Ocupanții ruși recurg adesea la dezertare și își părăsesc posturile de pe câmpul de luptă. Peste 200 de soldați ruși sunt căutați în teritoriile ocupate din regiunea Zaporojie, spune Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei pe Facebook, relatează Ukrainska Pravda.

Valeri ZalujnîiFoto: Ukraine Presidents Office / Zuma Press / Profimedia

„Trupele ruse și mercenarii forțelor de ocupație își părăsesc în masă posturile din teritoriile ocupate temporar din regiunea Zaporijie.

Unități separate ale Rosgvardia au fost trimise în orașul Prîmorsk pentru a efectua operațiuni de căutare. Datele preliminare indică faptul că sunt căutați peste 200 de oameni.”

În plus, Statul Major General a confirmat distrugerea unui sistem de rachete antiaeriene S300, a opt piese de echipament militar de diferite tipuri și a unui depozit de muniții în Zaporojie în zilele precedente.

De asemenea, Statul Major a raportat că peste 150 de militari ruși au fost răniți.

Rușii, nemulțumiți de echipamente și antrenamente

În octombrie, o convorbire interceptată de Serviciul de Securitate al Ucrainei între un recrut rus și soția sa arată modul de organizare a liniilor trupelor Rusiei pe front și cum funcționează „trupele-barieră” care trebuie să împuște deținuții recrutați dacă încearcă să fugă.

Potrivit interceptării, deținuții recrutați sunt împușcați de către recruții începători, iar aceștia, la rândul lor, sunt împușcați de trupele obișnuite.

„Condamnații au fost aduși aici dintr-o închisoare. Au fost conduși undeva mai înainte. Și suntem aici ca trupe de barieră: dacă cineva fuge înapoi, îi eliminăm. Așa se procedează aici: adică noi suntem pe a doua linie aici, păzim pe prima, iar în spatele nostru mai este o linie. Nici acolo nu poți fugi. Este imposibil să scăpăm – ai noștri ne vor împușca...”, spune recrutul rus.

Pe 9 decembrie președintele rus Vladimir Putin a recunoscut în premieră că au fost probleme cu echipamentele soldaților încorporați începând cu data de 21 septembrie, când a ordonat mobilizarea parțială, după ce numeroase înregistrări video distribuite chiar de recruții ruși pe rețelele de socializare au arătat acest lucru.

La o conferință de presă la Bișkek, Putin a susținut că unele dintre problemele legate de aprovizionarea celor 300.000 de oameni care au fost chemați într-o campanie de mobilizare în septembrie și octombrie se atenuează acum.

Marțea trecută liderul de la Kremlin a ordonat guvernului să creeze un așa-zis grup de lucru care să coordoneze problemele legate de mobilizare și pregătirea rezerviștilor mobilizați în contextul numeroaselor plângeri formulate de recruții și soldații ruși.

Până acum tot au fost distribuite imagini cu recruți ruși care ori nu au primit pregătirea necesară, ori au fost pusă să își cumpere provizii pe cont propriu.

Soldați ai armatei de invazie trimisă de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina s-au filmat plângându-se că au fost abandonați într-o pădure, fără mâncare și apă, doar cu pușca din dotare.

Un videoclip care a circulat în noiembrie pe rețelele de socializare arăta nemulțumirea recruților ruși față de condițiile în care sunt ținuți, de lipsa medicamentelor, a pregătirii și a echipamentelor militar sau lipsa lor, în ceea ce a culminat cu lovirea unui ofițer care este amenințat că îi vor fi „rupte oasele” și că îi „va zbura capul”.

Ulterior, rusul mobilizat a fost arestat preventiv.

Citește și: