Rușii se raportează într-un mod aparte față de președintele lor, Vladimir Putin, felul în care aceștia îl privesc pe liderul de la Kremlin putând fi mai dificil de înțeles pentru oamenii care au trăit toată viața lor într-o societate democratică.

Vladimir Putin la televizorFoto: Alexander Ryumin /TASS / Profimedia Images

Într-o analiză făcută pe pagina sa de Twitter, Volodimir Tretiak, un cercetător de la Universitatea Tehnică din Viena specializat în mass-media și informatică, afirmă că Putin a ajuns să se prezinte în Rusia aproape ca Dumnezeu sau un sfânt.

Tretiak, care a devenit cunoscut după izbucnirea războiului din Ucraina pe 24 februarie datorită traducerilor sale din presa rusă, începe prin a aminti că liderul Rusiei neagă mereu în public că ar avea orice fel de relații personale cu alte persoane.

De la faimosul său divorț din 2013, el nu are în mod oficial nicio parteneră și copiii săi toți poartă nume diferite. Putin evită mereu întrebările despre aceștia și el este prezentat de presa din Rusia ca fiind mereu singur pentru a sugera că președintele este implicat cu totul în funcția sa.

Modul în care presa rusă îl prezintă pe acesta lasă impresia că el s-ar afla într-o „misiune sfântă” pentru Rusia.

Vladimir Putin nu este niciodată vinovat

În al doilea rând, președintele rus este cu totul în afara vieții obișnuite pe care o trăiesc rușii, nefiind aproape niciodată prezentat într-un context relaxat. El nu acordă televiziunilor interviuri care să fie difuzate seara precum, de exemplu, președinții americani, și nici nu are intervenții în emisiunile propagandiștilor Kremlinului precum Vladimir Soloviov sau Olga Skabeeva.

O excepție de la situație o reprezintă conferința sa de presă maraton pe care Kremlinul o organizează o dată pe an și în care Putin își prezintă opiniile asupra tuturor subiectelor imaginabile, de la evoluțiile geopolitice mondiale, la recolta de grâu a Rusiei, la prețul borșului.

În rarele sale interviuri acordate presei din Rusia el apare de regulă într-un cadru somptuos la Kremlin. De asemenea, el nu este văzut niciodată mergând cu bicicleta în public sau făcând alte lucruri obișnuite pentru liderii unor țări europene.

Însă cel mai important: în mintea rușilor Putin nu este niciodată vinovat de nimic.

Tretiak relatează că obișnuia să se uite la reportaje făcute de televiziunile și bloggerii ruși în locuri sărace dar nici aici oamenii nu dau vina pe președinte pentru situația lor. Cercetătorul dă exemplul unui reportaj făcut în regiunea Kamceatka din Orientul Îndepărtat Rus.

Un vârstnic intervievat pentru material trăiește într-un apartament comunal, fără a avea o locuință proprie. Însă el îl laudă pe președintele rus.

„Îmi place de Putin. A restaurat armata”, afirmă acesta. Bătrânul se declară de asemenea mulțumit de ocuparea Crimeii deși, după cum notează Tretiak, este puțin probabil ca acesta să viziteze vreodată peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014.

Vârstnicul dă în schimb vina pentru viața sa mizerabilă pe autoritățile locale, un lucru obișnuit în Rusia. Oamenii dau vina pe politicieni pentru diferite lucruri dar Putin este rareori văzut ca fiind responsabil pentru problemele lor.

Nici criticii „operațiunii militare speciale” nu îndrăznesc să-l atace pe liderul de la Kremlin

Tretiak oferă drept exemplu și o înregistrare video publicată de Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor din Donbas, în care acesta îl are drept invitat pe un fost colonel devenit politician după retragerea din forțele armate.

El întreabă „cine a îndrăznit să îi spună președintelui nostru că avem 2.000 de drone moderne?”, o referință la conferința de presă maraton de anul trecut când Putin a afirmat acest lucru. După cum a arătat războiul din Ucraina, acest lucru s-a dovedit a fi fals.

Fostul colonel pare să creadă că este imposibil că președintele Rusiei să răspândească informații false. Și chiar dacă o face, altcineva este responsabil, nu Vladmir Putin.

Tretiak amintește de asemenea de numeroasele declarații făcute de Igor Ghirkin, devenit între timp unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari din Rusia, în care acesta a criticat în termeni extrem de duri comandamentul militar de la Moscova.

Acesta a mers până într-acolo în a afirma că ministrul Apărării Serghei Șoigu este bun doar la tăiat de lemne și crescut de reni, o referință la locul său natal din Siberia, și că ar trebui dat la schimb cu ministrul iranian al Apărării fiindcă acesta a reușit să doteze forțele armate ale Teheranului cu mii de drone moderne, în pofida sancțiunilor impuse de Statele Unite.

Tretiak notează însă că Ghirkin nu a spus vreodată un lucru negativ despre Putin, aceasta fiind o posibilă explicație pentru faptul că i se acordă atât de multă libertate să critice evoluția „operațiunii militare speciale”.

În Rusia, oamenii îi sunt datori lui Putin, nu invers

Cercetătorul afirmă de asemenea că nici alte grupuri din Rusia nu cred că Putin este responsabil pentru problemele cu care se confruntă țara, un lucru ironic ținând cont că acesta este privit la fel de atotputernic precum țarii de pe vremuri.

Însuși Putin a comparat recent politicile sale cu cele ale împăratului Petru cel Mare.

„Germanii au trăit sub dictatură în jur de 41 de ani în timp ce rușii au suferit sub ea timp de secole. Au existat perioade de slăbire dar ele au fost scurte. Iar această obediență enormă ar putea de asemenea explica numărul mare de dictaturi în fostul spațiu sovietic”, afirmă Volodimir Tretiak.

Acesta spune de asemenea că marea diferență dintre sistemele democratice și cel din Rusia ar fi că rușii simt că îi datorează ceva președintelui lor, și nu invers.

„Nu președintele este cel care lucrează pentru oameni, ci oamenii lucrează pentru președinte. Bineînțeles, oamenii nu pun sub semnul întrebării deciziile președintelui, ci președintele îi trage la răspundere pe oameni”, explică Tretiak.

„Este asemănător cu 1984 sau orice carte distopică. Atât de rău stau lucrurile”, subliniază el.

Tretiak amintește și de persoanele din Occident care afirmă că „ambele părți sunt rele”, „SUA au bombardat Irakul”, „America vrea să înceapă al treilea război mondial” șamd.

„Ei nu înțeleg ce este Rusia”, concluzionează cercetătorul din Austria.

Urmărește ultimele evoluții din a 173-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.