Ponta, aparat cu toate armele de ministrul Educatiei / Foto: Consiliul European

Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a anuntat joica dizolva Consiliul general al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Ordinul de modificare a acestui consiliu a fost publicat in Monitorul Oficial putin inainte de ora 11:00, iar Consiliul general al CNATDCU s-a reunit la ora 9:00, conform unui calendar anuntat inca de saptamana trecuta, pentru a discuta acuzatiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta.

Potrivit legislatiei actuale, Consiliul general al CNATDCU este forul abilitat prin lege sa se ocupe de acuzatiile de plagiat care privesc o diploma de doctorat, deci si acuzatiile de plagiat aduse tezei premierului Victor Ponta. Ministerul a luat decizia desfiintarii CNATDCU cu o zi inainte ca membrii Consiliului sa se intalneasca in sedinta Consiliului General, unde urma sa se ia in discutie teza de doctorat si acuzatiile de plagiat impotriva lui Ponta.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) este autoritatea care acorda cele mai importante titluri universitare si doctorale. El evalueaza dosarele de acordare a titlului de doctor si propune ministrului educatiei acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

Consiliul general al CNATDCU este abilitat sa analizeze calitatea tezelor de doctorat si sa propuna ministrului educatiei retragerea titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, adica inclusiv pentru plagiat.

  • Consiliul general CNATDCU poate sa propuna ministrului si retragerea dreptului de conducere de doctorat a indrumatorului tezei, precum si retragerea acreditarii scolii doctorale de drept de la Universitatea Bucuresti.

Regulamentul de functionare a CNATDCU prevede urmatoarele:

  • Orice persoana, inclusiv membrii CNATDCU, poate sesiza in scris, prin intermediul UEFISCDI, Consiliul General al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv cu privire la existenta plagiatului, in cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data sustinerii acesteia.
  • Consiliul General al CNATDCU analizeaza fiecare sesizare primita, consultand, dupa caz, alti membri ai CNATDCU
  • In urma fiecarei sesizari, in termen de maximum 60 de zile de la primirea acesteia, Consiliul general al CNATDCU decide daca au fost sau nu respectate standardele de calitate sau de etica profesionala, iar presedintele CNATDCU transmite autorului sesizarii decizia Consiliului general al CNATDCU si motivarea acesteia.
  • alin. (4). In cazul in care, in urma unei sesizari sau prin autosesizare, Consiliul general al CNATDCU decide ca nu au fost respectate standardele de calitate sau de etica profesionala, presedintele CNATDCU propune ministrului educatiei una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:
  • A) retragerea calitatii de conducator de doctorat
  • B) retragerea titlului de doctor
  • C) retragerea acreditarii scolii doctorale
  • In urma acestor propuneri, ministrul educatiei poate lua masuri conform prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.
  • In cazul in care membrii CNATDCU din cadrul unei comisii de evaluare a unei teze constata nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv existenta plagiatului, in cadrul tezei si/sau a activitatilor care au dus la realizarea acesteia, acestia invalideaza teza de doctorat, comunica aceste constatari celorlalti membri ai comisiei de evaluare si sesizeaza Consiliul general al CNATDCU pentru analiza responsabilitatii conducatorului de doctorat sau a scolii doctorale si aplicarea prevederilor alin. (4).
  • Conducatorul de doctorat raspunde impreuna cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv de asigurarea originalitatii continutului, potrivit prevederilor art. 143 alin. (4) si art. 170 din Legea nr. 1/2011.       

Vezi aici regulamentul integral de functionare a CNATDCU in vederea validarii tezelor de doctorat

Ce spune Legea Educatiei Nationale

Art. 168 - (5) Daca studentul-doctorand a indeplinit toate cerintele prevazute in programul de cercetare stiintifica si aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfacator" comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor, propunere care se inainteaza CNATDCU, spre validare. CNATDCU, in urma evaluarii dosarului, propune ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului acordarea sau neacordarea titlului de doctor.

(7) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educatiei, dupa validarea tezei de doctorat de catre CNATDCU

(8) In cazul in care CNATDCU invalideaza argumentat teza de doctorat, IOSUD primeste din partea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului o motivatie scrisa de invalidare, redactata in baza observatiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisa CNATDCU in termen de un an de la data primei invalidari. Daca lucrarea de doctorat se invalideaza si a doua oara, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.

Art. 170. - (1) In cazul nerespectarii standardelor de calitate sau de etica profesionala, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, intocmite, dupa caz, de CNATDCU, de CNCS, de

Consiliul de etica si management universitar sau de Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii, poate lua urmatoarele masuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calitatii de conducator de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor;

c) retragerea acreditarii scolii doctorale, ceea ce implica retragerea dreptului scolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenti-doctoranzi.

De ce este CNATDCU prima institutie competenta in cazul tezei de doctorat a premierului Ponta si nu Consiliul National de Etica, precum in cazul Mang?

CNATDCU este organismul care raspunde de calitatea doctoratelor, indiferent cine este autorul lor, in timp ce Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii se ocupa doar de analiza abaterilor realizate de cercetatori sau cadre didactice universitare, potrivit unei analize ad-astra.ro.

Premierul Victor Ponta este si cadru universitar, in prezent este insa suspendat. Consiliul National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvoltarii Tehnologice si Inovarii poate decide, dar nu este obligat, sa dispuna masuri suplimentare fata de cele dispuse de CNATDCU, precum interzicerea ocuparii de posturi didactice, conform art. 325 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, analizand nu doar teza de doctorat, ci si cartile plagiate de Victor Ponta.

Consiliul National de Etica este responsabil de eventualele plagiate sau abateri de la normele de buna conduita in activitatea de cercetare-dezvoltare, potrivit Ordonantei nr. 28 din 31 august 2011. Cu alte cuvinte, acuzatiile care privesc articole pe partea de cercetare si referitoare la cadre didactice merg catre Consiliul National de Etica, ce se poate si autosesiza.

Academicianul Dorel Banabic declara pentru HotNews.ro, la o zi dupa ce Nature si F.A.Z. au scris ca premierul Victor Ponta este acuzat ca ar fi plagiat lucrarea sa de doctorat publicata in 2003: "Probabil Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) se va autosesiza in acest caz, la sedinta de Consiliu care va avea loc pe 29 iunie, daca nu mai devreme". Acesta a explicat ca responsabilitatea efectuarii unei analize in acest caz este a CNATDCU.

Amintim ca ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a declarat in repetate randuri ca CNE nu se poate autosesiza in cazul Ponta.

Membrii Consiliului General al CNATDCU:

Marius Andruh-Universitatea Bucuresti (UB)-Presedinte

Dorel Banabic-Universitatea Tehnica Cluj-Napoca-Vicepresedinte

Lucian Pintilie-INCDFM-directorul Institutlui de la Magurele-Vicepresedinte

Lazar Vlasceanu-Universitatea Bucuresti-Vicepresedinte

Viorel Barbu-Alexandru Ioan Cuza- Iasi

Dragos Ciuparu-Petrol si Gaze Ploiesti

Mircea Dumitru-Universitatea Bucuresti

Ionel Haiduc-Presedintele Academiei

Liviu Marsavina-Politehnica Timisoara

Mircea Miclea-Universitatea Babes Bolyai-Cluj-Napoca(UBB)

Sergiu Nedevschi-UT Cluj

Cristian Oara-Universitatea Politehnica Bucuresti

Ioan Aurel Pop-UBB

Octavian Popescu-UBB

Marian Preda-UB

Bogdan C. Simionescu- Institutul de chimie macromoleculara Petre Poni-Iasi

Carmen Socaciu-Universitatea Medicina Veterinara Cluj-Napoca

Rodica Zafiu-UB

Citeste aici o analiza despre importanta CNATDCU

Cum a ratacit acuzatia de plagiat in cazul Ponta intre comisiile si consiliile de etica

Amintim ca revista Nature a scris luni, 18 iunie, ca premierul Victor Ponta este acuzat ca ar fi plagiat lucrarea sa de doctorat publicata in 2003. "Nature a vazut documente compilate de o sursa anonima ("whistle-blower" in original - N.red.) care arata ca mai mult de jumatate din teza de 432 de pagini in limba romana a lui Ponta consta in texte duplicate", se arata in articolul din Nature.

"<>, spune Marius Andruh, chimist la Universitatea din Bucuresti si presedinte al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Daca alegatiile sint dovedite, <>", scrie Nature.

Un articol similar legat de presupusul plagiat al premierului Victor Ponta a fost publicat si de Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ziarul german il compara pe Ponta cu fostul presedinte maghiar Pall Schmitt si fostul ministru german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttemberg. Ambii demnitari straini au demisionat dupa ce fusesera acuzati de plagiat.

PremierulVictor Ponta a sustinut o conferinta de presa pe 19 iunie in care a venit cu lucrarea sa de doctorat, pe care a prezentat-o jurnalistilor. Ponta a declarat ca el a trecut la bibliografie autorii despre care Nature scrie ca i-ar fi plagiat si singurul lucru de care poate fi acuzat este ca nu i-a trecut in subsolul paginii, sustinand ca, daca a gresit, va raspunde in fata unei comisii.