Comunitatea de informații a Statelor Unite evaluează acum că Ucraina va eșua în a-și atinge obiectivul cheie al ofensivei declanșate vara aceasta: cucerirea sau măcar asedierea orașului Melitopol din sudul țării, relatează The Washington Post.

Armata ucraineanaFoto: Wojciech Grzedzinski / AFP / Profimedia Images

Asta ar însemna că forțele Kievului nu vor reuși să își îndeplinească nici obiectivul strategic al ofensivei: tăierea în două a forțelor rusești din sudul țării și a culoarului terestru către Crimeea.

Mai multe surse din comunitatea de informații a SUA au declarat pentru The Post că forțele ucrainene, care încearcă să avanseze către Melitopol sunt în prezent prinse în lupte în jurul satului Robotîne, aflat la o distanță de peste 75 de kilometri de orașul din sudul regiunii Zaporojie.

Evaluarea americană estimează că ofensiva Kievului se va opri la o distanță de câțiva kilometri față de Melitopol, oraș în care armata rusă a intrat în a doua zi a invaziei declanșate de președintele Vladimir Putin în data de 24 februarie a anului trecut, avansând dinspre Crimeea și zonele controlate de separatiști în regiunea Donețk.

Melitopolul este un obiect cheie al ofensivei ucrainene deoarece este considerat „poarta către Crimeea” și se află la intersecția a două autostrăzi importante și a unei căi ferate care permite forțelor armate ruse să transfere personal și echipamente militare între diferitele sectoare ale frontului din sudul Ucrainei.

Serviciile de informații americane estimează că ofensiva Kievului va rămâne fără elan înainte de a ajunge la oraș.

Fortificațiile rusești, principala problemă de care s-a lovit ofensiva ucraineană

Generalul australian în retragere Mick Ryan, unul dintre cei mai cunoscuți analiști militari ai războiului din Ucraina, a subliniat încă de la începutul lunii august, când devenise evident că ofensiva ucraineană nu avansează în ritmul anticipat că liniile defensive rusești „sunt mult mai complexe și mortale decât cele cu care s-au confruntat orice forțe armate în ultimii aproape 80 de ani”.

Acesta nota într-un interviu acordat jurnaliștiilor de la The Economist că liniile cu o adâncime de zeci de kilometri în unele locuri au fost gândite pentru a încetini chiar și cele mai complexe asalturi cu arme combinate și să separe unitățile aflate în ofensivă de susținerea lor logistică.

Forțele ucrainene se confruntă cu o combinație letală de elemente: milioane de mine, drone de supraveghere care pot transmite pozițiile lor către artileriștii ruși, drone kamikaze care pot avaria vehiculele de luptă primite din Occident, sisteme de război electronic care dezactivează dronele ucrainene, toate acestea oferind susținere apărătorilor ruși din tranșeele și pozițiile fortificate construite aici.

O altă problemă ține și de faptul că inclusiv atunci când ucrainenii reușesc să își croiască o cale prin câmpurile de mine, aviația și artileria rusă reușesc să disperseze noi mine în spatele lor, tăind practic unitățile din avangardă de întăririle care le-ar putea ajuta să își consolideze pozițiile.

Analistul militar Rob Lee a declarat acum pentru The Washington Post că drumul către Melitopol este unul „extrem de provocator” și că inclusiv capturarea unor orașe aflate mai aproape de linia de contact dintre cele două armate, precum Tokmak, va fi dificilă.

„Rusia are 3 linii defensive principale și apoi orașe fortificate după acestea”, afirmă el. „Întrebarea nu este doar dacă Ucraina poate străpunge una sau două dintre ele, ci dacă le pot străpunge pe toate trei și să mai aibă suficiente forțe la dispoziție pentru a reuși ceva notabil precum cucerirea Tokmak după ce au suferit pierderi”, explică el.

Armata ucraineană și-a aruncat în luptă cele mai bune unități

Zilele trecute Forbes nota că Forțele armate ucrainene au aruncat în sfârșit în luptă și cea mai puternică unitate a lor, Brigada 82 de Trupe Aeropurtate.

Această unitate de elită are un efectiv de 2.000 de parașutiști înarmați cu vehicule de luptă a infanteriei Marder primite de Ucraina din partea Germaniei și transportoare blindate Stryker livrate de Statele Unite. Mai mult, unitatea are în dotare și tancuri Challenger 2 puse la dispoziție de armata britanică.

Acestea au intrat în acțiune tocmai în timpul acțiunilor ofensive către Robotîne, satul aflat pe axa de atac către Melitopol. Brigada 82 a fost aruncată în luptă aparent săptămâna aceasta, potrivit Forbes.

Brigada 82 și unitatea sa soră, Brigada 46 de Trupe Aeropurtate, au fost printre ultimele unități importante pe care Statul Major condus de generalul Valeri Zalujnîi le mai ținea în rezervă.

Comandamentul ucrainean a desfășurat deja toate cele 4 brigăzi de pușcași marini pe care le avea la dispoziție într-un sector al frontului cu o lățime de 16 kilometri de pe axa către valea râului Mokri Yaly. Această desfășurare a pușcașilor marini ucraineni a dat roade pentru Kiev, ei participând la eliberarea mai multor sate.

Cel mai recent aceștia au participat la luptele pentru Urozhaine, unul dintre satele care apărau drumul către Mariupol. Ucraina a anunțat oficial eliberarea satului miercurea aceasta.

Aruncarea în luptă în Robotîne a celor două unități de trupe aeropurtate ținute în rezervă până acum e o sabie cu două tăișuri pentru comandamentul militar de la Kiev.

Pe de-o parte ele pot oferi un imbold important unei acțiuni ofensive dacă apărătorii ruși sunt pe punctul de a ceda. Însă angajarea lor în luptă înseamnă de asemenea că ele nu vor mai fi la fel de proaspete în cazul în care este nevoie de ele în alt sector al frontului în viitorul apropiat sau pentru un efort ofensiv concertat mai târziu.

Ucrainenii au schimbat tactica în fața pierderilor uriașe din primele zile ale ofensivei

The Washington Post notează că în prima săptămână a invaziei forțele armate ucrainene au suferit pierderi majore în fața liniilor de apărare pregătite cu grijă de armata rusă, chiar dacă au avut la dispoziție o serie de vehicule de luptă occidentale precum blindatele Bradley, tancurile Leopard 2 primite din Germania și vehicule specializate în curățarea câmpurilor de mine.

Mai mulți oficiali americani și occidentali au declarat pentru The Post că simulările efectuate de comandamentul militar ucrainean împreună cu Pentagonul și armata britanică au anticipat astfel de pierderi, dar ele și-au imaginat că Kievul le va accepta drept cost pentru penetrarea liniei defensive principale a rușilor.

Însă conducerea de la Kiev a ales să minimalizeze pierderile pe câmpul de luptă și să treacă la ofensive mai mici în diverse secțiuni ale frontului pentru a încerca să găsească puncte vulnerabile în liniile defensive rusești. Acest lucru a dus la progrese marginale în diferite sectoare pe parcursul verii.

De altfel, un document clasificat al armatei germane obținut de jurnaliștii de la Bild și publicat pe 25 iulie arăta că ministerul german al apărării considera, printre altele, că ucrainenii au renunțat la o parte a tacticilor pe care le-au învățat în timpul instrucției din Occident.

Printre principalele neajunsuri ale forțelor armate ucrainene, ofițerii Bundeswehr menționează separarea unităților de luptă ale Kievului, afirmând că „lupta comună nu este vizibilă” din acest motiv.

„Situația nu face doar ca pericolul de 'foc prieten' (adică riscul ca propriile trupe să fie atacate din greșeală) să crească, ci și provoacă deficiențe în ceea ce privește disponibilitatea unor unități manevrabile în direcția atacului principal pentru a lansa o ofensivă sau a obține un avantaj privind puterea de foc”, nota documentul.

Alte surse au observat și că forțele ucrainene au revenit la tactica bombardării masive a unor poziții cu artileria și lansatoarele multiple de rachete în detrimentul unor acțiuni ofensive hotărâte pentru a încerca să spargă liniile rusești fortificate.

Situația a fost explicată atât de comandamentul politic de la Kiev, cât și cel militar, din dorința de a salva cât mai multe dintre viețile propriilor soldați.

Urmărește ultimele evoluții din a 541-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.