Italia va trimite Ucrainei sisteme de apărare aeriană Spada și Skyguard, pe lângă sistemele SAMP/T-MAMBA, pe care intenționează să le transfere împreună cu Franța, a anunțat marți premierul italian Giorgia Meloni, citat de Ukraînska Pravda.

Sisteme de aparare aeriana MAMBAFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Când există o ofensivă, toate armele sunt defensive. Momentan nu se pune problema trimiterii de avioane de luptă, această decizie trebuie luată cu parteneri internaționali. Ne-am concentrat pe sistemele de apărare aeriană, SAMP/T, Spada, Skyguard”, a declarat Meloni în timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Kiev alături de președintele Volodimir Zelenski.

„Prioritatea este protejarea infrastructurii și cetățenilor”, a subliniat premierul italian, precizând că sitemele de apărare Spada și Skyguard vor fi livrate Ucrainei ca parte a unui nou pachet de asistență militară pregătit de Italia.

„Este un pachet puternic. Primim cu adevărat SAMP/T... tehnologii foarte serioase. Am lucrat asupra acestui lucru o perioadă îndelungată iar conducerea personală a prim-ministrului [Meloni] ne-a oferit oportunitatea să primim aceste sisteme. În plus, Ucraina va mai primi două sisteme importante”, a declarat și Volodimir Zelenski.

Aceasta este prima vizită a lui Meloni în Ucraina de când și-a preluat mandatul în luna octombrie a anului trecut. Ea a sosit la Kiev marți în jurul prânzului cu un tren care a plecat noaptea de la gara din orașul Przemyśl aflat în sud-estul Poloniei.

Pe lângă discuțiile purtate cu Zelenski, ea a vizitat localitățile Bucha și Irpin unde au fost descoperite masacre comise de armata rusă.

Ucraina primește noi sisteme de apărare aeriană

Ministerul francez al armatei a fost cel care a anunțat la începutul lunii februarie că Franța și Italia au ajuns la un acord pentru a livra la primăvară un sistem de apărare sol-aer cu rază medie de acțiune MAMBA pentru a ajuta Ucraina „să se apere împotriva atacurilor cu drone, rachete și avioane rusești”.

Anunțul a venit la câteva zile după o vizită făcută la Paris de ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov.

Un MAMBA, echivalentul sistemului Patriot al SUA, a fost desfășurat deja și în România pentru a proteja portul Constanța.

„Putem contracara o gamă largă de amenințări aeriene: rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, avioane de vânătoare, elicoptere, drone și chiar salve de rachete de croazieră cu trageri multiple”, a declarat în decembrie pentru AFP un militar francez staționat în România.

Sistemul dispune de lansatoare înarmate cu opt rachete Aster cu o rază de acțiune de aproximativ 100 km.

Mai multe state occidentale, inclusiv Germania, au trimis deja sisteme de apărare aeriană Ucrainei după valul de atacuri cu rachete și drone kamikaze lansate de forțele armate ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice a țării.

Urmărește ultimele evoluții din a 364-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.