Experții din cadrul Consiliului de Securitate al Rusiei au discutat despre „problemele de personal” cu care se confruntă țara în domeniul IT după ce numeroși angajați din sector au decis să părăsească Rusia ca urmare a invadării Ucrainei.

Vladimir Putin Foto: kremlin.ru

„Au fost luate în considerare problemele dezvoltării educației și formării personalului calificat pentru industria autohtonă a tehnologiilor informației și comunicațiilor, precum și necesitatea creării unor condiții motivaționale favorabile pentru specialiștii IT”, a declarat marți Evgheni Anoșin, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate, potrivit Interfax.

El a precizat că discuția a avut loc luni la o ședință a secției de securitate economică și socială a Consiliului Științific din subordinea Consiliului de Securitate și că „experții au remarcat și importanța anticipării situației privind recalificarea și redistribuirea fluxurilor de muncă”.

Deși Interfax, una dintre agențiile de presă ale statului rus, afirmă că discuția a avut loc în contextul „tranziției înspre economia digitală”, numeroase relatări din presa rusă afirmau că punctele de trecere ale frontierei țării au fost luate cu asalt în primele zile de după declanșarea războiului, majoritatea celor care doresc să plece fiind persoane cu studii superioare.

Vladimir Putin spune că economia rusească urmează să devină mai puternică

Deși așa-numitul „brain drain” este o problemă în Rusia de ani de zile, exodul muncitorilor cu pregătire superioară s-a intensificat în ultimii 2 ani din cauza campaniei fără precedent a Moscovei de a elimina orice formă de disidență și a fost exacerbat de declanșarea războiului pe 24 februarie.

Printre cei care pleacă se numără IT-iști, ingineri, profesori și cercetători.

Jurnaliștii de investigație au descoperit că la puțin timp după izbucnirea războiului, Dmitri Rogozin, fostul șef al Roscosmos, le-a interzis cosmonauților ruși și celorlalți angajați ai agenției spațiale ruse să părăsească țara, de teamă ca aceștia să nu rămână în străinătate.

Ordinul a fost descoperit de Kamil Galeev, un bursier al Centrului Internațional Woodrow Wilson, un think tank fondat în cadrul Institutului Smithsonian. El a postat o fotografie cu ordinul pe Twitter, acesta fiind datat din 28 februarie, la doar câteva zile după ce președintele Vladimir Putin a declanșat invadarea Ucrainei.

La începutul lunii iunie președintele rus Vladimir Putin afirma că anii 2020 „vor deveni o perioadă de consolidare a suveranității economice, care prevede dezvoltarea accelerată a propriei infrastructuri și baze tehnologice, o creștere calitativă a nivelului de pregătire a specialiștilor, precum și formarea unui sistem financiar independent și eficient.

Mai recent, Putin a declarat de asemenea că Rusia „nu poate fi tăiată de restul lumii” și a criticat băncile rusești fiindcă nu acordă împrumuturi pentru companiile start-ul din sectorul tech.

Urmărește ultimele evoluții din a 152-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.