Pare aproape greu de crezut acum că Germania, cea mai mare și de succes economie din Europa, era cunoscută drept „bolnavul Europei” la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Economia germană a cunoscut o creștere constantă sub conducerea Angelei Merkel, cancelarul conservator care a fost timp de 16 ani cel mai puternic om al țării și, adesea, al Uniunii Europene, scrie CNBC.

Angela MerkelFoto: Odd ANDERSEN / AFP / Profimedia

În 2019, înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, un sfert (24,7%) din întregul Produs Intern Brut al Uniunii Europene era generat de Germania, potrivit datelor Eurostat.

Următoarele grafice arată părți diferite ale economiei și societății germane în timpul mandatului istoric al lui Merkel, ilustrând nu doar moștenirea de prosperitate pe care o lasă în urmă ci și cea a oportunităților ratate și pașilor greșiti.

PIB

Economia orientată spre exporturi a Germaniei, una puternic bazată pe producția industrială, a crescut treptat în timpul conducerii lui Merkel și a depășit cu mult Marea Britanie și Franța, rivalele sale regionale.

Merită amintit că atunci când Merkel a ajuns la putere în 2005 economia Germană trecuse printr-o recesiune cu doar doi ani în urmă.

În anul în care Angela Merkel își prelua mandatul PIB-ul Germaniei era de 2,3 trilioane de euro, ajungând în 2020 a ajuns la 3,3 trilioane de euro. Datele complete pe 2021 nu sunt disponibile încă dar estimările arată că el ar putea crește cu încă 200 de miliarde de euro.

Însă tot mai multe voci atât din Germania cât și de pe scena internațională au criticat dependența economiei germane, și în special a puternicului sector auto, de China, devenit unul din principalii parteneri comerciali ai Berlinului în timpul mandatului lui Merkel.

Chiar Merkel declarala jumătatea lunii trecute că „poate că la început am fost mai degrabă prea naivi în abordarea noastră față de anumite parteneriate de cooperare” precum cele cu China.

Evoluția PIB-ului Germaniei, Franței și al Marii Britanii (Sursă: Banca Mondială / CNBC)

Șomaj

Rata șomajului a scăzut în timpul mandatului cancelarului conservator de la 11,1% în 2005 la 3,8% în 2020, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Germania are una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană (deși nu cea mai mică, fiind depășită de Olanda învecinată la acest capitol).

În iulie 2021 rata șomajului era de 3,6% deși pentru tinerii cu vârsta de sub 25 de ani era mai mult decât dublă: 7,5%.

Analiștii de la Goldman Sachs afirmă însă că, deși Merkel a avut un „mare succes” în reducerea ratei șomajului, „mare parte din declinul șomajului structural a provenit din reformele predecesorului ei (Gerhard Schroder) și a fost urmat de un deceniu de stagnare a salariilor reale”.

Însă aceștia notează că guvernele lui Merkel au „menținut finanțe publice solide și adoptat frâna constituțională legată de îndatorare, în același timp răspunzând cu forță în perioadele de criză, protejând piața muncii cu programul 'Kurzabeit' în 2008 și 2020”.

Kurzarbeit este o măsură de flexibilizare a muncii în perioadele de criză pentru a evita disponibilizarea angajațiilor, dezvoltată în Germania acum peste 100 de ani, ea ajutând la reconstrucţia economiei germane în mai multe rânduri (inclusiv după cele două războaie mondiale).

Evoluția ratei șomajului în cele 3 țări (Sursă: Banca Mondială / CNBC)

Imigrație

Unul din domeniile în care Germania face o notă discordantă puternică în comparație cu Franța și Marea Britanie este cel al imigrației. Iar acesta este probabil și subiectul care i-a adus lui Merkel atât aplauze pe plan internațional, cât și critici puternice pe plan intern.

În perioada de vârf a crizei migraționiste cu care Europa s-a confruntat între 2014 și 2015, sute de mii de migranți au intrat în Uniunea Europeană, mulți dintre ei fugind de războiul civil din Siria.

Certuri au izbucnit în UE cu privire la alocarea solicitanților de azil între țările membre, statele din estul Europei refuzând în mare parte cotele obligatorii și alegând să își închidă granițele.

Merkel a luat decizia îndrăzneață, cunoscută prin sloganul „Wir schaffen das!”, de a deschide granițele Germaniei pentru a permite unui număr estimat la peste un milion de migranți să intre în țară în 2015.

Politicile lui Merkel privind migrația au fost văzute drept un catalizator pentru alegătorii cu înclinații de dreapta să se îndrepte înspre partidul anti-imigrație Alternativă pentru Germania (AfD), devenit cel mai mare partid de opoziție din Bundestag.

La alegerile din 2021 însă o ascensiunea AfD s-a estompat, partidul obținând doar 10,3% din voturile exprimate. De altfel la începutul lunii trecute, Merkel a declarat că „Wir schaffen das!” a fost un succes, deși nu toată lumea este convinsă.

O analiză realizată de jurnaliștii de la Politico în luna august a anului trecut a arătat că din cele 1,8 milioane de persoane clasificate la momentul respectiv drept „refugiate” de către autoritățile germane (cele care fie au aplicat pentru, fie au primit azil), doar 360.000 erau angajate cu normă întreagă.

Numărul de imigranți sosiți în cele 3 țări (Sursă: Eurostat / CNBC)

Venitul disponibil

Venitul disponibil (diferența dintre veniturile și cheltuielile lunare) pentru gospodăriile din Germania a crescut la rândul său treptat.

Când Merkel a preluat funcția de cancelar în 2005, nivelurile veniturilor gospădăriilor din Germania, Franța și Marea Britanie nu erau atât de diferite însă de-a lungul anilor diferența s-a majorat în favoarea Germaniei.

Venitul brut disponibil al gospodăriilor din Germania era de 30.142 de euro în Germania în 2019, în timp ce în Marea Britanie era de 25.155 de euro și în Franța de 26.158 de euro, potrivit datelor Eurostat.

Un subiect de discuție în Germania este însă diferența de venituri tot mai mare între bogați și săraci, divergența fiind cu atât mai notabilă între Vestul și Estul țării, o moștenire a divizării țării în perioada Cortinei de fier.

OECD a notat în 2020 că, deși diferențele dintre diferitele regiuni germane în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor au scăzut în ultimii 18 ani, „discrepanțele regionale rămân peste valoarea mediană din țările OECD, Hamburg având un PIB pe cap de locuitor dublu comparativ cu Mecklenburg-Vorpommern (un land învecinat)”.

După cum a notat și Euromonitor International într-un raport publicat în luna septembrie a acestui an, „în pofida creșterii veniturilor și inițiativelor de a promova egalitatea lor, discrepanțele regionale persistă între părțile din estul și vestul Germaniei”.

Venitul disponibil gospodăriilor în cele 3 țări (Sursă: Eurostat / CNBC)

Investițiile publice

Unul din principalele motive de nemulțumire la adresa guvernelor lui Merkel, în special din partea economiștilor de stânga, este că acestea au neglijat investițiile în infrastructură și investițiile în general din cauza unei aparente reticențe de a împrumuta bani, dorind să adere la regula strictă de a păstra un buget echilibrat, faimoasa regulă „schwarze Null”.

Infrastructura în declin a Germaniei a fost pusă pe seama acestu lucru și executivele lui Merkel au fost amplu criticate că nu s-au împrumutat pentru a ameliora problema într-o perioadă în care ar fi putut accesa finanțare ieftină, date fiind dobânzile scăzute percepute Berlinului.

Alții au criticat „zgârcenia” lui Merkel ca fiind un factor care a creat dezechilibre în zona Euro, mai ales după crizele financiare din 2008 și 2011 când cererea din partea sectorului public s-a prăbușit.

Experții notează că investițiile în infrastructură vor trebui să fie o prioritate pentru guvernul noului cancelar Olaf Scholz, majoritatea fiind de acord că aceste cheltuieli nu mai pot fi amânate pentru mult timp.

Investițiile domestice brute în Germania, Franța și Marea Britanie (Sursă: Banca Mondială / CNBC)

Citește și: