Un convoi mare cu tehnică și luptători din armata privată Wagner a fost văzut intrând în Belarus dinspre Rusia sâmbătă dimineața devreme, a raportat un grup de monitorizare, după ce Ministerul Apărării din această țară a declarat că a planificat ca mercenarii și forțele armate ale Minskului să efectueze exerciții militare comune, potrivit The Guardian.

Mercenari WagnerFoto: French Army / AP / Profimedia

Serviciul de grăniceri al Ucrainei a confirmat sâmbătă că mercenari ai grupării Wagner au sosit în Belarus din Rusia vecină, transmite BBC.

DPSU spune că evaluează câţi „militanţi” sunt în Belarus, care are, de asemenea, graniţă cu Ucraina, precum şi locaţia exactă şi obiectivele acestora.

Grupul independent de monitorizare Belaruski Hajun, care urmărește mișcările forțelor armate din Belarus, a declarat că cel puțin 60 de camioane, autobuze și alte vehicule mari au trecut în țara est-europeană însoțite de poliția belarusă.

Grupul nu a furnizat imediat fotografii sau înregistrări video ale vehiculelor, dar a spus că acestea aveau numere de înmatriculare din zonele ocupate de Rusia în estul Ucrainei, unde mercenarii Wagner au luptat alături de trupele rusești până la o revoltă de scurtă durată luna trecută, potrivit AP.

Convoiul s-a îndreptat spre o bază militară din afara orașului Osipovici, un oraș situat la 230 de kilometri nord de granița cu Ucraina.

Imagini din satelit analizate de Associated Press în această lună au arătat rânduri de structuri asemănătoare unor corturi care par să fi fost construite la bază între 15 și 30 iunie.

Mercenari din grupul Wagner au început să îi instruiască pe soldații bieloruși, a declarat vineri ministerul apărării de la Minsk, publicând și un reportaj video care prezintă acest lucru, relatează Reuters.

Ministerul bielorus al apărării a publicat o filmare despre care afirmă că arată cum soldați ai țării sunt instruiți de mercenari Wagner la un poligon din apropierea orașului Osipovici, localitate aflată la 90 de kilometri sud-est de Minsk.

Cancelaria lui Alexandr Lukașenko a anunțat în seara zilei de 24 iunie că acesta a mediat un acord între Kremlin și Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, pentru ca acesta să pună capăt rebeliunii pe care a declanșat-o în noaptea zilei anterioare.

Dictatorul bielorus a declarat ulterior că mercenarii Wagner ar putea primi o bază militară dezafectată pentru a-și stabili un centru în țara sa însă acest plan a rămas în aer după ce tot el a anunțat pe 6 iulie că Prigojin nu se mai află în Belarus, ci la Sankt Petersburg.