Rusia a atacat din nou regiunea Odesa cu drone kamikaze. Exploziile s-au auzit de pe malul românesc al Dunării. Autoritățile impuse de Moscova în peninsula Crimeea au anunțat luni seară că un atac ucrainean este în desfășurate.

Soldat ucrainean cu un sistem antiaerian Strela-10Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

07:34Noul articol LIVE, cu evenimentele de miercuri, este aici

SINTEZA ZILEI

  • Rusia încearcă să revină în Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite după ce a fost expulzată în aprilie anul trecut, după ce a invadat Ucraina, relatează CNN.
  • „Ghinion, Vladimir, tu ai căutat-o”: Hillary Clinton, fost secretar de stat, l-a ironizat marți pe președintele rus Vladimir Putin, făcând referire la extinderea NATO după ce Rusia a invadat Ucraina, relatează AFP.
  • Ucraina va desfășura mai multe „acțiuni” împotriva „statului terorist” rus, a declarat Volodimir Zelenski în obișnuitul său discurs nocturn. Sancțiunile nu au fost suficiente pentru a stopa agresiunea Rusiei, a declarat președintele ucrainean.
  • Parlamentul Elvețian a votat ca peste două duzini de tancuri Leopard 2 să fie revândute Germaniei / Garanții că nu vor ajunge în Ucraina
  • Cel mai important lider al opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, a pierdut marți apelul împotriva unei noi pedepse de 19 ani de închisoare care îi prelungește pedeapsa totală la peste 30 de ani, relatează Reuters.
  • Platforma socială X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, este cea mai mare sursă de dezinformare privind războiul din Ucraina dintre principalele platforme online, a declarat marți vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova.
  • Comisia de Apărare a parlamentului bulgar a aprobat marţi donarea către Ucraina a unui număr neprecizat de rachete antiaeriene S-300 care sunt într-o stare tehnică ce nu permite utilizarea lor, dar pot fi reparate de armata ucraineană.

Principalele informații despre războiul din Ucraina, ziua 580, LIVETEXT:

00:58Germania va aplica controale mai stricte la frontierele cu Polonia și Republica Cehă pentru a contribui la combaterea traficului de persoane, a declarat marți ministrul de interne al acestei țări, în timp ce valul de migrație alimentează sprijinul extremei drepte înaintea alegerilor locale, potrivit Reuters.

Țara a primit aproximativ 1 milion de refugiați ucraineni în ultimul an, iar cererile de azil care nu au legătură cu Ucraina au crescut brusc. Autoritățile locale spun că construiesc noi locuințe, dar că se luptă să țină pasul cu cererea.

00:19„Ghinion, Vladimir, tu ai căutat-o”: Hillary Clinton, fost secretar de stat, l-a ironizat marți pe președintele rus Vladimir Putin, făcând referire la extinderea NATO după ce Rusia a invadat Ucraina, relatează AFP.

23:43Rusia încearcă să revină în Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite după ce a fost expulzată în aprilie anul trecut, după ce a invadat Ucraina, relatează CNN.

Ucraina va desfășura mai multe „acțiuni” împotriva „statului terorist” rus

23:21Norvegia, ajutor umanitar de 92 de milioane de dolari pentru Ucraina

Norvegia a promis un miliard de coroane norvegiene (92 de milioane de dolari) în asistență umanitară pentru Ucraina, pentru a ajuta la pregătirea populației pentru iarna care se apropie, a anunțat guvernul norvegian marți.

„Războiul brutal al Rusiei provoacă mari suferințe populației civile ucrainene”, a declarat ministrul norvegian de externe Anniken Huitfeldt la reuniunea internațională de la Oslo, axată pe nevoile umanitare ale Ucrainei.

22:25Zelenski promite să facă Rusia „să-și simtă pierderile” mai apăsat

Ucraina va desfășura mai multe „acțiuni” împotriva „statului terorist” rus, a declarat Volodimir Zelenski în obișnuitul său discurs nocturn.

Sancțiunile nu au fost suficiente pentru a stopa agresiunea Rusiei, a declarat președintele ucrainean.

21:31Președintele Camerei Comunelor din Canada și-a anunțat marți demisia, în urma scandalului provocat de omagiul adus unui veteran ucrainean care a luptat alături de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul vizitei președintelui Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

„Mă ridic cu inima strânsă pentru a-i informa pe deputați de demisia mea din funcția de președinte al Camerei Comunelor”, a declarat Anthony Rota în fața Parlamentului, vorbind despre „regretul său profund pentru greșeala făcută”.

21:20Șapte nave au părăsit Odesa prin coridorul temporar al Mării Negre

Șapte nave au părăsit deja Odesa prin coridorul umanitar temporar din Marea Neagră, a declarat Dmitro Pletenciuk, purtătorul de cuvânt al forțelor armate ucrainene, potrivit Interfax-Ucraina.

„Adică, șapte cazuri de succes din șapte. Două au intrat, șapte au ieșit. Cinci nave sunt cele care se aflau aici înainte de începerea invaziei la scară largă. În consecință, acest proces continuă. ”, a declarat el oficialul.

X (Twitter), principala sursă de dezinformare privind războiul din Ucraina

20:41Parlamentul Elvețian a votat ca peste două duzini de tancuri Leopard 2 să fie revândute Germaniei / Garanții că nu vor ajunge în Ucraina

În Elveția, Parlamentul a decis că 25 de tancuri Leopard 2, scoase din funcțiune, pot fi vândute înapoi Germaniei. Pentru această aprobare, Berlinul a trebuit să garanteze că tancurile nu vor fi livrate în Ucraina.

Armata elvețiană poate retrage 25 de tancuri Leopard 2 scoase din funcțiune, care pot fi apoi vândute înapoi producătorului german. Parlamentul elvețian a votat marți acest lucru, potrivit Tagesschau.de.

20:25Cel mai important lider al opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, a pierdut marți apelul împotriva unei noi pedepse de 19 ani de închisoare care îi prelungește pedeapsa totală la peste 30 de ani, relatează Reuters.

20:10O lovitură de artilerie rusă asupra localității Vovciansk din regiunea Harkov a rănit un bărbat în vârstă de 64 de ani, a anunțat Parchetul General la 26 septembrie.

Civilul a fost spitalizat în urma loviturii, au precizat procurorii.

Case, clădiri de fermă și o mașină au fost avariate în urma bombardamentului, potrivit raportului.

19:50Comisia Europeană numește platforma socială X (Twitter) principala sursă de dezinformare

Platforma socială X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, este cea mai mare sursă de dezinformare dintre principalele platforme online, a declarat marți vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova.

Oficialul a făcut această afirmație în timpul întâlnirii cu semnatarii Codului de bune practici privind dezinformarea, printre care se numără jucători importanți precum Facebook, Google, YouTube, TikTok și LinkedIn.

Bulgaria a donat Ucrainei un număr neprecizat de rachete antiaeriene S-300

18:58Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, în cadrul reuniunii Consiliului Permanent consolidat al OSCE, atacurile Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, inclusiv cele din imediata vecinătate a graniţelor României, relatează News.ro.

„În intervenţia sa, ministrul de externe Luminiţa Odobescu a condamnat atacurile Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, inclusiv cele din imediata vecinătate a graniţelor României şi a reafirmat sprijinul consolidat oferit de ţara noastră Ucrainei. A subliniat că actuala criză de securitate, generată de agresiunea neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei a afectat buna funcţionare a OSCE, ca urmare a atitudinii obstrucţioniste a Rusiei în procesul de luare a deciziilor la nivelul organizaţiei”, a transmis MAE.

18:43Comisia de Apărare a parlamentului bulgar a aprobat marţi donarea către Ucraina a unui număr neprecizat de rachete antiaeriene S-300 care sunt într-o stare tehnică ce nu permite utilizarea lor, dar pot fi reparate de armata ucraineană.

18:31 Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, numărul doi în Consiliul de Securitate al țării sale, a declarat marți că a vizitat trupe în apropierea frontului în regiunea Donețk, din estul Ucrainei, la ordinul președintelui Vladimir Putin, relatează AFP.

El a declarat că a vizitat un loc de antrenament militar din estul Ucrainei și a anunțat că armata rusă a recrutat 325.000 de oameni de la începutul anului.

Mai mulți oficiali ruși de rang înalt au vizitat regiunile ocupate ale Ucrainei de la începutul ofensivei Moscovei anul trecut, inclusiv Putin, care a efectuat o vizită neanunțată în portul Mariupol din sud-estul ucrainei în martie.

17:46Preşedintele rus Vladimir Putin i-a dat ministrului său al Apărării Serghei Şoigu un termen de o lună de zile - până la începutul lui octombrie - să inverseze tendinţa pe front şi să oprească contraofensiva ucraineană, aflată în desfăşurare de patru luni, declară o sursă de la Kremlin Institutului de Studiu al Războiului (ISW), potrivit News.ro.

”Vladimir Putin i-ar fi stabilit lui Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, un termen de o lună, până la începutul lui octombrie 2023, să îmbunătăţească situaţia pe front, să oprească contraofensivele ucrainene şi să le permită forţelor ruse să reia controlul şi să lanseze o operaţiune ofensivă împotriva unui oraş mare”, scrie ISW în ultimul raport de informaţii clasificate, publicat duminică şi citat luni de cotidianul britanic The Independent.

Kievul „clarifică informațiile” după ce comandantul flotei ruse din Marea Neagră a „înviat”

17:43Forțele de operațiuni speciale ale Ucrainei au anunțat că „clarifică informațiile” legate de moartea amiralului Viktor Sokolov, o primă reacție a Kievului după ce Rusia a publicat o înregistrare video care pare să arate că acesta este în viață.

16:57Sabotarea gazoductelor Nord Stream la Marea Baltică, un eveniment geopolitic major, rămâne după un an de zile o enigmă, iar niciuna dintre cele trei anchete judiciare separate ale Germaniei, Suediei şi Danemarcei nu au ajuns la vreun rezultat, în contextul extrem de sensibil al Războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.

16:32Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia au cerut marți Uniunii Europene să asigure eficiența perfectă a coridoarelor terestre utilizate pentru cerealele ucrainene. Oficialii din Ministerele Agriculturii din cele patru țări au reafirmat de fapt că o parte din cerealele transportate rămân în țările traversate, precum Polonia, ceea ce produce un dezavantaj pentru fermierii locali, deoarece sunt mult mai ieftine decât cele produse pe plan local, relatează AFP.

„Solicităm Comisiei Europene să verifice activ eficacitatea acestor coridoare de solidaritate”, a declarat ministrul ceh al Agriculturii, Marek Vyborny, jurnaliştilor.

„Interesul nostru comun este să ajutăm la transportul cerealelor ucrainene, în mod normal în afara UE, și avem nevoie de coridoare pentru a contribui eficient la acest lucru”, a adăugat el.

Ministrul ceh a organizat o întâlnire cu oficiali din agricultură, la care a participat omologul său ucrainean Mikola Solskî prin videoconferință.

Vyborny a propus ca, pentru a evita cerealele să rămâne în țările de tranzit, UE să introducă un sistem de depozit pentru vânzători, care poate fi recuperat numai atunci când cerealele au părăsit porturile poloneze sau baltice către piețele din afara UE.

Potrivit acestuia, cele patru țări doresc adoptarea acestor măsuri chiar înainte de întâlnirea miniștrilor agriculturii de luna viitoare la Luxemburg.

15:50Reacţia rapidă a NATO şi a aliaţilor, la solicitarea României, la incidentele recente cu drone care au adus atingere inclusiv teritoriului României a fost „exemplară" şi demonstrează încă o dată capacitatea NATO de a asigura apărarea fiecărui centimetru al teritoriului aliat, a afirmat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, într-o declaraţie de presă comună cu omologul său ceh, Jan Lipavsky, aflat în vizită la Bucureşti, transmite Agerpres.

„Am prezentat omologului ceh evaluarea noastră cu privire la situaţia de la graniţa României, precum şi măsurile multidimensionale luate de România inclusiv cu privire la facilitarea tranzitului de cereale din Ucraina şi sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni. (...) Ca state situate în prima linie, împărtăşim abordări similare cu privire la ameninţarea generată de Rusia", a arătat Odobescu.

Ea a evidenţiat importanţa formatului Bucureşti 9 din care fac parte ambele state şi care oferă „prilejul de a discuta cu o singură voce".

„Împreună am condamnat deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Marea Neagră şi riscul de escaladare ca urmare a agresiunii ruse asupra Ucrainei, inclusiv atacurile brutale de noaptea trecută în apropierea graniţei cu România. În acelaşi timp, am salutat măsurile fără precedent de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe Flancul estic, în special în regiunea Mării Negre", a subliniat Luminiţa Odobescu.

Ministrul ceh a exprimat susţinerea ţării sale în ceea ce priveşte exporturile de cereale din Ucraina pe teritoriul României, „în situaţia în care ţări din Africa suferă de foame".

Rusia l-a arătat pe amiralul Viktor Sokolov participând la o videoconferință a armatei ruse

14:30 Salariile persoanelor care ocupă funcții publice în Federația rusă vor crește cu 5,5% de la 1 octombrie, potrivit unui decret semnat de președintele rus Vladimir Putin, relatează TASS.

14:08Viktor Sokolov, comandantul Flotei ruse a Mării Negre și unul dintre cei mai înalți ofițeri de marină ai Rusiei, a apărut participând marți la o videoconferință, la o zi după ce forțele speciale ucrainene au declarat că l-au ucis, informează Reuters.

13:28 Acțiunile „ostile” ale Canadei față de Rusia, printre care și extinderea listei de sancțiuni, nu vor rămâne fără răspuns din partea Moscovei, a declarat marți ministerul rus de externe după onorarea unui veteran ucrainean în parlamentul de la Ottawa.

13:00În regiunea Herson, patru persoane au fost rănite în urma unor atacuri ruseşti, luni seara, a anunţat guvernatorul Oleksandr Prohudin, potrivit news.ro.

În regiunea Dnipropetrovsk, oraşul Krivoi Rog a fost lovit de o rachetă balistică, potrivit unor prime informaţii transmise marţi de către şeful administraţiei militare locale, Oleksandr Vilkul.

„Nu există victime”, a anunţat el într-o poastare pe Telegram.

Districtul Nikopol a fost de asemenea vizat într-un atac, care nu s-a soldat cu victime, a mai anunţat Vilkul.

Armata rusă creează noi unități de recunoaștere și asalt

11:06De ce se concentrează ucrainenii pe Crimeea? Expert: „După ce vor pierde Crimeea, în Rusia va începe procesul destabilizării țării”

10:47 Armata rusă creează noi unități de recunoaștere și asalt pentru a înfrânge pozițiile fortificate ucrainene în noi operațiuni ofensive.

10:20Experții polonezi au confirmat că racheta care a ucis două persoane la o instalație de cereale din sudul Poloniei în noiembrie a fost lansată de Ucraina, a potrivit unuor surse citate de cotidianul Rzeczpospolita, transmite Reuters.

08:45O lovitură aeriană rusă din timpul nopții asupra portului ucrainean Izmail a rănit două persoane și a avariat infrastructura, a declarat marți guvernatorul regiunii Odesa, potrivit Reuters.

O clădire a portului, instalații de depozitare și peste 30 de camioane și mașini au fost avariate în atacul care a durat mai mult de două ore, a declarat Oleh Kiper.

Armata ucraineană a anuțat că a doborât 26 dintre cele 38 de drone de atac de fabricație iraniană lansate de Rusia.

Moscova și-a intensificat atacurile aeriene asupra porturilor ucrainene de pe fDunăre, inclusiv Izmail și Reni, după ce a renunțat în iulie la acordul privind cerealele care asigura exportul în siguranță al cerealelor ucrainene.

07:41Moscova a atacat din nou, în noaptea de luni spre marți, regiunea Odesa, la granița cu România, în apropiere de localitatea Isaccea din județul Tulcea.

01:11Italia și-a reiterat luni, la Geneva, sprijinul deplin pentru Comisia ONU însărcinată să investigheze toate presupusele încălcări și abuzuri ale drepturilor omului și încălcările dreptului internațional umanitar și crimele conexe în contextul agresiunii împotriva Ucrainei de către Federația Rusă

00:37 Rusia caută în mod deliberat să înlocuiască identitatea naţională ucraineană a peste un milion de copii în teritoriile ocupate în Ucraina, relevă o analiză asupra manualelor şcolare accesibile public şi a politicilor educaţionale ale statului, relatează luni EFE, potrivit Agerpres.

Scurtă recapitulare a informațiilor recente:

  • SUA condiționează ajutoarele militare trimise Ucrainei de o listă de reforme pe care Kievul trebuie să le implementeze.
  • Rusia caută în mod deliberat să înlocuiască identitatea naţională ucraineană a peste un milion de copii în teritoriile ocupate în Ucraina, relevă o analiză asupra manualelor şcolare accesibile public şi a politicilor educaţionale ale statului.
  • Ministrul rus de externe a declarat că încercările de a „extinde zona de responsabilitate a NATO la întreaga emisferă estică sub sloganul pernicios al „securității indivizibile a regiunii euro-atlantice și indo-pacifice” a devenit o nouă manifestare periculoasă a expansionismului blocului”.
  • Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a declarat luni că este mândru de fiul său adolescent, Adam, pentru că a bătut un prizonier acuzat că a ars un exemplar al Coranului, relatează Reuters. Kadîrov a publicat videoclipul pentru a elimina orice îndoială cu privire la faptul că incidentul, raportat pentru prima dată luna trecută, a avut într-adevăr loc.
  • Fostul manager al unei fabrici din industria de apărare din Liov este suspectat că a furat aur, argint şi alte metale din sistemele de apărare antiaeriană care fuseseră trimise la uzină pentru reparaţii.
  • Ungaria nu va sprijini Ucraina în nicio problemă pe plan internațional până când „Ucraina nu va restabili vechile drepturi pentru etnicii maghiari pe teritoriul său”, a spus luni premierul ungar Viktor Orban Parlamentului, relatează Reuters.
  • Ocupanții ruși i-au torturat pe ucraineni atât de brutal încât unele dintre victimele lor au murit, au declarat luni membri ai unui organism de investigație mandatat de ONU, în ultimele lor constatări după ancheta derulată pe teritoriile din care rușii s-au retras, relatează Reuters.

------------------

Evenimentele de luni privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro