blocuri ale organizatiei studentesti, de obicei apartamente cu 2-6 camere, bucatarie si baie. In functie de localizare si de conditii, o camera costa cam 200-400€. Toate sunt nemobilate, dar de la second-hand se poate gasi mobila ieftina si de calitate. Pe mine, de exemplu, mobila, plus diverse obiecte de menaj de care aveam nevoie, plus transportul, m-a costat cam 130€. Problema este insa ca sunt mult prea putine locuri de cazare fata de necesar si multi studenti raman afara. Pentru romani este dezavantajos fiindca studentii UE sunt echivalati finlandezilor, deci sunt ultimii pe lista de prioritati pentru locuinte (dupa studentii veniti cu programe de schimb, gen Erasmus, indiferent de tara de origine, si studentii non-UE). Eu in prima luna nu am avut cazare, insa din fericire am avut unde sta temporar. Sunt multi studenti straini, de prin toate tarile, inclusiv romani.

Despre programul de astronomie

Universitatea Helsinki
Foto: Arhiva personala
Primul lucru care m-a derutat a fost flexibilitatea absoluta in stabilirea parcursului academic individual. Cursurile care trebuie urmate se impart in 3 categorii: major studies, minor studies si others. Este de dorit sa se faca la inceput un parcurs academic personalizat pentru durata studiilor. Pentru mine, venind din sistemul romanesc, care este foarte rigid si unde nu se pune mult pret pe libertatea individuala de alegere, a fost foarte derutant. Am bajbait un timp, pana sa imi dau seama ce anume doresc, ce directie vreau sa urmez, dar consilierul de studii (un profesor de la departament) a fost foarte dragut si a avut o rabdare infinita, si cu mine, si cu alti studenti, sa ne indrume pe fiecare si sa ne ajute sa gasim nisa care ne intereseaza si unde putem face performanta.

Faptul ca nu aveam studii prealabile de astronomie, in afara de cursurile de baza oferite de Cluj si ca ceea ce am invatat pe cont propriu din pasiune era relativ haotic, nefiind ghidat de nimeni, a facut ca decizia sa fie mai dificila. De asemenea, la materiile optionale din anii mari, la Cluj se intampla destul de des ca un curs sa nu se tina fiindca nu erau minim 7 studenti inscrisi sau fiindca... cine stie ce alte motive obscure. Aici am avut si un curs unde eram doar trei studenti inscrisi.

Pentru major studies era o lista de aproximativ 20-30 de cursuri din care trebuiau alese cursuri in valoare de minimum 40 de credite ECTS. Toate materiile au programele detaliate pe net, deci pot sti, de exemplu, daca nu dispun de cunostintele prealabile necesare unui curs sau daca este sub nivelul meu continutul care urmeaza sa fie studiat sau daca pur si simplu nu ma intereseaza. Exista un portal online al universitatii, unde se face inscrierea la cursuri, la examene, unde inregistreaza cadrele didactice notele si unde pun materialele de curs.

Tot prin acel portal se pot solicita diverse documente de la conducere (de exemplu adeverinta de student, extras de foaie matricola, etc.) care apoi pot fi tiparite. Nu este nevoie de stat la coada sau de mers la administratia facultatii (care are sediul intr-o superba vila din secolul 19, in mijlocul gradinii botanice de langa campus). Mai este obligatorie participarea activa la seminariile stiintifice ale departamentului si sustinerea a doua prezentari (total 10 credite).

Ca minor studies, pentru 15-25 credite ECTS, se pot alege cursuri avansate de matematica, fizica, programare, inginerie aerospatiala (pentru cei care vor sa lucreze cu sateliti), geologie, meteorologie, climatologie (pentru cei care vor sa studieze alte planete si fenomenele de pe ele). Universitatea ofera gratuit si cursuri de limba finlandeza, unde am participat si eu. La nivelul de masterat majoritatea cursurilor sunt oferite in engleza.

De obicei materialul de curs este pregatit in engleza si, daca nu sunt straini (se intreaba la primul curs), cursul se desfasoara in finlandeza. Evident ca finlandezii isi pot preda lucrarile scrise in finlandeza sau in suedeza, care e a doua limba oficiala a tarii, dar este important ca toti studentii sa poata sa beneficieze de servicii in engleza, pentru a incuraja colaborarea internationala. Cursurile pentru nivel licenta sunt insa, cu putine exceptii, doar in finlandeza si suedeza.

Mai este obligatoriu un program de practica la universitate sau la o institutie partenera (platit cu sume in jur de 1500-2000€/luna), dupa care majoritatea studentilor raman sa lucreze pe acel proiect. Eu am lucrat la o sonda spatiala a ESA (European Space Agency) care urmeaza sa fie lansata catre Mercur in 2014 si la un proiect panscandinav de studiu al magnetismului solar si terestru, unde m-am ocupat in principal de programarea componentelor care analizeaza datele. Pe primul proiect am lucrat doar cele 3 luni cat a durat internship-ul, nu m-au mai putut tine apoi fiindca erau foarte strict normati banii de la ESA, insa la al doilea am lucrat aproape un an, pana s-a incheiat proiectul.

Universitatea Helsinki
Foto: Arhiva personala
Ce imi place este ca avem acces aproape nelimitat la publicatii stiintifice si la date observationale de la cele mai puternice observatoare astronomice (ex. Hubble, Chandra, telescoapele din Chile, etc.) si ca profesorii ne implica si pe noi in munca lor de cercetare. De exemplu, pentru lucrarea mea de diploma folosesc observatii ale unei stele stranse de-a lungul unei perioade de 30 de ani, incepand din anii '80 si pana in 2009. Toate cadrele didactice sunt oricand disponibile pentru consultatii si discutii.

La masterat nu prea se sustin examene, la cele mai multe cursuri evaluarea se face prin proiecte finale sau temele de pe parcursul semestrului, ceea ce mi se pare un lucru pozitiv, fiindca nu este stresul sfarsitului de semestru si al sesiunii, iar studentii sunt indirect obligati sa participe activ tot timpul.

Prezenta nu este obligatorie, fiindca toate materialele sunt disponibile pe net si temele se trimit prin e-mail, insa prinde foarte bine, caci pot fi clarificate la ora aspectele neclare sau pot fi cerute detalii suplimentare. Majoritatea studentilor vin cu notitele de curs tiparite in prealabil si isi fac observatii cu creionul unde considera ca e cazul. Cursurile nefiind o prelegere liniara, de cele mai multe ori sunt discutate si aspecte conexe, nu se poate sti niciodata ce observatie sau intrebare are vreun student.

Partea frumoasa este ca la astronomie, nefiind multi, se creeaza o legatura mai "speciala" in colectiv si ne cunoastem, macar din vedere sau dupa nume, aproape toti. In plus, fiind un domeniu de nisa, toti cei care ajung sa studieze sunt foarte implicati, dedicati si pasionati.

Pentru un finlandez, pe care sistemul il obisnuieste de mic sa gandeasca si sa lucreze independent si constant, nu este o diferenta semnificativa fata de nivelele inferioare de studiu, insa pentru mine a fost o schimbare in bine semnificativa, chiar daca, dupa cum am zis, a fost si motiv de confuzie la inceput. Ore nu sunt multe, niciodata nu am avut mai mult de 20/saptamana, insa este enorm de muncit individual si foarte multi studenti (in special daca sunt angajati) nu reusesc sa termine in timpul normal, de 2 ani.

Majoritatea informatiilor de mai sus sunt valabile pentru aproape toate programele de master de la Helsinki.

Despre oras

Helsinki
Foto: Arhiva personala
Cele trei lucruri care sunt sesizate de orice strain in Helsinki sunt vremea, natura si preturile. In plus, absolut toata lumea vorbeste engleza cel putin la nivel conversational.

Finlanda este o tara foarte scumpa, de exemplu cea mai ieftina pizza in oras este pe la 7-8 €, o bere sub 4 € este foarte rar de gasit, un kilogram de rosii este minim 2€ si un litru de lapte in alimentara este cam 1 €.

Pentru un student insa sunt multe beneficii: transportul public la jumatate de pret (un abonament valabil in tot orasul costa in mod normal 44 €, un bilet de tren pentru o distanta de 200 km cam 30€), cazare subventionata pentru cine are noroc sa prinda loc in locuintele studentesti, invatamantul complet gratuit si mancare de amiaza ieftina si hranitoare la numeroasele cantine aflate in toate campusurile (2,40€), bilete reduse la multe evenimente si la zborurile interne ale Finnair-ului (ceea ce, considerand cat de mare si de slab populata este Finlanda, este un beneficiu mare).

Trebuie platita doar o taxa administrativa de cam 80 €/an academic. Estimarea mea este ca minimul necesar pentru supravietuire este de aproximativ 700 €/luna. Evident, cine doreste sa mai iasa in oras, sa calatoreasca sau sa isi cumpere o haina scoate mai multi bani din buzunar. Avantajul la cumparaturi este ca pana in Estonia este un drum de doar 80 km si sunt vapoare foarte frecvente si acolo aproape totul costa semnificativ mai putin.

Cand am ajuns aici era toamna si vremea era mohorata. Am avut probleme destul de mari in prima toamna si iarna, inainte sa ma obisnuiesc cu asta. S-a intamplat sa nu vad soarele deloc timp de mai mult de o luna, sa fie tot timpul innorat, cu ceata si ploaie marunta. Iarna zilele sunt foarte scurte (de exemplu, ieri, 6 decembrie, soarele a rasarut la 9.09 si a apus la 15.12). Dupa ce vine zapada este mai frumos, fiindca albul zapezii lumineaza un pic atmosfera. Si acum imi vine greu sa ma scol daca atunci cand imi suna alarma este bezna afara.

Helsinki
Foto: Arhiva personala
Marea ingheata in mod normal in fiecare an din ianuarie pana in martie-aprilie. Uneori se vede si aurora boreala, eu am vazut-o de doua ori. Vara, in schimb, este minunat: temperatura este placuta, timp de cam doua luni (de la mijlocul lui mai pana spre sfarsitul lui iulie) practic nu se intuneca deloc: soarele apune timp de vreo 3-4 ore, dar este o atmosfera de crepuscul, nu este noapte adevarata. De exemplu, intr-o zi am plecat de la plaja pe la 11 seara, cand a apus soarele. La inceput am fost hiperactiv din cauza luminii neobisnuit de multa, dar acum pot sa dorm fara probleme cu soarele batandu-mi in camera la 3 noaptea. Ce poate afecta multa lume este vantul constant, de obicei foarte umed si puternic.

Orasul este verde si aerisit: sunt multe parcuri, multi copaci, aerul curat si numeroase animale salbatice. Este plin de iepuri, dar sunt si vulpi, bufnite, vulturi si, evident, pasari marine. Eu, de exemplu, mai mult de jumatate din drumul pana la campus (cand merg cu bicicleta) il parcurg pe o alee de pamant, pe malul unui rau, practic prin padure, fara sa ma intersectez aproape deloc cu traficul auto. Tot orasul este acoperit de nenumarate alei destinate pietonilor si biciclistilor, iar sistemul de transport public este excelent. Doar daca este viscol, vreme neobisnuit de rea, accident sau lucrari la drum se intampla sa nu vina la timp vreun mijloc de transport.

Perspective de viitor

Victor Solea
Foto: Arhiva personala
Pentru un absolvent de astronomie cea mai logica directie este o cariera in mediul academic, in cercetare, si pentru asta ne si pregatesc profesorii. De aceea se insista foarte mult pe lucrul independent, pe munca pe proiecte, pe sustinerea de prezentari. Este chiar de dorit ca lucrarea de masterat sa fie nucleul unui articol de publicat. Aceasta este si directia spre care ma indrept eu. Urmeaza sa termin in aprilie sau mai, dupa care ma va angaja universitatea si in momentul in care mi se aproba finantarea (banii sunt marea problema) ma pot apuca de doctorat.

Sunt insa foarte multe lucruri care se pot face: teorie pura, lucru cu telescopul, programare stiintifica, modelari si simulari de fenomene, lucru cu sateliti sau sonde spatiale, etc. Pentru cine nu doreste sa ramana in mediul academic, un absolvent de astronomie are o pregatire temeinica in matematica, fizica si programare stiintifica si isi poate gasi de lucru intr-un domeniu unde acestea sunt cerute. Concret, am vazut un organism UE de studiu al climei care angaja matematician sau fizician pentru modelarea fenomenelor atmosferice si o firma producatoare de instalatii medicale care angaja, la fel, matematician sau fizician pentru modelarea evolutiei tumorilor.

Citeste si:


Citeste mai multe despre   






















6062 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    .. (Joi, 8 decembrie 2011, 10:50)

    anca [anonim]

    Frumos articol . Descrierile facute aproape ca m-au facut sa ma simt putin in Finlanda :) . Frumos si mult succes Victor !
  • +4 (6 voturi)    
    Frumos (Joi, 8 decembrie 2011, 11:19)

    Vizitiul [utilizator]

    La noi universitatile sunt fabrici de diplome. La ei sunt fabrici de "un viitor".

    M-a impresionat in mod special segmentul: "profesorii ne implica si pe noi in munca lor de cercetare".

    In Romania profesorii obliga studentii sa le cumpere cartile in majoritate plagiate.

    In final, consecintele se vad in societatea romaneasca vs. cea finlandeza.
  • +5 (5 voturi)    
    Felicitari (Joi, 8 decembrie 2011, 12:19)

    Cosmin Stroilescu [anonim]

    Bravo ! Cu ajutorul tau si a multora ca tine tara noastra va fi vazuta la adevarata ei valoare! Mult noroc in tot ce vrei sa intreprinzi !
  • -4 (6 voturi)    
    Vreau si eu niste detalii (Joi, 8 decembrie 2011, 13:03)

    Laurentiu [anonim]

    1. Sunt tare curios: cam câti bani trebuie sa-ti trimita lunar parintii din România pentru a studia acolo?
    Fii sincer!

    2. Cam câti absolventi ai acelei universitati ajung sa lucreze la ceva concret si nu doar privesc stelele si îsi dau cu parerea despre ce s-a întâmplat prin Univers în urma cu x milioane de ani?
    • +1 (5 voturi)    
      uite prostu' (Joi, 8 decembrie 2011, 14:16)

      @laurentiu [anonim] i-a raspuns lui Laurentiu

      Era nevoie si de tine alifie....traiasca PCR!
    • +5 (5 voturi)    
      raspuns (Joi, 8 decembrie 2011, 14:22)

      victor [anonim] i-a raspuns lui Laurentiu

      1. La inceput am primit o suma de bani, plus aveam (si am in continuare) niste economii. Nu am avut nevoie de multi bani, fiindca am primit bursa si m-am si angajat.

      2. Ce inseamna "ceva concret"? GPS-ul, kevlarul, generatoarele electrice cu plutoniu si LED-urile sunt destul de concrete? Astea, de exemplu, au fost dezvoltate in cadrul programelor de cercetare spatiala, pentru aplicatii initial astronautice si militare. Doar mai tarziu au ajuns disponibile publicului larg.

      Tuturor care nu inteleg rolul cercetarii pur teoretice, fara aplicatii imediate, le zic ca fara curiozitate si dorinta de a cerceta, de a invata si de a studia, am fi trait in pestera si ne-am fi invelut cu blanuri si in ziua de astazi. In plus, orice rezultat teoretic isi va gasi mai devreme sau mai tarziu o aplicatie practica.

      Si, in plus, "acea universitate" ofera si specializari ca medicina, economie, informatica... alea sunt suficient de practice?
      • -1 (3 voturi)    
        aplicatii (Joi, 8 decembrie 2011, 15:28)

        sfdf [anonim] i-a raspuns lui victor

        led-ul cel putin nu cred ca a fost dezvoltat in cadrul programelor de cercetare spatiala... iar restul sunt exemple de cercetare mai mult militara decat spatiala
  • +1 (1 vot)    
    Felicitari! (Joi, 8 decembrie 2011, 13:12)

    Mihai [anonim]

    Multumesc pentru informatii ! Si eu ma gandeam la un program postdoctoral la Universitatea din Helsinki,iar informatiile de la tine sunt exact la momentul potrivit.Multa bafta in continuare!
  • +2 (2 voturi)    
    Felicitari! (Joi, 8 decembrie 2011, 13:15)

    Oana [anonim]

    Felicitari, Victor, si mult succes in cariera!
  • +1 (1 vot)    
    Multumesc (Joi, 8 decembrie 2011, 14:11)

    Alfabetix [utilizator]

    pentru ca ai impartasit experienta ta! Limba locala - finlandeza, nu iti este necesara?
    • +2 (2 voturi)    
      limba (Joi, 8 decembrie 2011, 14:26)

      victor [anonim] i-a raspuns lui Alfabetix

      Toata lumea vorbeste engleza, deci practic nu este nevoie de limba. Este util, de exemplu, cand primesc vreun material de la autoritati sau cand trebuie sa completez fisa fiscala, ca sa nu fie nevoie sa apelez la ajutor. Am invatat-o mai mult de placere. Oricum, cand incep sa vorbesc finlandeza, avand accent strain, in cea mai mare parte a cazurilor interlocutorul trece imediat pe engleza.
      • +1 (1 vot)    
        Terve, terve! (Vineri, 9 decembrie 2011, 18:25)

        outside_the_wall [utilizator] i-a raspuns lui victor

        Draga Victor, felicitari pentru alegerea ta! Era singura varianta care te ajuta sa iti implinesti visul. Iti recomand cu caldura sa faci si doctoratul acolo. Am locuit si eu in Helsinki intre 2001 si 2009, unde am facut doctoratul (telecom). Si eu am studiat tot la Cluj (si imi place metalul). :) Te invit sa te alaturi listei SARM, in caz ca citesti acest mesaj. Cred ca am putea avea discutii interesante. Ce pacat ca nu mai sint in Helsinki. Desi nu e cea mai buna zona de facut observatii astronomice: iarna frig, vara lumina, primavara si toama mai tot timpul innorat. :) PS: Foarte faina si realista descrierea ta, aproape ca m'am simtit acolo. :) Imi e dor de sauna, de aleile pentru biciclete, de multe... Hyvää joulua!
  • +1 (1 vot)    
    intrebarile (Joi, 8 decembrie 2011, 14:23)

    dorel [anonim]

    Omul zice clar ca are o bursa acolo...
    Daca nu invata sa dea la lopata probabil nu creeaza nimic care merita atentie nu? "Aia de la birou" care nu fac nimic toata ziua, nu stau in frig si ploaie pentru ca au pus burta pe carte la momentul potrivit iti proiecteaza televizorul din casa si in general "fac sa se poata".
    Am studiat si eu in Finlanda, nu la Helsinki, undeva mai la nord. E o tara supercivilizata, oamenii un pic ciudati totusi... :)
    • 0 (0 voturi)    
      bursa (Luni, 12 decembrie 2011, 17:37)

      obi [anonim] i-a raspuns lui dorel

      Bursa in valoare de 2500 de euro se acorda o singura data pe parcursul celor trei ani de facultate sau celor doi ani de master(daca,pe baza rezultatelor, te califici pentru bursa!), in rest te descurci singur.
  • +1 (1 vot)    
    O tura in Ceahlau? (Joi, 8 decembrie 2011, 15:03)

    cristi [anonim]

    Felicitari Victor! Te asteptam in tara sa mai dam o tura la munte si sa jucam trombon! ;;)
    • +1 (1 vot)    
      clar! (Joi, 8 decembrie 2011, 16:46)

      victor [anonim] i-a raspuns lui cristi

      In Piatra Craiului, la vara chiar vreau sa ajung pe acolo!
  • +2 (2 voturi)    
    super (Joi, 8 decembrie 2011, 18:12)

    Silvana [anonim]

    F tare. De abia astept sa merg si eu la master acolo:) Fiind la calculatoare as fi preferat mai putina teorie si mult mai multa practica. Finlanda pare un vis. Cu banii e mai greu, dar daca iti propui ceva si te intereseaza domeniul, o sa te descurci sigur cumva:)
  • +2 (2 voturi)    
    despre Victor (Joi, 8 decembrie 2011, 21:28)

    thomas63 [anonim]

    Am avut onoarea de a-l cunoaste pe Victor. Am icercat a mi-l imagina in Romania dinainte si dupa 1989. In ambele variante nu si-ar fi gasit locul. Inainte de 1989 probabil ar fi predat matematica unor copii de la oscoala sateasca ; dupa 1989 probabil ar fi predat matematica intr-un oras dar stresat ca nu-i ajung banii pentru mancare.
    Romania este o tara ciudata cu un talent remarcabil de a se autodevora sau cel putin a-si chinui daca nu distruge elitele.
    Mult succes Victor. Drumul spre astre e greu,nu? Cel putin asa ziceau romanii
  • +2 (2 voturi)    
    Sa plece toti! (Vineri, 9 decembrie 2011, 13:28)

    Ovidiu [anonim]

    Ii incurajez pe toti tinerii din Romania pasionati de stiinta si astronomie sa plece imediat dupa facultate (diploma sau BSc), sa nu mai piarda vremea acolo! Desi n-am auzit de el ca astronom amator, Victor este doar unul dintre sutele de absolventi romani care au plecat in afara si nu s-au mai intors. In ultimii 22 de ani in astronomia "profesionista" din Romania am fost anagajati circa 30 de tineri, dintre care practic TOTI am plecat din tara, si nu regretam deloc! Mie unul chiar imi pare rau ca am pierdut 6 ani dupa Revolutie ca astronom in Romania, dar si ca in ultimii 12 ani din afara am tot sperat pentru astronomia romaneasca, ajungand abea acum la concluzia ca acolo nu se doreste nici o schimbare si ca nu ai cu cine colabora absolut cu nimic!
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari!!! (Miercuri, 18 iulie 2012, 16:48)

    nicoleta serban [anonim]

    Iată că avem si romani de care sa fim mândri!!!!Felicitări!!
  • 0 (0 voturi)    
    Congratz (Luni, 19 noiembrie 2012, 22:27)

    Victor [anonim]

    m'a impresionat foarte mult comentariul tau si modul in care prezinti lucrurile , sincer sa fiu ma aseaman foarte mult cu tine in mai multe moduri...nu ma apuc sa le insir aici ca n'are nici un rost oricum as dori sa pot lua legatura cu tine in caz ca ai timp . Mi'am lasat adresa de mail m'ar bucura foarte mult daca m'ai lamuri si pe mine cu niste lucruri mersi .


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...


Dosare blocate la tribunal



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi