Premierul Florin Cîţu spune că atribuţiile privind demiterea sau păstrarea în funcţie a directorului CFR Călători sunt ale ministrului Transporturilor, însă subliniază că, în opinia sa, „nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”, citează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Întrebat sâmbătă, la Tulcea, cum comentează faptul că directorul CFR Călători nu a fost schimbat din funcţie, Florin Cîţu a afirmat: „Eu rămân la ceea ce am spus acum două zile: trebuie să fim foarte atenţi, pentru că astfel de lucruri le decontăm toţi, le decontează toată guvernarea, nu le decontează numai un anumit partid politic".

„Şi de aceea rămân la ceea ce am spus acum două zile, că uneori trebuie să luăm astfel de decizii, decizia este la ministrul Transporturilor”, a declarat primul ministru.

El a adăugat: „Eu cred că nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director".

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a transmis clarificări cu privire la o serie de declaraţii făcute anterior.

„A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înţeleagă că aş fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a explicat Vizante.

Directorul CFR Călători a asigurat toţi pasagerii că, mai ales în situaţii dificile, compania a depus şi depune toate eforturile pentru a depăşi dificultăţile survenite cât mai rapid.

Vizante a intervenit, joi, la Antena 3, şi, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, a declarat: ”De ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (...) Încercaţi, totuşi, să vorbiţi cu responsabilii, cei care se ocupă de circulaţie. (...) Cred că e impropriu să spuneţi că au stat abandonaţi (...), încercaţi să găsiţi transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”.

Întrebat dacă pasagerii au primit cel puţin apă, Vizante a declarat: ”Vor primi când ajung la Bucureşti”. "Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook.

„Dacă am trăi într-o Românie normală şi educată, şi tu, Florin Cîţu, şi Drulă şi şeful CFR eraţi astăzi acasă”, au comentat reprezentanţii PSD la postarea premierului de pe reţeaua de socializare.

Întrebat joi dacă este mulţumit de cum s-a intervenit, Florin Cîţu a precizat că nu poate să se pronunţe încă, dar, în ceea ce priveşte accidentul de la Feteşti ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri.

„Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte”, a afirmat premierul.

Citește pe acest subiect: