​Rusia nu știe nici la 4 zile după ce președintele Vladimir Putin a anunțat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate suprafața exactă a teritoriului pe care spune că l-a anexat formal.

Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir PutinFoto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

Potrivit RIA Novosti, una dintre agențiile de presă ale statului rus, când a fost întrebat despre acest lucru luni în timpul conferinței sale zilnice de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a răspuns că:

„Vom continua să ne consultăm cu populația cu privire la acest lucru, totul depinde de voința lor”

Amintim că vinerea trecută, cu câteva ore înainte ca Vladimir Putin să formalizeze anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, Dmitri Peskov a afirmat că Rusia va anexa inclusiv teritorii pe care forțele sale armate nu le controlează de fapt în regiunile Herson, Zaporojie și Donețk.

În Lugansk în schimb forțele armate rusești au reușit să cucerească întregul teritorii al regiunii din estul Ucrainei încă de la începutul lunii iulie, odată cu căderea orașului Lisciansk. Însă în prezent nu este clar dacă forțele Moscovei și trupele separatiste controlează întregul teritoriu al Luganskului, date fiind avansurile recente ale armatei Ucrainene.

Presat de reporteri vinerea trecută să explice ce înseamnă că Rusia va anexa teritorii pe care nu le controlează, Peskov a spus că în cazul regiunilor Zaporojie și Herson „trebuie să clarific acest lucru. Vom clarifica totul astăzi”. După cum arată și declarația sa de astăzi, Kremlinul nu pare să fi luat o decizie în acest sens.

Rusia nu zice clar câte teritorii ucrainene a anexat, dar amenință că le va proteja cu armele nucleare

În discursul delirant pe care l-a ținut vineri la câteva ore după conferința de presă a lui Peskov, președintele Vladimir Putin a afirmat că va „proteja” pământurile nou anexate „cu toate forțele și mijloacele de care dispunem”.

„Aceasta este voința a milioane de oameni”, a declarat el cu referire la pseudo-referendumurile organizate de forțele de ocupație rusești din cele 4 regiuni ucrainene antemenționate.

„Vreau ca autoritățile de la Kiev și adevărații lor stăpâni din Occident să mă audă. Pentru ca toată lumea să-și amintească. Oamenii care locuiesc în Lugansk și Donețk, Herson și Zaporojie devin cetățenii noștri. Pentru totdeauna”, a avertizat Putin.

Putin a vorbit din nou despre armele nucleare ale Rusiei și posibila lor folosire, afirmând că Statele Unite au creat un „precedent” prin bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki în al Doilea Război Mondial.

Președintele Rusiei a amenințat explicit că va folosi „toate mijloacele” aflate la dispoziția sa pentru a apăra teritoriul Rusiei în discursul pe care l-a ținut pe 21 septembrie pentru a anunța decretarea mobilizării parțiale.

„Aceasta nu este o cacealma”, a subliniat el.

Urmărește ultimele evoluții din a 222-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.