Universitatea Danubius din Galati anunta, intr-un drept la replica trimis HotNews.ro, ca nu a infiintat Colegii postliceale. Absolventii de liceu fara diploma de bacalaureat se pot inscrie in cadrul Scolii Postliceale Danubius, care a fost infiintata in 2013 in cadrul Fundatiei Universitare Benone Pusca, afirma Universitatea Danubius.

Universitatea DanubiusFoto: www.univ-danubius.ro

HotNews.ro a listat universitatile care au anuntat pe site-urile lor ca admit absolventi fara Bacalaureat in cadrul colegiilor prevazute de OUG 49/2014, dar si universitatile care anunta pe site-urile lor postliceale la care se pot inscrie persoane fara diploma de Bacalaureat (Detalii aici). Printre acestea, si Universitatea Danubius din Galati - care anunta pe site cursurile desfasurate de Scoala Postliceala Danubius.

Intr-un drept la replica, Universitatea "Danubius" anunta ca nu a infiintat Colegii postliceale si nu este de acord cu inscrierea la programele de studii de licenta a candidatilor care nu au diploma de Bacalaureat sau adeverinta care sa ateste faptul ca au promovat acest examen.

“Scoala Postliceala Danubius a fost infiintata in anul 2013, anterior legislatiei care reglementeaza posibilitatea universitatilor de a infiinta colegiile universitare, in cadrul Fundatiei Universitare Benone Pusca, functionand cu doua specializari: TURISM si ASISTENT MEDICAL GENERALIST. Cei care urmeaza cursurile acestei Scoli Postliceale au statutul de elev si nu de student, indiferent de imprejurarea ca s-au inscris cu sau fara diploma de Bacalaureat”, precizeaza institutia de invatamant superior.

Aceasta sustine ca “specializarile acestei Scoli sunt autorizate de catre ARACIP prin ordin al ministrului. Durata cursurilor este de 2 ani, la finalul acestora cursantii primind o diploma care atesta respectiva specializare”.

“Anul scolar a inceput ieri, pe data de 15 septembrie, pentru cursantii Scolii Postliceale Danubius (TURISM si ASISTENT MEDICAL GENERALIST) iar anul universitar (pentru studentii Facultatilor de Drept, Stiinte Economice, Comunicare si Relatii Internationale) incepe pe 1 octombrie. Este libera optiune a cursantului fara Bacalaureat care s-a inscris la cursurile Scolii Postilceale Danubius, daca alege sa mearga mai departe si sa promoveze aceste examen, caz in care se va putea inscrie la programele de licenta din anul I de studii la orice institutie de invatamant superior doreste”, informeaza Universitatea Danubius din Galati.

Institutia de invatamant superior sustine ca “se alatura pozitiei marilor universitati din Romania, in sensul ca nu este de acord cu inscrierea la programele de licenta a celor care nu au promovat examenul de bacalaureat”.

Citeste si: