Presedintele Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), Bogdan Lehel Lorand, a declarat pentru HotNews.ro ca institutia pe care o conduce a luat o hotarare, in privinta licitatiei pentru manuale digitale, dupa ce a primit 11 contestatii. "3 contestatii au fost admise in tot, 6 au fost admise in parte si 2 au fost respinse. S-a dispus ca Ministerul Educatiei sa reevalueze ofertele in termen de 10 zile. Nu am amanat pronuntarea, noi ne-am pronuntat in cursul zilei de ieri: am obligat MEN sa reevalueze ofertele", a declarat pentru HotNews.ro presedintele CNSC, Bogdan Lehel Lorand.

Lehel Lorand BogdanFoto: EurActiv.ro

Bogdan Lehel Lorand a explicat pentru HotNews.ro ca reevaluarea ofertelor, la care este obligat Ministerul Educatiei, inseamna ca autoritatea "sa evalueze din nou toate ofertele operatorilor economici care au participat la licitatie, au depus contestatii si carora li s-au admis contestatiile, in parte sau in tot. Trebuie sa li se reevalueze ofertele, pentru ca s-au gasit anumite nereguli". Oficialul a precizat ca nu poate spune care sunt neregulile, pentru ca nu a facut parte din comisia care a analizat acest caz.

Intrebat daca reevaluarea poate duce la desemnarea de catre Ministerul Educatiei a altor castigatori ai licitatiei pentru manuale digitale, presedintele CNSC a raspuns: "normal. Asta poate duce la schimbarea castigatorilor sau se poate ca ei sa ramana aceiasi. Se poate, ca urmare a reevaluarii, sa desemneze acelasi castigator sau altii ". "Decizia de reevaluare a ofertelor inseamna ca aspectele invocate de operatorii economici au fost intemeiate, deci acele critici tebuie clarificate", a declarat pentru HotNews.ro Bogdan Lehel Lorand.

Oficialul a explicat pentru HotNews.ro care este procedura, in continuare: "Ministerul Educatiei trebuie sa reevalueze ofertele in termen de 10 zile de la comunicare. Daca primeste astazi decizia CNSC, ministerul are obligatia ca incepand de astazi in 10 zile calendaristice sa reevalueze ofertele. Poate sa faca aceasta evaluare si in 2 zile. Dupa care dau o noua comunicare si desemneaza un nou castigator".

Si acei castigatori pot fi contestati la CNSC. "Se pot face contestatii, insa cu platirea din nou a acelei garantii de buna conduita", care este de 1% din valoarea contractului, a precizat Bogdan Lehel Lorand. Acesta a precizat ca "nu mai putem spune ca operatorii economici fac contestatii de dragul de a face contestatii, pentru ca nimeni nu este nebun sa plateasca o suma foarte mare, cat este aceasta garantie de buna conduita". "Legal, operatorii economici au posibilitatea sa conteste din nou, dar trebuie sa plateasca din nou. Noi ne-am pronuntat deja ieri, astazi se comunica partilor - Ministerului Educatiei si celor 11 contestatori, cu motivarea aferenta. MEN sau orice alta persoana poate ataca decizia noastra la Curtea de Apel in termen de 10 zile", a declarat pentru HotNews.ro presedintele Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.

Victor Ponta: Sper ca decizia CNSC sa fie foarte clara, in sensul in care cine trebuie sa faca manualele

Victor Ponta

Victor Ponta

Foto: gov.ro

Amintim ca premierul Victor Ponta a declarat in urma cu o zi, miercuri, 10 septembrie, ca a fost informat in sedinta de guvern de ministrul Educatiei, Remus Pricopie, ca in cursul zilei Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor (CNSC) se va pronunta asupra contestatiilor depuse in urma licitatiilor la manualele scolare, transmite Agerpres.

"Domnul Pricopie m-a anuntat, in cursul sedintei de guvern, ca in urma contestatiilor depuse de catre diverse companii astazi probabil [miercuri, 10 septembrie - n.red.] ca se va pronunta Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor. Deci, dupa cum stiti, boala contestarii in Romania este una extrem de raspandita, nimeni nu poate incalca legea. Sper ca astazi decizia CNSC sa fie foarte clara, in sensul in care cine trebuie sa faca manualele", a declarat premierul la Palatul Victoria, potrivit agentiei de presa citate.

Cine sunt castigatorii desemnati in prima faza de Ministerul Educatiei

Ministerul Educatiei a anuntat pe 4 august ca a selectat 9 oferte de manuale pentru clasele I si a II-a. La licitatie au participat 21 de firme - care au depus oferte individual sau in asociere. Marii castigatori ai licitatiei pentru manuale digitale pentru clasele I si a II-a sunt CD PRESS SRL si SIVECO. Vezi mai jos castigatorii licitatiei:

1. Manualul de Comunicare in limba romana clasa I:

  • SC CD Press SRL_OF_1
  • SC CD Press SRL_OF_2
  • Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO Romania SA

2. Comunicare in limba materna maghiara clasa I:

  • Editura Corvin Deva

3. Comunicare in limba romana clasa a II-a:

  • SC CD PRESS SRL

4. Matematica si explorarea mediului clasa I:

  • SC CD PRESS SRL

  • Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO Romania SA
  • 5. Matematica si explorarea mediului clasa a II-a:

    • SC CD PRESS SRL

    6. Limba moderna clasa I - limba engleza:

    • SC Edu Soft Marketing Srl + SC Cromatic Tipo SRL

    Ce au contestat editorii

    Pe 21 august 2014, mai multe edituri care nu au castigat licitatia au anuntat in cadrul unei conferinte de presa organizate de Federatia Editorilor din Romania (FER) ca au depus 17 sesizari la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), la Consiliul Concurentei, la Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) si la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), in privinta licitatiei de manuale digitale.

    Cosmin Malureanu, directorul editurii Ascendia Design, a declarat ca "Au fost probleme la deschiderea ofertelor, unde Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE - organism aflat in subordinea Ministerului Educatiei si autoritatea contractanta in cadrul licitatiei - n.red.) si-a asumat in scris fraudarea procedurii, pentru ca in procesul verbal de deschidere a ofertelor se stipuleaza: 'Avand in vedere faptul ca la mai multi ofertanti prezentarea ofertei nu a respectat intru totul prevederile din fisa de date, aceste inexactitati neconducand la deconspirarea vreunui element in aceasta etapa neafectand cursul deschiderii ofertelor, pentru a crea cadrul liberei concurente comisia a decis inregistrarea tuturor ofertelor'".

    Acesta a sustinut ca in cadrul licitatiei "au fost folosite instrumente de evaluare in mod ilegal", facand referire la un criteriu existent in cadrul unui ordin de ministru si aplicat in cadrul licitatiei, desi "nu se gasea si in caietul de sarcini". "Comisia a acceptat oferte cu preturi suspecte de dumping, au fost descalificate oferte pe criterii tehnice triviale (...), ne-am lovit de refuzul furnizarii propriei fise de evaluare in timp util pentru a putea contesta rezultatul (...), au refuzat sa ne furnizeze competentele evaluatorilor. Licitatia a fost profund viciata, deliberat sau in urma unor abateri grave", a continuat directorul editurii Ascendia Design, care a participat la licitatie si nu se afla printre castigatori, pana la reevaluarea Ministerului

    Problemele ridicate de editorii care nu au fost desemnati castigatori ai licitatiei in primul anunt al Ministerului Educatiei:

    • Utilizarea unor criterii eliminatorii inexistente in caietul de sarcini al licitatiei". Federatia Editorilor din Romania precizeaza ca Centrul National de Evaluare si Examinare (organism aflat in subordinea Ministerului Educatiei si autoritatea contractanta in cadrul licitatiei - n.red.) a invocat, in majoritatea comunicarilor de respingere a ofertelor trimise participantilor, "doua praguri eliminatorii, care nu sunt prevazute in caietul de sarcini si nici in alte documente ale licitatiei". Ele sunt prevazute in ordinul de ministru 5559/2013, "care nu se regaseste printre documentele licitatiei", sustine FER. Potrivit editorilor, in cadrul clarificarilor cerute de posibili ofertanti, Centrul National de Evaluare si Examinare a raspuns: "Ofertele castigatoare vor fi acele oferte care respecta cerintele din caietul de sarcini si care se clasifica in ordinea punctajelor pe primele 6 locuri." Caietul de sarcini nu contine nicio trimitere la OMEN 5559/2013 sau la praguri eliminatorii, subliniaza Federatia Editorilor.
    • "Greseli de calcul care au calificat eronat doi dintre castigatori (Siveco+Litera in doua cazuri si CD Press intr-un alt caz)". Editorii anunta ca au refacut calculele evaluatorilor, pe baza documentelor oficiale emise de Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE), si ca "Siveco+Litera nu s-ar afla printre castigatori nici in cazul manualului de comunicare pentru clasa I, nici in cazul manualului de matematica pentru clasa I". Tot in urma calculelor federatiei, "manualul de matematica pentru clasa a II-a ramane fara niciun castigator (pierde CD Press, altfel declarat unic castigator de CNEE)".
    • "Tolerarea preturilor suspecte de dumping". Federatia Editorilor sustine ca "un punct controversat este acceptarea de catre CNEE a ofertelor de pret aflate mult sub pretul estimat de autoritatea contractanta, desi au fost sesizari chiar la sedinta de deschidere a ofertelor. De exemplu: manualul de comunicare in limba romana pentru clasa I a fost estimat de CNEE la un pret de 8,22 lei. Editurile cu traditie in domeniu au avut oferte de pret in jurul sumei de 8 lei (acoperind cu greu costurile). Cativa ofertanti au venit cu preturi neobisnuit de mici, cu mult sub baremul de 70% prevazut de legislatie ( Siveco+Litera au ofertat un pret de numai 4,74 lei, iar recordul a apartinut  CD Press, cu numai 4,65 lei). Pretul include atat partea de print (drepturi de autor, cheltuieli de editare, tipar full-color, 120 de pagini, format mare, brosat, doua volume etc.), cat si doua CD-uri cu manualul digital". Potrivit FER, "Comisia era obligata de lege sa ceara justificari acelor ofertanti care au propus preturi aflate sub 70% din valoarea estimata de autoritatea contractanta. CNEE si MEN n-au comunicat daca s-a facut aceasta analiza. Solicitam, in spiritul transparentei ca explicatiile ofertantilor in cauza sa fie facute publice, precum si motivele acceptarii lor de catre comisie, in cazul in care comisia a dispus aceasta verificare".
    • "Eliminarea abuziva a aproape tuturor ofertelor, pe motive tehnice minore". Editorii atrag atentia ca "acele firme care au ofertat cele mai mici preturi (deci care au avut, astfel, cele mai mici cheltuieli pentru a asigura calitatea manualului)" sunt "singurele care au trecut fara greseala evaluarea tehnica". "Restul ofertelor (printre care cele ale unor edituri prestigioase si firme de IT cu un portofoliu digital consistent) au fost respinse. Motivele sunt de ordinul ridicolului. De exemplu: 0,5% din imaginile utilizate in manualul de comunicare pentru clasa I au dimensiuni peste cei 500k ceruti de in caietul de sarcini. Ce inseamna 0,5%? 12 imagini din 2396. Acele imagini au dimensiuni mai mari pentru ca folosesc mai multe culori si sunt apelate in cazul ecranelor cu densitate mare de pixeli (retina display). Dimensiunea lor in pixeli, daca tii la calitatea imaginilor, este una foarte mare, de aici si trecerea peste limita (aleatorie) de 500k. Mentionam ca incarcarea locala a unor imagini mai mari de 500k nu este de natura sa incetineasca in vreun fel utilizarea manualului digital. Alte oferte au fost respinse pe criterii asemanatoare: daca nu erau imaginile prea mari, atunci au fost fisierele audio (mp3) sau video (mp4), nedeschiderea unor fisiere etc", se arata in comunicatul Federatiei Editorilor din Romania.
    • "Nerespectarea calendarului asumat". "Ministerul Educatiei si CNEE nu sunt la prima abatere de la calendarul auto-impus al licitatiei. Probabil cea mai grava este intarzierea nejustificata si, consideram noi, ilegala a anuntarii rezultatelor, care ar fi trebuit sa aiba loc pe 28 iulie si, in fapt, a fost facuta numai pe data de 4 august. CNEE nu a oferit nicio explicatie in aceasta privinta. Nu intelegem de ce a fost nevoie de 18 zile pentru a se evalua doar 9 proiecte de manuale, celelalte fiind eliminate abuziv din start, pe motive tehnice (si de pret) si nemaifiind supuse analizei de continut. Suspectam ca aceste criterii eliminatorii au fost introduse dupa sedinta de deschidere a ofertelor, deoarece la deschiderea plicurilor nicio oferta nu a fost eliminata pentru neindeplinirea baremului de 43 puncte pentru pret, criteriu invocat abia acum", avertizeaza editorii.
    • "Netransparenta cu privire la numele si calificarile evaluatorilor". Editorii sustin de asemenea ca nu cunosc cine anume au fost evaluatorii si solicita CNEE sa publice lista si CV-urile evaluatorilor "pentru a ne asigura ca evaluarea nu a fost facuta superficial sau neavizat". "Argumentele tehnice de respingere primite de unii ofertanti indica, din pacate, acest lucru. O buna parte din observatiile evaluatorilor nu sunt reproductibile pe proba martor a ofertantilor. Iar restul se incadreaza in zona celor care pot fi foarte usor corectate si care nu sunt de natura sa prejudicieze utilizarea intregului manual", se mai arata in comunicatul remis HotNews.ro.

    Care sunt celelalte firme care au participat la licitatia de manuale digitale

    21 de firme au participat la licitatia pentru manuale scolare tiparite si digitale, lansata de Ministerul Educatiei. Vezi mai jos toate companiile care au depus oferte in cadrul licitatiei pentru manuale scolare, potrivit unui document obtinut de HotNews.ro:

    1. Centrul de Carte Straina SITKA SRL

    2. S.C. Humanitas S.A. + S.C. Read Forward S.R.L.

    3. Editura Corvin Deva

    4. Uniscan Grup Educational SRL + Expres Publishing S.A.

    5. Pearson Education Limited

    6. S.C. Norand SRL

    7. S.C. Aramis Print SRL

    8. S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL

    9. SC CD Press SRL

    10. SC Didactica Publishing House SRL

    11. T3 INFO SRL

    12. SC Edu Soft Marketing SRL + SC Cromatic Tipo SRL

    13. Grup Media Litera SRL + Grup Editorial Litera SRL + SC Siveco Romania SA

    14. Insoft Development&Consulting +S.C. Editura All SRL

    15. Fisher International

    16. Corint Junior SRL

    17. S.C. Educational Center SRL

    18. Akademos Art SRL + Stand Agentie Difuzare Cart SRL

    19. Editura Didactica si Pedagogica

    20. Ascendia Design SRL

    21. Intuitext

    Care sunt materiile pentru care fiecare editura in parte a realizat manuale tiparite si digitale cu care s-a prezentat la licitatie si care sunt preturile per manual la care fiecare companie s-a angajat

    Manualul de Comunicare in limba romana - Clasa I /pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 8,10 lei, cantitatea maxima de manuale pentru aceasta disciplina este de 678.000, conform acordului cadru, iar valoarea integrala estimata de minister este de 5.491.800 lei. Ofertanti:

    • S.C. Humanitas S.A. + S.C. Read Forward S.R.L: 8,05 lei / manual
    • S.C. Aramis Print SRL: 5,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 6,5 lei
    • SC CD Press SRL: 4,78 - 4,65 lei (doua preturi pentru ca a depus doua oferte de manuale / ambele oferte au fost declarate castigatoare - n.red.)
    • Grup Media Litera SRL + Grup Editorial Litera SRL + SC Siveco Romania SA: 4,74 lei (oferta de asemenea castigatoare)
    • Insoft Development&Consulting +S.C. Editura All SRL: 8,05 lei
    • Corint Junior SRL: 8 lei
    • Akademos Art SRL + Stand Agentie Difuzare Cart SRL: 7,3 lei
    • Editura Didactica si Pedagogica: 7,45 lei
    • Intuitext: 5,39 lei

    Manualul de Comunicare in limba romana pentru minoritati - Clasa I / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 12,15 lei. Ofertanti:

    • Editura Corvin Deva: 11,5 lei / manual
    • S.C. Norand SRL: 10,5 lei
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Manualul de Comunicare in limba materna maghiara - Clasa I / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 12,15 lei. Ofertanti:

    • Editura Corvin Deva: 11,50 lei/manual (oferta castigatoare)
    • S.C. Norand SRL: 10,80 lei
    • T3 INFO SRL: 12 lei

    Manualul de Comunicare in limba romana - Clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 9,72 lei

    Ofertanti:

    • S.C. Humanitas S.A. + S.C. Read Forward S.R.L: 8,9 lei/manual
    • S.C. Aramis Print SRL: 6,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 7,2 lei
    • SC CD Press SRL: 5,35 lei (oferta castigatoare)
    • Corint Junior SRL: 9,6 lei
    • Ascendia Design SRL: 8,99 lei
    • Intuitext SRL: 6,47 lei

    Manualul de Comunicare in limba romana pentru minoritati - Clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 12,15 lei

    Ofertanti:

    • Editura Corvin Deva: 11,5 lei/manual
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Manualul de Comunicare in limba materna maghiara - Clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 12,15 lei

    Ofertanti:

    • Editura Corvin Deva: 12,1 lei/manual
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Manualul de Matematica si explorarea mediului - clasa I / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 8,10 lei

    Ofertanti:

    • S.C. Humanitas S.A. + S.C. Read Forward S.R.L: 8,05 lei/manual
    • Editura Corvin Deva: 8,10 - 6,95 lei
    • S.C. Aramis Print SRL: 5,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 6,40 lei
    • SC CD Press SRL: 4,78 lei (oferta castigatoare)
    • SC Didactica Publishing House SRL: 7,22 lei
    • SC Edu Soft Marketing SRL + SC Cromatic Tipo SRL: 6 lei
    • Grup Media Litera SRL + Grup Editorial Litera SRL + SC Siveco Romania SA: 4,74 lei (oferta castigatoare)
    • Insoft Development&Consulting +S.C. Editura All SRL: 8,05 lei
    • Akademos Art SRL + Stand Agentie Difuzare Cart SRL: 6,80 lei
    • Intuitext: 5,39 lei

    Manualul de Matematica si explorarea mediului - clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 9,72 lei

    Ofertanti:

    • S.C. Humanitas S.A. + S.C. Read Forward S.R.L: 9,55 lei/manual
    • S.C. Aramis Print SRL: 6,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 7,10 lei
    • SC CD Press SRL: 5,35 lei (oferta castigatoare)
    • SC Didactica Publishing House SRL: 8,22 lei
    • Insoft Development&Consulting +S.C. Editura All SRL: 9,70 lei
    • Corint Junior SRL: 9,30 lei
    • Intuitext: 6,47 lei

    Manualul de Limba moderna - clasa I / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 8,10 lei

    Ofertanti:

    • Centrul de Carte Straina SITKA SRL: 7,24 - 6,04 lei/manual
    • Uniscan Grup Educational SRL + Expres Publishing S.A.: 7,80 lei
    • Pearson Education Limited: 8,10 lei
    • S.C. Aramis Print SRL: 5,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 7,70 lei
    • SC Edu Soft Marketing SRL + SC Cromatic Tipo SRL: 7 lei (oferta castigatoare)
    • Fisher International: 8,10 lei
    • S.C. Educational Center SRL: 7,90 - 8,05 lei

    Manualul de Limba moderna - clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 9,72 lei

    Ofertanti:

    • Centrul de Carte Straina SITKA SRL: 8,50 lei/manual
    • Uniscan Grup Educational SRL + Expres Publishing S.A.: 9 lei
    • Pearson Education Limited: 9,72 lei
    • S.C. Aramis Print SRL: 6,97 lei
    • S.C. Grupul Editorial Art SRL + S.C. Infomedia Pro SRL: 8,50 lei
    • Fisher International: 9,72 lei
    • S.C. Educational Center SRL: 9,59 - 9,68 lei
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Manualul de Religie - clasa I / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 6,10 lei

    Ofertanti:

    • Corint Junior SRL: 6,05 lei/manual
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Manualul de Religie - clasa a II-a / pretul unui exemplar a fost estimat de Ministerul Educatiei la 7,72 lei

    Ofertanti:

    • Corint Junior SRL: 7,70 lei/manual
    • Ministerul Educatiei a anuntat ca nu a fost selectata nicio oferta

    Citeste si: