Masacrul de la o școală de prestigiu din Belgrad a șocat Serbia, trecută prin ani grei de război, unde atacurile armate în școli sunt extrem de rare. Sute de persoane au mers la școala Vladislav Ribnikar, unde Kostas, un elev de 13 ani, a împușcat mortal opt colegi și paznicul unității de învățământ, pentru a aduce un omagiu victimelor. În timpul atacului, pe care îl planificase minuţios timp de o lună, a tras 57 de focuri de armă, potrivit presei locale. Preşedintele Vucic a anunţat înăsprirea condiţiilor în care poate fi deţinută o armă de foc. Analizele toxicologice arată că băiatul nu a consumat alcool sau droguri înainte de atac.

Serbia este în șoc după masacrul de la școala din BelgradFoto: ANDREJ ISAKOVIC / AFP / Profimedia

22:54Serbia ia măsuri pentru a preveni violența în școli după un schimb de focuri de armă

Guvernul a precizat în declarație că a decis să oprească eliberarea de licențe pentru deținătorii de arme. Ministerul Justiției va pregăti modificări ale legislației penale pentru a-i urmări penal pe cei care permit accesul copiilor la arme.

22:04 Care va fi soarta atacatorului Kosta Kecmanović?

Totul depinde de efectuarea investigațiilor și a rapoartelor de expertiză deoarece o infracțiune de acest fel sau similară, comisă de un minor, nu a mai fost înregistrată în Serbia.

În urma realizării expertizelor necesare se va stabili cum va fi pedepsit sau izolat Kosta, dat fiind că nu este responsabil penal, potrivit ziarului sârb Blic.

21:55Patriarhul Daniel, mesaj de solidaritate adresat Patriarhului Porfirje al Serbiei după evenimentul tragic petrecut la şcoala din Belgrad: Violenţa aducătoare de moarte este tot mai prezentă în societatea contemporană

”Vestea tragicului eveniment din dimineaţa zilei de miercuri, 3 mai 2023, produs la o şcoală din Belgrad, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 8 copii nevinovaţi, împreună cu un adult, alte 7 persoane fiind rănite, ne-a îndurerat profund. Constatăm cu deosebită îngrijorare că violenţa aducătoare de moarte, manifestată de persoane indiferent de vârstă, este tot mai prezentă în societatea contemporană, în contradicţie cu darul sacru al vieţii care vine de la Dumnezeu”, a transmis, joi, PF Daniel, în mesajul de solidaritate adresat Patriarhului Porfirje al Serbiei, potrivit News.ro.

PF Daniel a adăugat un mesaj de condoleanţe şi însănătoşire a victimelor.

21:26Poliţia din Bosnia a anunţat joi arestarea unui tânăr în vârstă de 18 ani care ameninţase în reţelele sociale că va copia atacul armat în care un elev din Serbia şi-a ucis miercuri opt colegi şi un agent de pază al şcolii, informează Reuters.

Forţele de ordine din Federaţia croato-musulmană bosniacă l-au reţinut pe suspect în oraşul Bihac din vestul ţării sub acuzaţia de periclitare a securităţii şi terorism, din ordinul procuraturii din cantonul Una-Sana, a declarat agenţiei un purtător de cuvânt al poliţiei.

19:22Asociația Jurnaliștilor din Serbia a transmis că legea obligă mass-media electronică și tipărită să își ajusteze conținutul și să nu publice articole de divertisment, cerând presi să respecte aceste reguli, scrie nova.rs. În Serbia vor fi trei zile de doliu național, începând de vineri.

18:30Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că a primit numeroase mesaje și scrisori de condoleanțe din partea oficialităților din întreaga lume cu privire la atacul din școala primară din Belgrad.

14:47 Sute de persoane s-au adunat în fața școlii unde a avut loc masacrul, potrivit Nova. Participă elevi, familiile acestora și oameni impresionați de tragedie. Și copii de la alte unități de învățământ vin să aducă un omagiu și să depună flori, anunță și televiziune de stat RTS.

Oamenii continuă să vină la școala unde au fost uciși 8 elevi și paznicul.

14:25Moment de reculegere înainte de meciul de baschet Partizan Belgrad - Real Madrid. Meciul din sferturile de finală ale Euroligii va fi precedat joi seara de un omagiu adus victimelor, scrie news.ro.

Un minut de reculegere va fi ţinut înainte de meci, în timp ce majoritatea activităţilor din jurul evenimentului au fost anulate: în sală nu se va asculta muzică şi nici nu vor fi organizate jocuri pentru spectatori, aşa cum se obișnuiește la meciurile de baschet.

14:14Kosta nu a consumat alcool sau droguri, arată analizele toxicologice, relatează Nova.

Băiatul se află de miercuri seară la Clinica de neuropsihiatrie pentru copii și tineri.

13:53Doi elevi răniți se află în stare critică, au anunțat joi autoritățile din Serbia, informează Reuters.

„Fata care a fost operată de urgență ieri din cauza rănilor la cap... rămâne în stare critică și la terapie intensivă", a declarat Sinisa Ducic, directorul interimar al spitalului Tirsova.

Milika Asanin, directoarea spitalului universitar, a declarat că starea unui băiat grav rănit tratat acolo s-a îmbunătățit, dar este în continuare considerată critică, a relatat agenția de presă Tanjug.

Ceilalți copii și profesorul tratați în cele două spitale erau în stare stabilă, au declarat atât Ducic, cât și Asanin.

O profesoară și șase elevi care au fost răniți miercuri sunt tratați la spitalul Tirsova și la Spitalul Universitar din Belgrad.

13:41Kosta nu putea să dobândească experiența necesară pentru a-și ucide prietenii cu o asemenea precizie, așa cum a făcut-o, în trei rânduri, la poligon, a declarat pentru Tanjug armurierul Ana Simonović, relatează Nova.

Simonović, care deține certificate pentru manevrarea aproape tuturor tipurilor de arme de foc, băiatul a făcut antrenamente Airsoft, o simulare militar-tactică, folosită de armată sau poliție, pentru a comite masacrul.

Ea a explicat că tatăl lui îl ducea pe Kosta la sesiunile de Airsoft și se antrenau împreună, care, după cum a declarat ea, „este jocul anti-stres din ziua de azi" și nu are limită de vârstă, ca și paintball.

12:55Dragan Vlahović, paznicul ucis de băiatul de 13 ani, este considerat un erou de elevii școlii, care l-au iubit și i-au adus un omagiu la locul unde și-a pierdut viața.

12:50Ministrul Afacerilor Externe, Ivica Dacic, a declarat joi că ministrul Educației, Branko Ruzic, este gata să demisioneze dacă are o responsabilitate individuală pentru atacul de la Școala Elementară "Vladislav Ribnikar" din Belgrad.

Șeful diplomației sârbe a spus că acest lucru nu va contribui la rezolvarea problemei, notează Nova.

12:40 Niciun copil de vârsta lui Kosta Kecmanović nu a ucis vreodată mai mulți oameni decât el, scrie presa locală. Minorii mai mici de 14 ani nu pot fi trași la răspundere penal, indiferent de gravitatea crimei și de numărul de victime, potrivit legislației din Serbia.

11:32Un elev de la o școală primară din Obrenovac a fluturat un pistol în jurul clasei după un minut de reculegere în memoria victimelor de la școala din centrul Belgradului.

Pistolul era de plastic. Incidentul a fost imediat raportat la poliție și la serviciile sociale, relatează Nova.

-------

Potrivit presei sârbe, băiatul se numeşte Kosta Kecmanović, este născut la 30 iulie 2009 şi a crescut în ceea ce la prima vedere ar putea fi considerată o familie normală, cu părinţi respectabili şi foarte înstăriţi. Tatăl este un cunoscut medic radiolog, iar mama este om de ştiinţă, profesor de microbiologie.

Kosta este un copil talentat, politicos şi a câştigat concursuri în oraş. La şcoală era numit însă „tocilar", potrivit presei locale, scrie news.ro. Tocmai de aceea, ceruse să fie transferat într-o altă clasă, unde avea trei prieteni, dar responsabilii din învățământ susțin că nu au existat motive care să ridice semne de întrebare în privința elevului de 13 ani.

Dragan Filipović, șeful administrației școlare din Belgrad, a declarat că orele de curs din toate școlile încep joi cu un minut de reculegere, iar Școala Elementară Vladislav Ribnikar va relua cursurile abia luni, notează Nova.

El a declarat că băiatul care a comis crima a frecventat și o școală de muzică și că, pe baza tuturor indicatorilor pe care îi are școala, nu a existat violență între colegi.

„Un elev excepțional”

Filipović a precizat că zona în care a avut loc atacul va fi închisă, iar la revenirea la cursuri vor participa doi psihiatri, un psiholog și reprezentanți ai UNICEF.

„Era un elev excepțional, extrem de talentat”, a adăugat Filipović, referindu-se la băiatul care a comis masacrul.

Kostas fusese transferat recent de la o altă clasă pentru că părinții lui au vrut ca el să urmeze cursuri bilingve, a precizat Filipović, care susține că nu au fost incidente violente între el și colegii săi.

Cine sunt victimele din masacrul de la Belgrad

Elevi cu vârste cuprinse între șapte și 15 ani se numără printre victimele atacatorului. Printre victime se află și un elev francez, notează AFP, care citează Ministerul francez de Externe.

Printre victimele şi răniţii împuşcaţi se numără mai mulţi elevi de pe lista lui Kosta. El şi-a pus în aplicare aproape în totalitate planul făcut, cu excepţia faptului că nu a mai urcat la etaj, cum intenţiona iniţial să facă.

Poliția l-a găsit în curtea școlii la scurt timp după împușcături și a fost arestat.

Poliția a fost alertată mai întâi de către directorul adjunct al școlii, iar apoi agresorul a sunat la poliție două minute mai târziu. „A spus că a împușcat mai multe persoane", a spus șeful poliției din Belgrad, Veselin Milic.

El „a pregătit împușcăturile timp de o lună, a făcut o listă cu copiii pe care plănuia să îi ucidă", a spus el. „Schița arată ca ceva dintr-un joc video sau dintr-un film de groază.

Președintele sârb Aleksandar Vucic s-a adresat miercuri seară națiunii, deplângând „una dintre cele mai dificile zile din istoria contemporană" a Serbiei.

Atacatorul, internat la psihiatrie

Vucic a declarat că adolescentul a fost internat într-un spital de psihiatrie. Mai devreme în cursul zilei, biroul procurorului a declarat că acesta nu a putut fi adus în fața justiției din cauza vârstei sale.

Președintele a propus mai multe măsuri, inclusiv un moratoriu asupra licențelor pentru arme de foc timp de doi ani, afirmând că aproximativ 765.000 de arme de foc sunt înregistrate în prezent în această țară cu mai puțin de șapte milioane de locuitori.

Părinții lui Kostas au fost aretatți, potrivit lui Vucic. Tatăl, medic și proprietar al armei folosite în atac, își dusese fiul la un poligon de tir de mai multe ori în ultima vreme, a precizat el.

„Tatăl susține că armele erau închise într-un seif cu un cod, dar se pare că copilul avea codul, deoarece a reușit să ia armele și trei încărcătoare cu câte 15 gloanțe fiecare", a declarat ministrul de interne Bratislav Gasic.

Paznicul a intervenit să protejeze copiii

Un oficial local, Milan Nedeljkovic, a declarat presei că paznicul școlii a intervenit pentru a-i proteja pe elevi.

„El a vrut să prevină această tragedie și a murit primul", a spus dl Nedeljkovic.

Potrivit șefului poliției din Belgrad, suspectul a sosit la școală cu un pistol de 9 mm, un altul de calibru mic și patru cocktailuri Molotov în geantă.

El a deschis focul în momentul în care a intrat în școală, omorând mai întâi paznicul și trei elevi pe coridoare, înainte de a intra în clasa unde se ținea ora de istorie.

„De îndată ce a intrat pe ușă, a împușcat profesoara și pe ceilalți elevi", a declarat șeful poliției.

Exclus de societate

Milic a precizat la televiziunea de stat că băiatul de 13 ani se simțea exclus din societate și de aceea a comis crima în masă.

Anchetatorii susțin că băiatul a tras 57 de gloanţe în numai câteva minute.

Potrivit președintelui sârb, băiatul, unul dintre cei mai buni elevi din școala sa, le-a spus anchetatorilor că „nimeni nu a vrut să-l accepte (...) și astfel a decis să comită acest act monstruos".

Miercuri seara, mii de persoane s-au adunat într-o piață din centrul orașului și pe străzile din jurul școlii pentru a aprinde lumânări și a depune mesaje și flori în jurul unui memorial improvizat, potrivit AFP.

„În calitate de părinte a doi copii, am simțit nevoia să vin aici (...) Ceva trebuie schimbat pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple", a declarat pentru AFP Zdravko Spremo, un lăcătuș în vârstă de 48 de ani.