Rusia și-a avertizat luni cetățenii să nu cumpere prea mult zahăr și hrișcă, afirmând că are suficiente stocuri pentru a face față cererii interne, în pofida sancțiunilor impuse de Occident din cauza invadării Ucrainei, relatează Reuters și The National Post.

Punga de hrisca intr-un magazin rusescFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a declarat la începutul lunii martie că sancțiunile occidentale seamănă cu o declarație de război împotriva țării sale.

Luni, la o întâlnire televizată a guvernului condus de premierul Mihail Mișustin, vice-primministrul Viktoria Abramcenko i-a avertizat pe ruși să nu își facă provizii de hriscă și zahăr, la fel cum au făcut-o la începutul pandemiei de COVID-19 în urmă cu doi ani.

„La fel ca în 2020, vreau să îi asigur pe oameni: suntem pe deplin autonomi atât în ceea ce privește zahărul, cât și hrișca”, a spus ea. „Nu există niciun motiv să cumpărați aceste produse din panică. Există suficient pentru toată lumea”, a subliniat ea.

„Cumpăratul din panică doar destabilizează rețeaua de producție”, a mai avertizat Abramcenko.

Zahărul și hrișca au dispărut din unele magazine rusești

Abramcenko declarat anterior că piața rusă nu se va confrunta cu lipsuri alimentare și că guvernul a luat măsuri pentru a proteja consumatorii.

Unele regiuni ruse au raportat lipsuri de zahăr și hrișcă, situație pe care guvernul a catalogat-o „nejustificată” și a pus-o pe seama rușilor care au cumpărat din panică.

Moscova a interzis exporturile de zahăr până pe 31 august și a eliminat taxele vamale pentru importurile de zahăr și zahăr brut.

Rusia și-a asigurat și pe 10 martie cetățenii că are suficiente stocuri de hrișcă, afirmând însă că „în prezent există o cerere excesivă pentru aceasta”.

Prețurile la alimente au început din nou să crească vertiginos în Rusia după lansarea „operațiunii militare speciale” de către președintele Vladimir Putin, în contextul în care țara se confrunta deja cu un nivel record al inflației încă de anul trecut.

Urmărește ultimele evoluții din a 26-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.