Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor din Donbas, unul din criticii comandamentului militar de la Moscova pentru cum conduce războiul, spune că ofensiva de iarnă a fost ratată, iar asta practic ar condamna trupele rusești din Transistria la înfrângere dacă vor fi atacată de ucraineni pentru că armata Rusiei nu poate interveni să ajute.

Fostul comandant al separatiștilor din Donbas Igor GhirkinFoto: Dmitry Lovetsky / Associated Press / Profimedia Images

„Din păcate, faptul că nu a avut succes campania de iarnă (n.r. a armatei ruse) care și că forțele ucrainene nu au suferit o înfrângere strategică, practic condamnă Transnistria la înfrângere și ocupație dacă inamicul atacă cu suficiente forțe”, spune Ghirkin, militant naționalist și fost ofițer FSB care a contribuit la lansarea războiului din 2014 în regiunea Donbas.

Acesta spune că forțele rusești nu au nicio șansă să lupte de-a lungul uscatului până la Transnistria, mai ales după retragerea din toamnă din zona Hersonului.

Scenariul unui desant rusesc lângă Odesa?

Igor Ghirkin vede ca o posibilă soluție un desant de trupe lângă Odesa, regiune care se învecinează direct cu Transistria, dar recunoaște că ar fi o operațiune cu un mare risc din cauza instalațiilor antinave ale ucrainenilor care, după ce au reușit să scufunde nava amiral Moskva a ținut la distanță Flota Mării Negre.

„Să facem un desant de trupe în apropiere de Odesa și să cucerim orașul este o posibilă soluție. Să cucerim Odesa de pe mare e tot ceva la categoria non-science fiction, din păcate. După ce am pierdut crucișătorul Moskva, scufundat de rachete anti-navă - deși acest lucru nu a fost confirmat, se pare că nu pot explica public cum s-a scufundat - posibilitatea de a face un desant cu trupe e blocat de faptul că orice navă mare, inclusiv de transport trupe, poate fi distrusă de instalațiile inamicului înainte să se apropie de țărm”, spune Ghirkin.

„Din păcate, în prezent nici flota noastră, nici armata nu are suficientă putere să distrugă instalațiile antinavă și antiaeriene ale inamicului de lângă Odesa”, spune Ghirkin.

he: Cine este Igor Ghirkin

Igor Ghirkin este un militant naționalist și fost ofițer FSB care a contribuit la lansarea războiului din 2014 în regiunea Donbas. Acesta a comandat și separatiștii pro-ruși din Donbas dupăd eclanșarea războiului în urmă cu 9 ani.

Ghirkin, inculpat în Olanda pentru rolul său în doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines deasupra Ucrainei în 2014, a fost unul dintre primii critici vocali ai modului în care este condusă „operațiunea militară specială” ordonată de Putin pe 24 februarie.

Igor Ghirkin, care critică foarte des conducerea țării fără menajamente, numindu-l pe ministrul apărării, Shoigu, "mareșalul de carton", a spus în repetate rânduri că Rusia va fi învinsă în Ucraina dacă nu face o mobilizare la nivel național, potrivit Reuters.

Igor Ghirkin, cunoscut și sub numele de Strelkov, a comparat în septembrie prăbușirea uneia dintre principalele linii ale frontului cu o înfrângere catastrofală în războiul ruso-japonez, care a declanșat Revoluția din 1905 din Rusia.

În unul dintre cele mai virulente atacuri ale sale, lansat la sfârșitul lunii iulie, Ghirkin a afirmat despre Șoigu că este bun doar la „crescut reni”, o referință la originile tuvane ale ministrului rus, și tăiat de lemne.

Mai mulți analiști și comentatori străini au remarcat că unul dintre motivele pentru care lui Ghirkin îi este acordată o asemenea libertate de exprimare ține de faptul că el niciodată nu îl critică pe președintele Vladimir Putin, punând toate eșecurile înregistrate de forțele armate trimise în Ucraina pe seama comandamentului militar de la Moscova.