Ministrul polonez al Justiţiei Zbigniew Ziobro apreciază că Polonia nu ar trebui să plătească amenzi hotărâte de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cauza reformei controversate a justiţiei şi neînchiderii unei mine de lignit.

Zbigniew ZiobroFoto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia

„Indiferent că este vorba despre sancţiuni legale cu privire la (mina de la) Turów (...) sau despre cazul sancţiunilor cu privire la schimbări în sistemul judiciar, Polonia nu poate şi nu trebuie să plătească un zlot”, a declarat în faţa presei Zbigniew Ziobro, conform News.ro.

CJUE a condamnat miercuri Polonia la plata unei amenzi cominatorii de un milion de euro pe zi, din cauza nerespectării uneia dintre hotărârile sale, prin care a dispus, la 14 iulie, încetarea imediată a activităţii Camerei Disciplinare a Curţii Supreme poloneze.

Acest organ, însărcinat cu supervizarea judecătorilor polonezi, are puterea de a le ridica imunitatea pentru a-i expune unor urmăriri penale sau de a le reduce salariile.

Varşovia şi Bruxellesul se află la cuţite de ani de zile pe tema contestatelor reformele judiciare implementate de către Guvernul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator naţonalist).

Bruxellesul acuză că aceste reforme înclacă libertăţile democratice, însă Polonia susţine că sunt necesare în vederea eradicării corupţiei în rândul judecătorilor.

În septembrie, CJUE a dspus ca Polonia să achite o amendă zilnică de 500.000 de euro, din cauză că nu a închis o uriaşă mină de lignit, contestată de Cehia vecină.

Aceste amenzi riscă să agraveze criza dintre UE şi Polonia, al cărei Tribunal Constituţional a pus în discuţie, la începutul lui octombrie, primatul dreptului european.

Acest diferend s-a aflat pe agenda summitului UE de săptămâna trecută, la care premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat că ţara sa este „pregătită de dialog”, dar că nu va acţiona „sub presunea şantajului”.

El a acuzat ulterior UE de faptul că îndreaptă „un pistol la tâmpla” Poloniei prin ameninţarea cu sancţiuni.

Mai multe capitale europene consideră de neconceput o aprobare a planului polonez de relanare post-Covid, în valoare de 36 de miliarde de euro, blocat în prrezent de către Comisia Europeană, care reclamă garanţii ale independenţei sistemului judiciar polonez.