Restrictiile de circulatie in zona Eroilor, unde s-a surpat soseaua din cauza lucrarilor la extinderea magistralei de metrou, vor fi mentinute pentru cel putin 30 de zile, a declarat, duminica, Alexandru Ichim, purtatorul de cuvant al Primariei Capitalei.

Carosabil surpat pe bulevardul EroilorFoto: Mediafax

"Restrictiile de circulatie vor fi mentinute pentru cel putin 30 de zile in zona Eroilor. Astazi cand vorbim constructorul a anuntat ca a pus in siguranta perimetrul. (...) Zona este monitorizata atent", a declarat Alexandru Ichim, potrivit Mediafax.

Acesta a mai mentionat ca de restrictiile de circulatie vor fi afectati in special cetatenii care locuiesc in cartierele Drumul Taberei si Militari. Astfel, in perioada urmatoare, agenti ai Politiei Rutiere, Politiei Locale si Politiei Nationale vor face eforturi pentru a asigura fluidizarea traficului pe traseele alternative.

Purtatorul de cuvant al Primariei Capitalei a mai precizat ca 14 persoane si-au parasit locuintele aflate in apropierea zonei afectate. Zece dintre acestea au fost cazate la rude, iar patru la hotel, noteaza Agerpres.

Potrivit acestuia, Primaria Municipiului Bucuresti este dispusa sa ofere cazare celor afectati.

"Nu exista risc de prabusire. Zona este monitorizata atent. Comisia de circulatie a municipiului Bucuresti s-a intalnit in regim de urgenta", a adaugat reprezentantul PMB.

El a spus ca in mod "evident" constructorul va plati daunele ce provin din acest incident. "Constructorul a cerut un ragaz de 24 de ore pentru un plan", a explicat Ichim.

Ichim a tinut sa precizeze ca PMB va trage la raspundere constructorul, dar, pentru moment, Primaria Generala se axeaza nu pe masuri de sanctionare, ci de fluidizare a traficului.

Reprezentantii Metrorex au anuntat ca circulatia metroului nu este afectata.

Masurile anuntate duminica de Primaria Capitalei:

"Restrictiile de circulatie in zona Eroilor se mentin pentru cel putin 30 de zile, perioada in care traficul rutier dinspre cartierele Drumul Taberei si Militari catre centrul Bucurestiului se va desfasura pe rute ocolitoare.

Circulatia rutiera auto se va desfasura astfel:

  • Sensul de coborare dinspre cartierele Drumul Taberei si Militari se va face prin Soseaua Pandurilor - Calea 13 Septembrie, precum si prin Soseaua Geniului - Soseaua Cotroceni.
  • Pe sensul spre urcare catre cele doua cartiere, circulatia rutiera se va desfasura prin Splaiul Independentei - Soseaua Cotroceni - Soseaua Geniului; Soseaua Cotroceni - Bulevardul Iuliu Maniu - Bulevardul Vasile Milea si prin Splaiul Independentei - strada Elefterie - Bulevardul Eroilor.

Primaria Capitalei adreseaza un apel public rezidentilor din strada Dr Gheorghe Marinescu si Elefterie - proprietari de masini - sa elibereze carosabilul de autoturismele parcate pe aceste artere. Pe cele doua artere se va institui, inca de duminica, restrictia de "oprire interzisa", masura care ajuta in procesul de fluidizare al traficului.

De asemenea, ca masura de fluidizarea traficului, Brigada de Politie Rutiera, Directia Generalade Politie a Municipiului Bucuresti si Politia Locala a Sectoarelor 1, 3, 4, 5 si 6 vor suplimenta cu 40 de echipaje numarul de echipaje in strada, fata de prezenta constanta pe arterele Capitalei in conditii normale de trafic."

Un barbat cara un sac dintr-o cladire in curs de evacuare din zona intersectiei Bd. Eroilor Sanitari cu Bd. Eroilor, adiacenta santierului magistralei 5 de metrou (Sursa foto: Mediafax)

Primarul general interimar al Capitalei, Razvan Sava, i-a convocat, duminica, la sediul Primariei Municipiului Bucuresti, pe reprezentantii Metrorex, ai Politiei Rutiere, ai ISU si ai Inspectoratului de Stat in Constructii pentru a discuta masurile de interventie pentru punerea in siguranta a perimetrului, precum si eventuale masuri de extindere a restrictiei de circulatie rutiera in zona Eroilor, unde s-a surpat terenul, existand riscul de prabusire a carosabilului.

Sambata, traficul rutier pe bulevardul Eroilor, intre str. Carol Davila si Pod Eroilor, si pe bulevardul Eroilor Sanitari, intre str. Carol Davila si Piata Operei, a fost intrerupt din cauza surparii terenului.

PMB a precizat, intr-un comunicat de presa, ca incidentul a fost semnalat de constructorul care efectueaza lucrari de modernizare si extindere pentru Metrorex.

"Deoarece exista riscul prabusirii carosabilului si propagarii surparii spre imobilele aflate la intersectia bulevardului Eroilor cu bulevardul Eroii Sanitari, primarul general Razvan Sava a convocat un comandament de urgenta si a dispus inchiderea traficului in zona, pana la punerea in siguranta a perimetrului", se arata in comunicatul citat.

Astfel, s-a inchis circulatia pe urmatoarele strazi: pe bd. Eroilor, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila, iar pe sensul spre periferie, de la Splaiul Independentei si pe bd. Eroii Sanitari, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila.

Circulatia rutiera se va desfasura deviat, astfel: pe sensul spre centru, dinspre cartierele Drumul Taberei si Militari, pe sos. Pandurilor - Calea 13 Septembrie sau sos. Geniului - sos. Cotroceni; pe sensul spre cele doua cartiere, pe Splaiul Independentei - sos. Cotroceni - sos. Geniului sau sos. Cotroceni - bd. Iuliu Maniu - bd. Vasile Milea.

Carosabil vizibil deformat, in zona intersectiei Bd. Eroilor Sanitari cu Bd. Eroilor, adiacenta santierului magistralei 5 de metrou (Sursa foto: Mediafax)

Conform unui comunicat remis de Ministerul Transporturilor, au aparut deformari in sosea din cauza lucrarilor la extinderea magistralei de metrou inca de vineri, constructorul luand o serie de masuri.

"Ca urmare a strapungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei statiei de metrou Eroilor in zona intersectiei dintre axul 1 si linia 2 pentru intrarea in statie a utilajului TBM, s-au produs infiltratii cu antrenare de material solid pe conturul utilajului. Fenomenul s-a declansat in data de 11 decembrie 2015, la ora 15.30, generand tasari sub placa carosabila. Imediat, constructorul a umplut golurile aparute sub carosabil cu circa 70 de metri cubi de beton", potrivit Ministerului Transporturilor.

Fenomenul de tasare a continuat si sambata, drept pentru care au fost luate mai multe masuri pentru stabilizarea zonei din subteran. Dupa turnarea unei cantitati suplimentare de beton (de circa 120 de metri cubi), s-au executat lucrari de stopare a infiltratilor prin etansarea bazei utilajului.

Potrivit sursei citate, constructorul afirma ca tendinta tasarilor este spre stagnare, dar, ca masura asiguratorie, zona va fi in continuare monitorizata.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a convocat, sambata, Comitetul Ministerial pentru Situatii de Urgenta "pentru a analiza si a lua toate masurile care se impun in vederea solutionarii tuturor deficientelor ce pot aparea din cauza acestei situatii" si a discutat la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentantii Metrorex, ai constructorului, proiectantul, consultantul si firma de monitorizare a terenului si imobilelor din zona.

Pe de alta parte, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) a precizat, sambata, ca in conditiile in care reprezentantii constructorului nu au putut preciza daca este vorba despre o problema punctuala sau despre una "mai ampla in subteran", nu se poate "garanta siguranta locatarilor din zona".

Potrivit sursei citate, in zona Eroilor, unde au aparut deformari in sosea din cauza lucrarilor la extinderea magistralei de metrou, se afla doua blocuri, la fata locului fiind trimise echipaje pentru a interveni in caz de necesitate.

Constructorul sectiunii Raul Doamnei - Eroilor este Asocierea Astaldi (Italia) - FCC Construccion (Spania) - Delta ACM (Romania) - AB Construct (Romania).

Sectiunea Raul Doamnei - Eroilor este finantata din fonduri structurale nerambursabile in cadrul Programului Operational Sectorial Transport 2007-2013.

Magistrala 5 va fi realizata in doua etape: tronsonul Drumul Taberei - Universitate in prima etapa de executie si Universitate - Pantelimon, in etapa a doua. Tronsonul 1 Drumul Taberei - Eroilor al Magistralei 5 Drumul Taberei-Pantelimon, in lungime totala de 6,8 km, va avea un depou si zece statii de metrou: Raul Doamnei, Valea Argesului, Valea Ialomitei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militara, Eroilor.

Pana in prezent, valoarea totala a contractelor atribuite pentru constructia Magistralei 5 de metrou se ridica la circa 2,6 miliarde de lei cu TVA inclus, echivalentul a circa 585 milioane euro.