Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence - BGFP) din România se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră, anunță MApN. Grupul de Luptă este condus de Franța, țară care va mai aduce în România și o componentă de apărare antiaeriană.

Sistemul antiaerian SAMPT cu rachete Aster 30Foto: MBDA

„Constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe termen mediu și lung, ca urmare a conflictului militar declanșat de Federația Rusă în Ucraina”, transmite MApN.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance („Spearhead”) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), va forma BGFP pe teritoriul național, integrând, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

Franța aduce în România și un detașament de apărare antiaeriană cu sistemul de rachete SAMP/T / Mamba

„Forțele principale ale BGFP vor fi dispuse în Centrul Național de Instruire Întrunită din Cincu unde vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României”, notează MApN.

„Totodată, Franța va disloca un detașament de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia”, mai transmite MApN.

„BGFP va conduce la creșterea cooperării militare a României cu Franța și, implicit, la creșterea securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de reacție în contextul crizei din regiunea Mării Negre”, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit AFP, Franța va aduce în România sistemul de rachete antiaeriene Mamba (SAMP/T), sistem produs de MBDA și care are ca interceptor rachetele Aster 30.

Sistemul SAMP/T este practic un echivalent al sistemului Patriot, cu o rază de acțiune de circa 100 de km pentru interceptori. Sistemul a fost propus și României de către MBDA, înainte ca țara noastră să se orienteze către un acord guvern-la-guvern cu SUA pentru sistemele Patriot.

Vezi și: