Președintele rus Vladimir Putin și-a continuat marți turul de relații publice în domeniul diplomației, primindu-l în vizită la Kremlin pe Umaro Sissoco Embalo, omologul său din Guineea-Bissau.

Putin alaturi de presedintele din Guineea-Bissau la KremlinFoto: Captura video

Kremlin Pool, canalul jurnaliștilor acreditați la Kremlin, a distribuit o scurtă înregistrare video din cadrul întâlnirii care a surprins momentul când președintele statului african și-a pus în ureche casca pentru translator.

„- Totul în regulă?”, întreabă Putin

„- Oui, parfait”, răspunde Sissoco Embalo.

TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, notează că Putin și omologul său din Africa au vorbit despre perspectivele dezvoltării relațiilor diplomatice dintre Rusia și Guineea-Bissau, dar și cu privire la „probleme regionale și internaționale presante”.

Kremlinul a precizat că Putin și Embalo au discutat de asemenea despre pregătirile pentru al doilea summit Rusia-Africa, programat să aibă loc la Sankt Petersburg în luna iulie a anului viitor. Primul summit între Moscova și țările africane a fost organizat în urmă cu 3 ani în stațiunea Soci de la Marea Neagră.

Putin l-a ținut aproape pe președintele african

Unii comentatori au remarcat că Putin l-a primit degajat pe Embalo și că nu l-a așezat la celebra masă lungă de la Kremlin care le-a fost rezervată unor oficiali europeni precum cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron în timpul vizitelor acestora în capitala rusă înainte de izbucnirea războiului.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a fost așezat la aceeași masă în timpul vizitei pe care acesta a efectuat-o în Rusia la sfârșitul lunii aprilie.

Mai devreme, în cursul lunii octombrie, Vladimir Putin l-a primit la Kremlin și pe omologul său din Emiratele Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Kremlinul explicând după vizită „gestul de atenție” făcut de președintele rus față de oficialul din emirate.

Rusia se confruntă cu un boicot diplomatic fără precedent de la căderea Cortinei de Fier din partea statelor occidentale ca urmare a invadării Ucrainei pe 24 februarie, Moscova încercând însă să arate că joacă un rol important pe scena mondială.

Săptămâna trecută ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat inclusiv că Rusia nu vede „niciun rost” să își mențină o prezență diplomatică în Occident, acuzând Europa că a decis să se închidă față de Moscova.

Urmărește ultimele evoluții din a 244-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.