"Regret ca lucurile nu au fost facute asa de acum 15-20 de ani, pentru ca am fi avut 15-20 de generatii de oameni care ar fi fost invatati ca nu se poate frauda. Imaginati-va cum ar fi aratat Romania cu 15-20 de generatii dezobisnuite cu frauda. Este o acuzatie directa la adresa celor care, din aceeasi pozitie pe care eu o ocup astazi, nu au miscat un deget pentru a face Romania mai corecta", a declarat Funeriu.
Ministrul a anuntat ca spera "ca in continuare Bacalaureatul sa se desfasoare ca aceasta prima proba", pe care o priveste ca "o separare a celor buni de cei mai putin buni, care ne ajuta sa-l clasam pe fiecare acolo unde ii este locul pe o scara valorica".
22 de elevi de la un singur liceu au fost dati afara din sala de examen, luni, 27 iunie, dupa ce au fost prinsi copiind la proba scrisa de Limba si literatura romana din cadrul Bacalaureatului 2011. Acestia sunt absolventi ai Liceului de constructii 'Lorin Salagean' din Drobeta-Turnu Severin si nu vor mai putea da Bacalaureatul urmatoarele doua sesiuni, potrivit Agerpres. La nivelul intregii tari, au fost eliminati 233 de candidati din examenul de Limba si literatura romana, adica aproape dublu fata de numarul de elevi eliminati anul trecut pentru tentativa de copiere sau pentru ca au intrat cu telefoane mobile in sala de examinare. Cei mai multi eliminati au fost in Mehedinti - 33, in Bucuresti - 29 si in Constanta - 19.
Citeste si:






























pentru asta sunt de vina in mod direct maxim cateva sute de oameni ce si-au asumat roluri de conducere in Romania in mod fraudulos si care au promovat ca ca valori sociale hotia, coruptia, impostura, inselatoria, ipocrizia, minciuna...
Cu greu mi-as fi imaginat acum 20 de ani ca aici ne indreptam. Cel mai pacat e falsitatea societatii, ca nu exista o atitudine, o voce civica, populatia nu reactioneaza indiferent de ce se intampla, bascalia, invidia si ipocrizia au ajuns repere.... unde sunt modelele noastre, chiar e posibil sa nu avem niste exemple de succes decente in sociatatea romaneasca?
Insa nu pot intelege de loc de ce zici ca "pentru asta sunt de vina in mod direct maxim cateva sute de oameni". Cum puteau aia sa pomoveze hotia si minciuna daca noi, cei 22 de milioane de locuitori, nu acceptam, daca nu imbratisam fervent aceste valori noi?! Comnunismul nu a reusit in 45 de ani de propaganda sa isi impun a ideologie, cum de in numia 20 oamenii s-au schimbat atat, cum de sunt elevii convinsi ca trebuie sa copiezi la BAC si ca ulterior in viata te vei descurca asa?!
Apropo, cine crede ca am scapat de comunism e un mare "visator", comunismul n-a murit, doar s-a transformat si actualmente traieste in mintile celor care ne conduc (fara referire la un anumit partid)
2. Nu sunt 22 de milioane de hoti, lasi si mincinosi. Asta stiu sigur. Sunt multi romani de calitate, pacat ca nu sunt promovati, poate ar lansa si ei o moda.
3. Elevii cu bacul se gandesc ca se pot descurca si fara sa invete, ba poate chiar mai bine cautand "scoala vietii" si dosare la DNA. Uite, cred ca asta ar putea fi un tel in viata: sa ai dosare la DNA. Mai tare ar fi doar sa ai un club de fotbal. Asta de regula vine numai daca ai trecut de nivelul cu dosarul.
Ce te face sa crezi ca vesticii sunt doar ignoranti plafonati? Sunt si asa, dar nu as face comparatii statistice. Avem si noi plafonatii nostri.
Incercatii de viata de la Jilava au dat de o cunoastere de sine atat de profunda dupa teoria tip Becali incat ar trebui sa ii canonizam.
In al doilea rind exista si acum oameni care nu fura (nu foarte multi ce-i drept) si care ajung sa fie foarte apreciati de sefi (in domeniul privat).
In al 3-lea rind sloganul asta ca in viata se poate reusi doar prin smen, e folosit de looseri. Daca eu n-am reusit in viata inseamna ca TOTI cei care au reusit sigur au furat, ca doar n-or fi mai destepti ca mine.
Normalitate va fi in tara asta doar atunci cind cei care gindesc ca tine nu vor mai reprezenta majoritatea.
Am un prieten care a fost cu ea in clasa si imi amintesc cand era ta-su' primar ca mi-a zis cat de "copac" e fetita, dar de atunci tragea ta-su' sfori sa nu o sacaie prea tare profesorii...
pai daca asta in parlament are 1-2% prezente, iti dai seama ca profesor ce nulitate era? daca eba a avut 10 ca el ce putea sa invete? ca tot profesori romani i-au dat notele de trecere in scoala si in liceu... tot profesori romani i-au dat o diploma de bac.
Iar daca e sa vorbim de trecut clasa, nu cred ca subiectul asta il avantajeaza pe idolul tau. Daca studiem nitel CV-urile celor 2 vom descoperi ca nu Eba a repetat clasa...
Este un model pentru noi cei din generatia tanara. Generatia SH (Spiru Haret). ;)
Succesuri elevilor care dau bac-ul!!
Numarul de 233 mi se pare mic nefiind nici macar dublul anului trecut. E un progres dar la nivel national probabil nu inseamna nici 5% din cati au copiat de fapt. Sa zicem ca e posibil si ca vazand ca nu se mai tolereaza asa usor copierea multi au fost descurajati sa incerce si de-aici rezulta numarul putin de 233.
Poate sunt optimist... dar cred ca procentul celor care au copiat anul asta este considerabil mai mic decat anul trecut...
PS. Mai urmeaza 3 sau 4 probe scrise, deci numarul de "prinsi" o sa mai creasca....
Cunosc multi copii foarte buni care refuza sau au refuzat sa copieze la Bacalaureat si s-au simtit frustrati atunci cand colegii lor de nota 6 sau 7 au luat note mai mari la exament pentru ca au copiat.
Ce este cu titlul comentariului meu - Ingrozitor? Am cativa amici profesori/profesoare carora LE ESTE FRICA sa supravegheze la Bacalaureat in conditiile in care nu se copiaza. De ce le este frica? De razbunarea elevilor prinsi copiind (si a parintilor lor).
Oricum, sper ca in cateva zeci de ani meritocratia sa inceapa sa scoata capul si in societatea romaneasca. Insa mai trebuie cativa ministri cu cojones, caci copierea la examene nu a inceput acuma, la fel ca si spaga din vami. Dealtfel, cele doua fenomene sunt foarte interconectate.
vai de natia lor
asa-i incurajeaza fix d-l Funeriu sa faca - la liceu se intra cu media 2 la examenul de capacitate!
ce a "prins" d-l Funeriu a fost nitelus capital de imagine.
anul trecut, tot fantasticul domn Funeriu a dat ordin ca bacul sa para "corect" si "transparent", asa ca s-a folosit mult mai multa exigenta la examenul de matematica si au rezultat ceva mai multi picati fata de anii anteriori. din pacate, v-ati cutremura de groaza daca ati vedea unii dintre cei trecuti cu brio la bacul de-anul trecut.
notele in invatamant s-au marit cu 4 puncte in ultimii 10 ani - luati un elev de nota 9 de la o clasa de uman si, cu ceva noroc, aveti sanse sa poata citi cursiv un text, dar foarte putin probabil sa-l si inteleaga sau reformuleze.
intr-o asemenea situatie dezastruoasa, d-l Funeriu doarme cate un an intreg, iar de bacalaureat se trezeste si incepe sa zornaie cat de revolutionara este metoda lui si cati elevi pica datorita vigilentei ministeriale...
sa fim si noi ca franta, mai intai, si apoi o sa putem discuta de la egal la egal.
Fraude si incercari de fraude au fost si vor mai fi. Ce se (poate) face? Sunt descurajate!
in rest, absolventii vor fi in continuare nuli, invatamantul praf, iar hotia o regula. si in mare parte tocmai pentru ca publicul romanesc se lasa usor fraierit de asemenea exercitii de imagine.
ca si anul trecut, 70% dintre absolventii de bac vor fi sub un nivel acceptabil. cine nu crede, poate face cercetarea proprie pe un esantion de, sa zicem 20 de viitori "studenti".
fix de asta avea nevoie invatamantul romanesc distrus: de tichia de margaritar numita Funeriu.
GRAV! Hai sa ne aruncam toti in Dambovita ca e sfarsitul lumii!
Sau mai bine, hai sa-i lasam in continuare sa copieze, ca sa nu aibe Funeriu tichie de margaritar!
Multumit?
sunt profesor si eu NU las sa se copieze. ministrul lasa.
eu nu sunt de acord ca leprele sa ia note mai mari decat cei capabili, ministrul, insa, este.
eu nu sunt de acord ca singurul subiect cu adevarat serios de la examenul de bacalaureat sa fie matematica, ministrul, insa, asa doreste...
pe mine ma cam doare la basca de "imagine" (altfel nu ma faceam profesor intr-o perioada in care profesorii sunt cea mai injurata categorie sociala - nici macar injuraturile la adresa politicienilor nu mai au atata vad) si imi fac treaba, ministrul Funeriu, insa, nu FACE nimic altceva decat sa sune goarna spunand cat este el de grozav.
si, evident, n-am absolut nici un chef sa ma arunc in Dambovita, dar vreau o reforma reala a invatamantului si pentru asta ar trebui scuturate destule scaune la conducerea ministerului.
Din cate stiu eu ministrul nu preda in Romania. Asa ca nu el lasa sa se copieze. Si daca dumneavoastra nu lassati sa se copieze, o buna parte din colegii dumneavoastra de cancelarie lasa.
Toti idiotii ce ne conduc au trecut pe mana d-vs (generalizand) si d-vs le-ati dat diplome si i-ati facut oameni mari....
Pentru ca d-vs nu v-ati vacut treaba, suntem cu totii f...., azi si maine!
Din pacate actiunea asta e un pas mic care sper sa creasca...
Matematica si limbile materne in intreaga Europa sunt materii principale de bacalaureat!
Daca iti place sa te dai ce nu esti,fa-o cel putin mai diplomat!
In rest,un pas mic,dar unul bun.Sper sa nu se opreasca aici!
Nu de alta,dar viitorul acestor copii nu are cum sa fie una plina de satisfactii si succese!
Trebuie inteles ca societatile progreseaza si progresul nu se realizeaza prin copiat
(stiu,stiu,chinezii fac marfuri copiate,dar intrebarea este , calitatea? )
cu siguranta s-a copiat mai mult, dar semnalul este destul de clar. ar fi bine ca si la urmatoarele probe sa se faca asemenea controale, sa nu dea impresia ca incepe un lucru si nu-l duce la bun sfarsit (cam cum se intampla in ro).
stiu ca o s-o dau un pic pe politica, dar asemenea oameni lipseste usl-ului. oameni carora nu le este frica de stirbirea imaginii publice pentru masurile pe care le iau. si pentru promovarea unor asemenea oameni, pdl are o bila alba.
acum - acelasi lucru: 233 elevi din vreo doua sute de mii cati or fi dat examen astazi este o cifra irelevanta.
poate, poate aceasta mediatizare va speria parintii obisnuiti sa exercite presiuni asupra scolii. dar in conditiile in care tot invatamantul - scoala de la clasa intai pana la a douasprezecea este situat sub papucul parintilor, politicienilor, elevilor, inspectorilor, ministrilor - exigenta la un examen formal cum a devenit bacul e o picatura intr-un ocean.
pana cand liceele nu vor fi lasate sa-si administreze singure banii, sa-si stabileasca singure criteriile performante, sa exmatriculeze si sa lase repetenti, sa-si stabileasca metodele de predare si conditiile - cu alte cuvinte sa fie autonome in adevaratul sens al cuvantului, pana atunci vom primi ce investim: bataie de joc. (astazi singura autonomie pe care o au liceele e la gasirea fondurilor :D )
in momentul de fata, scolile romanesti nu au autonomie nici macar in ce priveste notarea - regula o stabilesc conditiile de admitere in facultati ('geniala' metoda "pe dosare").
asaaa ... banuiesc ca ai uitat ca a venit la minister in decembrie 2009, iar in aproape juma de an a coordonat primul BAC din functia de ministru. iarasi, banuiesc ca nu crezi ca este posibil ca in juma de an sa rezolvi toate problemele care erau in perioada respectiva pe MEC (salarii micsorate, profesori nervosi, niste greve in imediata apropiere a examenelor de BAC). asa ca nu inteleg de ce esti asa de drastic si exigent cu el - dar cu siguranta, daca ai fi expert (nu zic bun) pe un domeniu, si tie ti-ar fi greu ca in juma de an sa redresezi un minister.
asa, acum 233 de elevi din 200.000? ia fa un exercitiu de imaginatie. cum ar fi aratat o stire: "elevi luati cu elicopterul pentru ca au incercat sa copieze la examen"? chiar e de datoria ministrului sa incerce sa opreasca furtisagurile astea? vroiai sa se duca dubele cu jandarmi si sa stea cu elevii in clasa? nu ar trebui ca profesorii sa fie cei atenti? sau stiu care este nivelul scolilor si daca iese la iveala adevarata valoare a muncii lor, nu prea mai au motiv sa fie nemultumiti de salariile primite?
nu am nicio problema ca liceele sa-si administreze singure banii, dar banii aia sa fie atrasi din fonduri proprii si nu de la buget. de ce? incearca sa gandesti un pic sa vezi de ce ar fi mai bine asa. sau, daca vrea bani de la buget, sa fie de acord ca elevi care dau bac-ul sa fie examinati de o comisie de la minister, si pe baza notelor obtinute, sa primeasca (sau nu) fonduri. crezi ca impune cineva cine trece clasa si cine nu e exmatriculat? eu nu cred (cu mici exceptii). autonomie in notare? pai cum adica? 10 trebuie sa fie 10 in toate liceele, iar < 5 nu e nota de trecere.
exact, astazi primim bataia de joc a multora care s-au perindat prin conducerea ministerului si care cred ca sistemul educational e o vaca de muls, nicidecum formarea viitorului acestei tari.
Nu te da batut, mai fa un pic de curatenie si in universitar si putem sa zicem ca avem un nou inceputin invatamant!
Doamne ajuta!
Aceeasi atitudine de hotie, coruptie e din scoala pana mori.
Am studiat si in Romania si afara, in liceu nu copiam, dar in facultate am facut-o deseori, apoi afara nu a mai fost nevoie se copiez, putand sa dau examenle cu orice carte pe banca, programa de acolo nu mai urmarea sa acumulez cunostiinte ci sa le inteleg concepte si sa stiu sa le folosesc.
Vorbim de cel mai bun liceu din oras.
Si eu care credeam ca ce citesc pe aici e chiar adevarat.
//(editat de HotNews.ro)
GRUPUL SCOLAR "DIMITRIE FILISANU" FILIASI
Acest fenomen nu o sa se starpeasca intr-un an. Vor fi nevoie de 20 ani de politie ca sa devina o obisnuinta onestitatea!
Daca il lasi pe Funeriu sa-si faca treaba asa cum a inceput si urmatorii dupa el vor continua atunci putem vorbi de o schimbare. Altfel, vor ramane doar 2-3 ani in care a fost mai "greu"...
Ce farmec are sa discuti despre cat de mult ai invatat la bac si ai luat nota mare cand poti sa te lauzi cu cat de putin ai invatat si cat de mult ai copiat :D
Aud!?...
Toate liceele din tara!
Adevarat sau nu, iata cu ce cred romanii ca se pot mandri.
deci sa nu generalizam ok?
controalele cu politia sunt facute pentru opinia publica si nu au nici o relevanta
de asemenea cati profesori au fost dati afara pentru ca au lasat/ajutat elevii sa copieze? asta nu am auzit pana acum!
totu este pentru rating si atat. inclusiv declaratiile razboinice.
cu o floare nu se face primavara! sistemu romanesc de invatamant e la pamant si daca aveti impresia ca rezolvati tot cancerul din minister cu 233 elevi dati afara... cred ca sunteti de pe alta planeta!
din cati am intrebat, si am prieteni in toate clasele de a 12a nimeni nu a copiat iar la mine in sala nu puteai misca un deget...
anul trecut din cate mi-au zis colegii s-a mai putut misca, si ma sincer ma asteptam sa ne lase macar putin sa schimbam doua vorbe intre noi....
cu siguranta e o schimbare in atitudinea supraveghetorilor de anul trecut
Ganditi-va ca a inchide ochii la asemenea gesturi necinstite defavorizeaza pe cei ce muncesc cinstit. Si atunci se pune intrebarea: de cine avem nevoie? De cei cinstiti, muncitori, inteligenti, sau de smecheri?
DACA societatea ar fi cerut oameni muncitori si inteligenti, atunci elevii faceau toate eforturile ca sa invete, sa ia BAC-ul pe bune, pentru ca de asta au nevoie pe viitor. Dar nu este cazul, societatea cere si promoveaza jmekeri, asa ca trebuie sa fii tampit ca sa inveti, sa nu trisezi - nu numai ca faci un efort inutil, dar o astfel de atitudine nu va fi apreciata de viitorii angajatori!
problema e cum iesim din bucla. ori ii platim pe toti bine (si ajungem tot de unde am plecat), ori incercam sa-i gasim pe cei care merita cu adevarat (iar restul sunt liberi sa-si caute in alta parte). cum ii gasesti pe cei care merita? analizand rezultatele elevilor lor la BAC sau incercand sa schimbi sistemul, in asa fel incat elevul sa-si aleaga ce materii vrea sa invete. sa ai niste materii de baza, si niste materii pe care elevul si le poate alege, iar profesorii fara elevi vor fi eliminati incet incet din sistem. de ex. ce treaba am eu, la clasa de real cu limba latina? (si nu ma luati cu: e stra-stra-stra bunica limbii noastre, ca nu tine ...)
cu siguranta solutii s-ar gasi, dar mai lipseste o piesa foarte importanta: disponibilitatea / vointa oamenilor de a schimba sistemul.
Abia anul acesta se va vedea care este adevărata stare a învățământului nostru și poate că vor fi căutate și soluții. Problema nu e cu conținuturile prevăzute de programele școlare, ci cu refuzul majorității de a învăța. Orice. Inclusiv capacitatea de a gândi, de a vorbi sau scrie corect românește.
Ar fi mare păcat ca de la anul să se revină la vechile năravuri, cum cred că se va întâmpla. Puțină consecvență ar fi indicată.
parerea mea, daca taceai...filozof ramaneai...nu de alta dar eu una sincera sa fiu, m-am cam saturat de minstri acestui guvern care ma tot improasca cu noroi
Nu va lasati intimidati de cei ce vor sa va toarne-n creier "comentarii", "analize literare" si alte aberatii! Boicotati materia de toceala - lb. romana - si invatati lucruri cu-adevarat utile, nu va pierdeti vremea cu lucruri care n-au relevanta economica!
Invatati matematica si alte lucruri serioase si cu aplicatii practice! Tara are nevoie de noi ingineri, nu de romancieri si alti paraziti umanisti!
btw: si eu uram sa invat papagaliceste comentarii literare. De aceea am si luat 5 si ceva in treapta I si 7 la bac la Romana. Deci se poate lua examenul materii de-astea umaniste si fara sa copiezi. Scrii ideile principale, ceva bibliografie, plus ceva concluzii originale, simple dar la obiect, si iata nota 6. E cam mica, dar e de trecere si e cinstita...
Viitor de huma tara noastra are...
Cineva spunea ca o tara este slab dezvoltata nu din cauza ca saracii acestei tari sunt mai lenesi si mai prosti decat saracii unei tari dezvoltate. Cauza reala este aceea ca varfurile tarii slab dezvoltate sunt mult mai slabe si mai neperformante decat varfurile tarilor bogate. In cazul nostru, nu vom putea niciodata sa pretindem ca suntem o tara civilizata, cu institutii, respect si istorie, decat atunci cand vom avea elite care isi asuma, cu adevarat, un astfel de rol.
Sunt convins ca nu au fost facute controale si la Colegiile Nationale mari, pentru ca acolo de obicei este si frauda mai multa si pentru ca acolo nici inspectorii nu indraznesc sa se duca in control.
M-as bucura sa gresesc , dar nu prea cred.
Mai cred ca ar trebui controlate in special acele licee si colegii unde a fost in ultimii ani promovabilitatea de aproape 100% si daca va proceda asa, vor fi mari surprize.
Daca la o clasa sau mai multe este posibila promovabilitatea de 100% , la toate clasele unui colegiu nu cred ca este posibila o astfel de promovabilitate .
Parerea mea este ca cele mai " bune" colegii sau licee din fiecare localitate mai importanta si-au facut renume si prin rezultatele "umflate" artificial, zeci de ani , adica prin fraudarea examenului de Bacalaureat sau a testelor de la clasa a VIII-a .
Sau macar ar fi necesara o clasificare a cazurilor de elevi eliminati din examen pe tipuri de licee , adica: cati din Colegii Nationale, cati din resedinte de judet, etc, cate controale au fost la fiecare fel liceu.
Unde au trait marea majoritate a "postacilor"?
Ma refer la faptul ca majoritatea se refera la ultimii 20 de ani ca la singura perioada "proasta" a Romaniei.
Sa va povestesc:
Eu sunt din TM, am participat ca si student la impartirea ajutoarelor in zilele imediat urmatoare "revolutiei" (ghilimelele sunt datorate lui Ilici).
Am vazut acolo o gramada de colegi cu venituri absolut suficiente care au furat pur si simplu din ajutoarele respective.
Nu erau putini,
Dar furtul din industria romaneasca nu-si avea radacina in educatia comunista?
Tot felul de indivizi isi dau cu parerea cum ca pana acum 20 de ani era mai bine.
Scuzati-ma, voi astia, dar mai cititi un pic istorie inainte de a va publica parerile.
In definitiv de ce a pornit miscarea din '89? Ca era prea bine?
Faptul ca aceeasi indivizi au acaparat puterea mai apoi este in mare parte datorat prostiei, hotiei si lenei unei mari parti a acestui popor.
Mai stiu d-le Funeriu ca sunteti foarte iubit de toate cadrele didactice din toata tara (:P), iar bucuria cu care anuntati ca au fost prinsi niste amarati copiind de parca ati fi destructurat mafia din vami (ca si la vama au prins numai pionii ), ne face sa ne punem iar problema unde se termina entuziasmul si naivitatea si unde incep prostia si ipocrizia...
Pe atunci au fost pusi supreveghetori in sala din alte scoli si profesorii care corectau erau si ei din alte scoli decat cele din oras. Nimeni nu stia atunci cum sa aranjeze "problemele". Profesorii au fost scosi din scoala si nu au reusit sa trimita "biletele" in sala de examen.
Cam jumate din fiecare clasa de XII au picat si cam la fel a fost la toate scolile din judet. Nu am luat nota mare in comparatie cu ce note se dau acum la bac dar am trecut.
La bacul din toamna a vazut lumea cum e treaba si a fost aranjat totul. Directorul si cu 2-3 profesori nu se mai certau cu politistul de la intrare care nu-i lasa sa intre, parintii care asteptau afara nu mai erau agitati. Cativa faceau inventarul la portbagajele de "backup" in caz ca nu a fost suficient aranjamentul.
Toata lumea a trecut. sic..
De atunci nota la bac conteaza mult iar bacul pentru profesori e ca si luna in care se dau bonusurile la firmele private dupa ce termina cate un proiect mai mare.
I-au eliminat doar pe aia carora le-a fost lene sa copieze si au vrut sa insereze in lucrare paginile din carte cu totul si nici shpaga n-au dat!
Daca inca mai exista oameni ca dl.ministru ...cauza NU E PIERDUTA !
Jos palaria !!! ati pus degetul exact pe rana !