Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, joi, că o nouă întălnire cu sindicaliștii din sănătate va avea loc marțea viitoare, pe 8 mai, în condițiile în care pe 7 mai este anunțată o grevă de avertisment de două ore în sistemul sanitar, iar pe 11 mai grevă generală. La întâlnire urmează să participe și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Protest in Piata VictorieiFoto: Hotnews

Viorica Dăncilă a anunțat o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor în cadrul căreia "să vedem ce soluții putem găsi pentru problemele pe care le ridică".

Programul de proteste anunţat de sindicatele din sănătate - inclusiv grevă de avertisment de două ore pe 7 mai și grevă generală pe 11 mai - rămâne valabil "deocamdată", a anunțat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din sistemul sanitar, după întâlnirea din urmă cu o zi dintre sindicaliști și ministrul Sănătății.

Sorina Pintea a declarat, miercuri, după întâlnirea cu sindicaliştii, că va prezenta premierului Viorica Dăncilă propunerile acestora. Întrebată dacă propunerile sindicaliştilor coincid cu cele ale autorităţilor, Pintea a spus că acestea în mare parte sunt 'aproximativ aceleaşi'. Potrivit Sorinei Pintea, o grevă în sistem nu este de 'bun augur'.

"Este vorba despre nişte propuneri pe care sindicatele le-au făcut pentru a rezolva problemele salarizării din acest an, propuneri pe care o să le prezint doamnei prim-ministru în cursul zilei de astăzi. Propunerile sunt aproximativ aceleaşi care au fost făcute după mitingul din Piaţa Victoriei, (...) propuneri pe care le analizăm, o să le propun doamnei prim-ministru", a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

"Sunt şi aceste propuneri, sunt făcute, sunt transmise doamnei prim-ministru. În mare parte, pot să vă spun că sunt aproximativ aceleaşi cu cele făcute de sindicate, dar va trebui să le analizăm, să mai facem nişte simulări astfel încât scopul modificărilor pe care le vom face ulterior să fie atins, adică nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja, să nu existe aceste probleme care există în acest moment", a precizat ministrul Sănătății

Sorina Pintea spune că o grevă în sistem nu este de "bun augur": "Pe noi ne interesează să rezolvăm problema, nu să avem grevă în sistem, pacientul trebuie îngrijit. Cred că o grevă în acest moment nu este de bun augur. Pe de altă parte, una dintre solicitările sindicatelor referitoare la demararea negocierilor privind contractul colectiv de muncă este ca şi rezolvată, în sensul că vom demara aceste negocieri."

La rândul său, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a susţinut necesitatea modificării Legii salarizării: "Până la urmă, esenţa este că trebuie să ajungem la modificarea legii, pentru că nu putem să facem ceea ce ne-am propus fără această modificare a legii. În ce sens, cum şi în ce criterii şi ce calcule se vor face în continuare rămâne ca doamna premier care a făcut propunerea, ca şi managerii cu care s-a întâlnit să găsească soluţii, numai că soluţiile lor coroborate cu ale noastre duc în acelaşi punct - modificarea legii."

Liderul sindical a adăugat că, deocamdată, programul anunţat pentru proteste rămâne valabil: "Deocamdată rămânem pe ceea ce am stabilit împreună în Consiliul Naţional. O să chemăm totuşi colegii spre sfârşitul săptămânii, poate mai avem încă o discuţie cu doamna ministru după ce se întâlneşte cu cei abilitaţi din Guvern, cu doamna premier, să ne spună punctul de vedere. Deocamdată la acest moment programul rămâne acelaşi pe care l-am stabilit", a declarat Leonard Bărăscu.

El a mai precizat că până în prezent s-au strâns 35.000 de semnături pentru susţinerea grevei: "Au fost şi aceste zile libere şi aceste sărbători şi atunci nu s-a putut merge în concordanţă procentuală cu ceea ce ne-am dorit cu strângerea de semnături. Va depăşi numărul de 50.000. Toate discuţiile avute cu doamna ministru au dus într-o zonă în care trebuie să rezolvăm. (...) Regulamentul de sporuri, ca şi legea, este perfectibil."

Legea salarizării și regulamentul sporurilor, mărul discordiei în negocieri

Angajații din sistemul sanitar au anunțat vor fi în grevă de avertisment pe data de 7 mai, iar din 11 mai vor declanșa greva generală, a declarat, pe 19 aprilie, pentru HotNews.ro, Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din domeniu.

Angajații din sistemul sanitar sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării și de noul regulament al sporurilor, care, spune Iulian Pope, au făcut ca "foarte multe salarii să fie scăzute". Potrivit liderului sindical, doar 15% dintre angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri semnificative de salarii după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în rest fiind vorba despre creșteri nesemnificative, scăderi sau stagnări.

Angajații din sistemul sanitar au primit, în jurul datei de 15 aprilie, primele salarii (aferente lunii martie) după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor. Chiar și după ce salariile au venit, printre angajații din sistem domnește în continuare confuzia. Cadre medicale consultate de HotNews.ro spun că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei. Ministrul Sănătății admite că salariile a 10% dintre angajații din sistem scad și cere ca tăierile să fie acoperite din fondurile proprii ale spitalelor. O soluție considerată doar una "temporară" de sindicatele din sănătate, din cauza lipsei de fonduri. (Pe larg aici).

Citește și: