O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare arată cum forțele armate ucrainene au reușit să oprească o coloană blindată a rușilor cu lovituri coordonate ale dronelor, sistemelor Stugna-P și Javelin.

Soldatii rusi nu pare sa auda drona ce se apropie de blindatFoto: Captura video

În mod remarcabil, înregistrarea a surprins atacuri lansate de ucraineni cu drone FPV (first person view), acestea fiind înarmate cu muniții antitanc puternic explozive.

Deși efectul loviturilor cu dronele FPV nu poate fi observat în înregistrare, ele autodistrugându-se când își lovesc ținta, administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker notează că acestea ar fi scos din acțiune 4 blindate rusești, alte trei fiind distruse în atacurile cu celelalte arme.

Un alt detaliu interesant din înregistrare poate fi văzut în jurul minutului 1:17 și în secundele care urmează, filmarea părând să arate că militarii ruși aflați deasupra uneia dintre blindate par să nu audă drona în timp ce se apropie de ei, până când este prea târziu.

Mai multe înregistrări video distribuite recent pe rețelele de socializare de către militarii ucraineni au surprins momente când soldații ruși par să nu fie deloc conștienți de pericolul în care se află sau sunt luați complet prin surprindere de trupele Kievului.

Blindatele rusești au fost distruse în apropierea orașului Avdiivka din regiunea Donețk, o localitate cu o populație de aproximativ 32.000 de locuitori înainte de izbucnirea războiului și care se află la aproximativ 90 de kilometri sud față de Bahmut, principala țintă a atacurilor ucrainene din această zonă a Donbasului.

Mercenarii Wagner încearcă să se disculpe pentru eșecurile repetate din Donețk

Armata rusă a lansat un nou atac asupra Avdiivka încă de pe 28 iulie, înainte de demararea ofensivei mai ample în direcția Bahmut pe care o conduc mercenarii grupului Wagner condus de Evgheni Prigojin.

Orașul rămâne însă în mâinile apărătorilor ucraineni în contextul în care unele informații sugerează că ofensiva rusă pe axa Bahmut pare să fi pierdut din energie, mercenarii Wagner începând să dea vina pe Valeri Gherasimov, șeful Statului Major rus pentru eșecul lor.

Într-un videoclip pe care l-au distribuit zilele trecute pe rețelele de socializare mercenari ai grupului paramilitar s-au filmat înjurându-l pe Gherasimov și acuzând că nu au primit obuzele promise pentru atacurile lor.

În această înregistrare „wagneriții” i se adresează lui Gherasimov spunând: „Ești un nemernic! Unde sunt obuzele? Nu mai avem obuze aici”.

Christo Grozev, jurnalistul de la site-ul de investigații Bellingcat care a descoperit filmarea, a relatat că Prigojin declarat că nu are „nimic de spus despre acest videoclip", ceea ce, potrivit jurnalistului bulgar, înseamnă că aliatul lui Putin aprobă, în esență, atacul împotriva șefului Statului Major rus.

Urmărește ultimele evoluții din a 307-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.