Guvernul spaniol va aproba probabil o cerere a liderului separatist catalan Carles Puigdemont de a-i fi puși la dispoziție bodyguarzi în contextul în care controversata lege de amnistie pe care a convenit-o cu premierul Pedro Sanchez a provocat proteste pe scară largă în Spania, relatează Reuters.

Carles PuigdemontFoto: RAYMOND ROIG / AFP / Profimedia

Puigdemont, care s-a refugiat în Belgia după tentativa eșuată de secesiune pe care a condus-o în 2017, va fi cel mai cunoscut beneficiar al legii de amnistie pe care premierul Pedro Sanchez le-a promis-o separatiștilor catalani pentru ca aceștia să susțină învestirea unui nou guvern al său în parlamentul de la Madrid.

Proiectul de lege a fost înregistrat luni în legislativul spaniol, în pofida unor proteste pe scară largă ce au avut loc în cursul weekendului împotriva măsurii. Astfel de proteste au avut loc în Spania și înaintea anunțului oficial făcut de Partidul Socialist condus de Sanchez în condițiile în care separatiștii catalani au declarat în public că solicită amnistierea în schimbul susținerii unui nou guvern.

Puigdemont a solicitat pentru prima oară ca autoritățile spaniole să îi asigure „protecția și securitatea” în 2018, biroul său redepunând apoi constant cereri în acest sens, fără succes.

Biroul lui Puigdemont notează într-o scrisoare datată pe 6 noiembrie și obținută de Reuters că există „un nivel crescut de pericol și riscuri” la adresa liderului catalan. Purtătorul său de cuvânt nu a dorit să ofere mai multe detalii când a fost contactat de agenția Reuters.

Însă Felix Bolanos, ministrul spaniol pentru relațiile cu parlamentul și sistemul judiciar, a declarat marți după-amiaza că executivul va aproba probabil cererea.

Bolanos a afirmat într-un interviu acordat postului radio catalan RAC1 că fiecare cetățean spaniol are dreptul la siguranță, „indiferent câte divergențe ideologice ar putea exista”.

Cu sprijinul separatiștilor catalani asigurat, Pedro Sanchez va încerca săptămâna aceasta să își treacă un nou guvern prin parlament

Alberto Nunez Feijoo, liderul Partidului Populist din Spania, care se opune virulent amnistierii separatiștilor catalani, a catalogat această înțelegere ca fiind „surprinzătoare”.

„(Puigdemont) exercită o putere uriașă. El a trecut de la a avea un mandat de arestare pe numele său la a fi predat poliției spaniole pentru a fi escortat de poliția spaniolă”, a acuzat acesta. Dreapta spaniolă, dar și unii socialiști, se opun grațierii lui Puidgemont și a separatiștilor catalani.

Puigdemont a fost șicanat de mai multe ori în timpul exilului său de 6 ani, fiind abordat de spanioli care l-au întâlnit în străinătate. De exemplu, în 2018 el a fost abordat într-un centru comercial din Copenhaga de către un spaniol care i-a cerut să pupe steagul Spaniei.

El s-a conformat, afirmând că nu are „nicio problemă” cu a face acest lucru.

Este așteptat ca premierul Pedro Sanchez să încerce să își treacă guvernul prin parlament joia aceasta, după ce vinerea trecută și-a mai asigurat sprijinul a două partide mici din parlamentul de la Madrid, Partidul Național Basc și Coaliția Insulelor Canare.

La putere din 2018, Sanchez i-a grațiat în urmă cu doi ani pe liderii separatiști catalani însă a exclus de mai multe ori posibilitatea amnistierii lor.