Inflația din Turcia a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 24 de ani în luna iulie, atingând pragul de 79,6% în contextul deprecierii lirei turcești și a creșterii prețurilor la energie și bunurile de consum, relatează Reuters.

Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Inflația în Turcia a început să crească vertiginos toamna trecută după ce lira a luat-o la vale din cauza reducerii graduale a dobânzilor de referință ca parte a unor măsuri cerute Băncii Centrale de președintele Recep Tayyip Erdogan.

Jason Tuvey, un specialist în piețe emergente la firma de consultanță Capital Economics, spune însă că inflația anuală în Turcia s-ar putea apropia de maximul său dar că aceasta „va rămâne aproape de nivelurile sale foarte ridicate timp de mai multe luni”.

„Scăderile bruște și dezordonate ale lirei rămân un risc cheie”, mai afirmă acesta.

Cea mai mare creștere anuală a prețurilor a fost înregistrată în sectorul transporturilor (119,11%), în timp ce la produsele alimentare și alcoolice a fost de 94,65%.

Recep Erdogan spune că inflația va scădea „cu voia lui Allah”

Problemele Turciei cu inflația au fost exacerbate anul acesta de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, precum și de declinul continuu al lirei turcești.

Moneda națională a țării s-a depreciat cu 44% față de dolar anul trecut și cu încă 27% de la începutul lui 2022.

Lira a înregistrat un minim istoric în luna decembrie a anului trecut în timp ce inflația a ajuns acum la cel mai ridicat nivel înregistrat din septembrie 1998, când era de 80,4%.

Guvernul lui Erdogan susține că inflația va scădea ca urmare a implementării programelor sale economice ce urmăresc dobânzi scăzute pentru a încuraja producția și exporturile cu scopul de a înregistra un surplus comercial.

După ce în luna decembrie a anului trecut a declarat că inflația va scădea „cu voia lui Allah”, președintele Recep Erdogan a spus ulterior că se așteaptă ca ea să revină la niveluri „adecvate” în lunile februarie-martie din 2023.

În luna iunie guvernul lui Erdogan a anunțat că va plafona prețul chiriilor timp de un an, permițând creșterea acestora cu doar 25% până în iulie 2023 în contextul inflației galopante.

Pe același subiect: