Alegerea viceprimarilor Timişoarei a creat noi tensiuni între PNL şi Alianţa USR-PLUS, după ce edilul-şef, Dominic Fritz, a anunţat, vineri, că a convocat consiliul local pentru luni cu această ordine de zi, în timp ce preşedintele interimar al liberalilor timişeni, Alin Nica, a anunţat că aceste funcţii nu au fost negociate, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alin Nica a declarat că a rămas surprins „de faptul că primarul a convocat deja şedinţa pentru luni, cu alegerea viceprimarilor pe ordinea de zi”, în timp ce negocierile nu s-au finalizat.

„Consider că această atitudine generează o situaţie foarte delicată. USR nu a dorit să facă alianţe cu PNL în nicio situaţie acolo unde au ei primari. În timpul negocierilor am discutat inclusiv despre faptul că putem ceda ambele funcţii de viceprimar ai Timişoarei în favoarea lor. Au refuzat această ofertă. Mi se pare ciudată abordarea USR în contextul în care noi discutăm despre un parteneriat pe patru ani. Am observat că în foarte multe localităţi preferă să facă alianţe cu PSD sau Pro România. Spre exemplu, la Cenad au deja o alianţă USR-PSD, la Lenauheim sprijină un candidat de la Pro România pentru funcţia de viceprimar, iar la Giroc s-au înţeles cu primarul ca PSD să voteze viceprimar din partea USR”, a declarat, vineri, Alin Nica.

El afirmă că PNL nu reacţionează la astfel de măsuri de forţă şi nici nu va ceda la principiile în care crede.

„Avem convingerea că alianţa PNL-USR-PLUS trebuie să funcţioneze în tot judeţul, nu doar în Timişoara. Atunci când administrezi în folosul cetăţeanului, programele comune primează, şi nu funcţiile pe care le ocupă vremelnic unii dintre noi”, a adăugat Nica.

În replică, primarul Dominic Fritz a comentat, vineri seara, că „este surprins de surprinderea lui Alin Nica” în această chestiune şi consideră că afirmaţiile liderului liberal timişean sunt un atac la adresa sa.

„Alin Nica a început să mă atace prin presă şi pe Facebook, deşi conveniserăm că ne abţinem de la declaraţii publice până la încheierea negocierilor. Mă acuză că am convocat consiliul local pentru luni. Sunt surprins de surprinderea lui Alin Nica, pentru că i-am spus cu subiect şi predicat că voi convoca o şedinţă în momentul în care mandatele celor doi supleanţi sunt validate definitiv. Deci nici o surpriză. Am jucat mereu cu cărţile pe faţă, chit că unii interpretează asta ca slăbiciune. Eu cred că adevărul şi cinstea sunt cele mai puternice arme, chiar şi în politică. Da, vreau să pun odată în aplicare ceea ce au decis timişorenii în alegeri, în urmă cu aproape două luni”, afirmă Dominic Fritz într-o postare pe Facebook.

El susţine că este „complet iresponsabil” să mai fie amânată prima şedinţă a Consiliului Local Timişoara şi alegerea viceprimarilor, când rata de infectare cu noul coronavirus din ultimele două săptămâni a ajuns la aproape 8 la mie în oraş.

„Nu e doar COVID-19, mai sunt urgenţe de rezolvat, mari, precum Colterm, iar primăria are datoria să înceapă să ofere oamenilor servicii publice de calitate: curăţenie, trotuare, să repornim proiectul Capitala Culturală. Timişorenii aşteaptă soluţii şi să dăm drumul la treabă cu toate motoarele pornite. Primăria unui oraş ca Timişoara nu poate funcţiona cu doar o treime din echipa executivă prevăzută de lege. Miercuri după-amiază ne-am întâlnit cu PNL să continuăm negocierile pentru a avea la Timişoara şi Timiş majorităţi stabile. Votul din 27 septembrie duce natural la soluţia unor majorităţi de dreapta USR PLUS - PNL cu câte un viceprimar şi un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean de la fiecare partid. Este soluţia firească şi e de neînţeles de ce Alin Nica o tergiversează cu tot felul de artificii politicianiste când suntem într-o situaţie dramatică din cauza epidemiei şi a efectelor ei asupra vieţii oamenilor. Nu ştiu ce calcule politice şi-a făcut (Alin Nica, n.r.), dar nu ne permitem să ţinem un oraş şi un judeţ în blocaj politic pentru că un om nu s-a hotărât, o lună după începerea negocierilor, ce vrea să facă, fie el şi preşedintele interimar al PNL Timiş şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Înţeleg că e campanie electorală pentru parlament, dar localele au trecut demult. Oamenii ne-au votat şi la Timişoara şi la Timiş să cooperăm şi să găsim soluţii. Fac un apel la responsabilitate din partea tuturor consilierilor aleşi în Consiliul Local Timişoara, din toate partidele, PNL, PSD şi Pro România, să începem să lucrăm împreună pentru ieşirea cu bine din criza aceasta, acum”, detaliază Dominic Fritz.

CITEȘTE ȘI: